Linkuri accesibilitate

Andrei Mudrea, la prezentul etern


Emilian Galaicu- Păun, Andrei Mudrea, Nicolae Guţu
Emilian Galaicu- Păun, Andrei Mudrea, Nicolae Guţu

Năucitoare veste – duminică, 16 ianuarie, s-a stins la Spitalul de Urgenţă, fulgerat de-o boală necruţătoare, artistul plastic & omul de cuvânt/de caracter Andrei Mudrea (n. 29 aprilie 1954, Mitocul Vechi, Orhei). Ne cunoaştem de-o viaţă, încă de pe la începutul anilor ’80, şi nu voi înceta să vorbesc despre Andrei la timpul prezent. Acum însă voi păstra un lung moment de reculegere, recapitulând în memorie cei cca 40 de ani de prietenie, foarte bogată în evenimente (la unele dintre ele voi reveni, într-una din postările viitoare), îndemnându-vă să citiţi răspunsul Domniei Sale la ancheta „Maeştri şi Ucenici” de-acum 7 luni şi ceva, din mai 2021. Ceea ce a rămas pe din afară este proiectul unei cărţi de poezie, la care se gândea pictorul, şi din care mi-a trimis câteva poeme foarte simţite (recitite acum, cu ochii plânşi, aş zice chiar… presimţite!) – nu pot să nu vi le împărtăşesc, două dintre ele, cu sentimentul că-l mai reţin astfel printre noi:

Tata

Tatăl meu a fost la război...

El nu se temea nici de moarte...

Dar cu hrinca de pâine în mână,

el tremura, neștiind cum s-o împartă

în șapte.

Balansare

Între

Cerul

acesta

imens

şi

prăpastia

aceasta

adâncă

există

doar

un fir

întins,

pe

care

viața

balansează

încă...

P.S. Voi povesti totuşi, aici şi acum, o istorioară pe care o ştiu chiar de la Mudrea – se întâmpla pe la începutul anilor ’90, atelierul pictorului se afla în spatele Catedralei, iar prietenii îl căutau de dimineaţa până-n noapte, cu treabă sau… ca să se afle ei în treabă. Doar că Andrei mergea la atelier ca să picteze, ceea ce nu-i foarte uşor atunci când, zilnic, îţi calcă pragul lume peste lume. Ei bine, la un moment dat Andrei a bătut în cuie un carneţel, pe uşa de intrare, ataşând un creion – un fel de căsuţă poştală de până la inventarea Internetului. Într-o zi, trece pe la Mudrea poetul Eugen Cioclea, dă să bată la uşă, când acolo pe carneţel scrie: „Eu lucrez” (semnat: A.M.). Fără să stea pe gânduri, Cioclea ia creionul şi scris: „Şi eu!” (semnat: Cioclea), după care face cale-ntoarsă. Ani de zile, Andrei nu şi-a iertat-o, prietenia fiind, înainte de toate, prezenţă fizică.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG