Linkuri accesibilitate

Armistițiul mediat de Rusia stârnește proteste la Erevan

Mulțimea furioasă a luat cu asalt Parlamentul de la Erevan,  10 noiembrie 2020
Mulțimea furioasă a luat cu asalt Parlamentul de la Erevan, 10 noiembrie 2020

​​​​​​​Liderii Armeniei, Azerbaidjanului și Rusiei au semnat un acord pentru încheierea conflictului militar care durează de șase săptămâni, legat de regiunea separatistă Nagorno-Karabah

Semnarea acordului a declanșat o criză politică în Armenia, unde demonstranții furioși au luat cu asalt instituții guvernamentale și clădirea parlamentului.

Anunțul din 10 noiembrie privind acordul de încetare a focului între Azerbaidjan și etnicii armeni a venit după ce forțele azere reușiseră avansuri majore pe câmpul de luptă, apropiindu-se, potrivit unor relatări, de capitala regiunii, Stepanakert.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută drept parte a Azerbaidjanului, dar etnicii armeni care alcătuiesc majoritatea populației resping jurisdicția azeră. Ei s-au condus singuri, cu sprijinul Armeniei, după alungarea trupelor azere în războiul încheiat cu armistițiul din 1994.

Armenia în criză după armistițiul din Nagorno-Karabah
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:06 0:00

Eforturile de rezolvare a conflictului făcute de Grupul Minsk OSCE – co-prezidat de Rusia, Franța și Statele Unite – nu au adus rezultate, din 1992 până în prezent, iar mai nou au eșuat și trei armistiții semnate după ce luptele au reizbucnit la 27 septembrie.

Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat mai întâi armistițiul într-o postare pe Facebook, spunând că a semnat o declarație cu președinții din Rusia și Azerbaidjan pentru „terminarea” războiului o oră după miezul nopții, ora locală.

Pașinian a spus că acordul, care prevede și desfășurarea pe termen lung de trupe rusești în regiune, este „cea mai bună soluție pentru situația actuală”.

Mai târziu, Ministerul apărării al Armeniei a spus că operațiunile militare din Nagorno-Karabah și din jurul ei au încetat cu totul.

Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat credința că acordul va ajuta la rezolvarea pe termen lung și cuprinzătoare a crizei din Nagorno-Karabah, în interesul azerilor și armenilor.

Luptele din Nagorno-Karabah, în fază decisivă

Un bărbat așteaptă în mașină să fie verificat la un punct de control din apropierea graniței cu Armenia, în timp ce părăsește regiunea separatistă Nagorno-Karabah, duminică, 8 noiembrie 2020. Azerbaidjanul a anunțat că forțele sale au preluat controlul asupra orașului strategic Shushi din Nagorno-Karabah, dar un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Armenia a declarat că „luptele din Shusi continuă”.
1/16 Un bărbat așteaptă în mașină să fie verificat la un punct de control din apropierea graniței cu Armenia, în timp ce părăsește regiunea separatistă Nagorno-Karabah, duminică, 8 noiembrie 2020. Azerbaidjanul a anunțat că forțele sale au preluat controlul asupra orașului strategic Shushi din Nagorno-Karabah, dar un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Armenia a declarat că „luptele din Shusi continuă”.
Un bărbat stând alături de o mașină în flăcări, pe drumul de munte dintre Nagorno-Karabah și Armenia, în timp ce lupte grele continuă la Shushi, 8 noiembrie 2020.
2/16 Un bărbat stând alături de o mașină în flăcări, pe drumul de munte dintre Nagorno-Karabah și Armenia, în timp ce lupte grele continuă la Shushi, 8 noiembrie 2020.
Tărgi însângerate, la morga din Stepanakert, capitala regiunii secesioniste, 6 noiembrie 2020.
3/16 Tărgi însângerate, la morga din Stepanakert, capitala regiunii secesioniste, 6 noiembrie 2020.
Jurnaliști își fac selfie-uri la indicatorul de la intrarea în satul Mincivan, capturat de forțele azere, 8 noiembrie 2020
4/16 Jurnaliști își fac selfie-uri la indicatorul de la intrarea în satul Mincivan, capturat de forțele azere, 8 noiembrie 2020
Soldați etnici armeni, cu o mortieră, în apropiere de Stepanakert - imagine publicată pe 5 noiembrie.
5/16 Soldați etnici armeni, cu o mortieră, în apropiere de Stepanakert - imagine publicată pe 5 noiembrie.
Președintele azer Ilham Aliev, adresându-se națiunii și anunțând capturarea orașului Shushi, 8 noiembrie 2020.
6/16 Președintele azer Ilham Aliev, adresându-se națiunii și anunțând capturarea orașului Shushi, 8 noiembrie 2020.
Echipe de salvatori, transportând victime ale unui arac cu rachete asupra orașului Stepanakert, 6 noiembrie 2020.
7/16 Echipe de salvatori, transportând victime ale unui arac cu rachete asupra orașului Stepanakert, 6 noiembrie 2020.
Un soldat azer arborează drapelul țării sale, în timpul unei ceremonii din satul Mincivan, cucerit recent în luptele cu forțele armene.
8/16 Un soldat azer arborează drapelul țării sale, în timpul unei ceremonii din satul Mincivan, cucerit recent în luptele cu forțele armene.
Muzicianul armean Hakob Khalatian, cântând la kamancha sa, într-un adăpost din Stepanakert, 5 noiembrie 2020.
9/16 Muzicianul armean Hakob Khalatian, cântând la kamancha sa, într-un adăpost din Stepanakert, 5 noiembrie 2020.
Un rezervist armean la Stepanakert, 5 noiembrie 2020
10/16 Un rezervist armean la Stepanakert, 5 noiembrie 2020
Un fragment carbonizat al unei drone Bayraktar, fabricate în Turcia, după ce aparatul ar fi fost doborât pe 8 noiembrie.
11/16 Un fragment carbonizat al unei drone Bayraktar, fabricate în Turcia, după ce aparatul ar fi fost doborât pe 8 noiembrie.
Mulțimea jubilează pe străzi din Baku, după ce președintele azer Ilham Aliyev a anunțat, pe 8 noiembrie, că forțele sale armate au capturat orașul Shushi.
12/16 Mulțimea jubilează pe străzi din Baku, după ce președintele azer Ilham Aliyev a anunțat, pe 8 noiembrie, că forțele sale armate au capturat orașul Shushi.
Într-o brutărie din Stepanakert, pe 5 noiembrie, în timp ce luptele se întețesc.
13/16 Într-o brutărie din Stepanakert, pe 5 noiembrie, în timp ce luptele se întețesc.
Un bărbat face un sicriu într-un atelier de mobilă la Stepanakert, 4 noiembrie, atelier care și-a reprofilat total activitatea după reluarea conlictului militar dintre Armenia și Azerbaidjan, în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
14/16 Un bărbat face un sicriu într-un atelier de mobilă la Stepanakert, 4 noiembrie, atelier care și-a reprofilat total activitatea după reluarea conlictului militar dintre Armenia și Azerbaidjan, în regiunea separatistă Nagorno-Karabah.
Soldați etnici armeni în Nagorno-Karabah, în apropierea graniței cu Armenia, 8 noiembrie 2020
15/16 Soldați etnici armeni în Nagorno-Karabah, în apropierea graniței cu Armenia, 8 noiembrie 2020
Cer luminat de explozii de-asupra orașului Stepanakert, în timpul luptelor pentru Shushi, 5 noiembrie 2020
16/16 Cer luminat de explozii de-asupra orașului Stepanakert, în timpul luptelor pentru Shushi, 5 noiembrie 2020
Secvența anterioară
Secvența următoare

Președintele azer Ilham Aliyev a spus că acordul ar echivala cu „capitularea” Armeniei. El a adăugat că Turcia, aliatul apropiat al azerilor, va participa la operațiunea de menținere a păcii, ca și Rusia.

Nemulțumiți de ultimele evoluții, mii de protestatari furioși s-au adunat la Erevan în primele ore ale zilei de marți, 10 noiembrie, după ce Pașinian a anunțat că a semnat armistițiul. Mulțimea a luat cu asalt sediile guvernului și parlamentului, vandalizând birouri și spărgând geamuri.

Președintele parlamentului, Arat Mirzoian, a fost rănit într-un atac al mulțimii și a fost dus la spital.

Zeci de oameni au luat cu asalt și biroul din Erevan al Europei Libere, numindu-i pe membrii serviciului armean „trădători”.

Uniunea Jurnaliștilor din Armenia a condamnat ferm atacurile și amenințările la adresa presei.

Din nefericire, nimeni nu s-a consultat cu mine

Oficiul președintelui Armen Sarkisian a spus că lansează „consultări politice” pentru ajungerea la unitate națională și apărarea intereselor naționale. Sarkisian a spus că el a aflat de armistițiu din presă. „Din nefericire, nimeni nu s-a consultat cu mine”, a spus șeful statului, insistând că semnarea unui document de asemenea însemnătate ar fi trebuit să fie obiectul unor „discuții și consultări cuprinzătoare”.

În ajun, 17 partide de opoziție armene ceruseră demisia lui Pașinian, după o serie de înfrângeri militare suferite de forțele etnicilor armeni sprijinite de Armenia în confruntarea cu trupele azere.

Într-o replică din timpul nopții, premierul a spus că situația actuală ar fi rezultatul incompetenței și corupției guvernărilor anterioare, care au furat din dotarea armatei.

• 16x9 Image

Mircea Ţicudean

La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG