Artiștii moldoveni la Basel: „Arta în afara politicii - o ispită deșartă”

Patru artiști din Republica Moldova și-au prezentat lucrările la Basel, în cadrul târgului Volta, unul din evenimentele asociate prestigiosului Art Basel. Mihai Țăruș, Victor Guțu, Tudor Zbârnea și Tatiana Fiodorova-Lefter și-au expus lucrările în fața colecționarilor, curatorilor și iubitorilor de artă veniți din întreaga lume. Lucrările artiștilor din Moldova au fost prezentate de galeria Guelman und Unbekannt.

Jurnalista Radio Svoboda (serviciul rusesc al RFE/RL), Marina Ohrimovski, a discutat cu artiștii de la Chișinău și cu galeristul Marat Ghelman (originar din fosta RSS Moldovenească) - despre identitate, memorie, război și locul artei moldovenești pe scena internațională.

Seriile cromatice ale lui Mihai Țăruș

Radio Svoboda: Lucrările Dvs. se bazează adesea pe culoare, ritm, geometrie și muzicalitatea interioară a compoziției. Ce este pentru Dvs. primordial – culoarea ca emoție sau structura ca gând?

Mihai Țăruș: Profesorul meu neoficial la Petersburg a fost Vladimir Sterligov, elevul lui Kazimir Malevici. Așa că eu vin din această tradiție a formei. Pe lângă asta, am studiat teoriile culorii la Cézanne, la impresioniști și la pictorul rus Mihail Matiușin, apropiat de Malevici și de cubo-futuriști la începutul secolului trecut. Ei cercetau stările luminii, culorii, sunetului și formei în condiții de percepție extinsă, făceau experimente și trăgeau concluzii. Tabelele lor cromatice sunt publicate și studiate și astăzi de artiști. În ceea ce privește culoarea, sunt un român moldovean și m-am orientat după tradiția românească și moldovenească în pictură. Când te confrunți cu problemele formei, înțelegi cât de complexe sunt și că, dacă poți, trebuie să le îmbrățișezi pe amândouă - forma și culoarea - deodată. Culoarea m-a interesat întotdeauna; în ultima vreme sunt tot mai absorbit de căutarea șirurilor cromatice. Asta mă împinge spre noi descoperiri.

Radio Svoboda: În limbajul Dvs. plastic se simte o legătură atât cu modernismul european, cât și cu memoria culturală locală. Cum ați descrie Dvs. acest punct de intersecție?

Mihai Țăruș: Cred că orice artist este, în mod inevitabil, prizonierul originilor sale. În fiecare om este înscris, intuitiv și subconștient, ceea ce s-a întâmplat în locul unde s-a născut și a crescut. M-a fascinat dintotdeauna pictura românească: începând cu frescele din interiorul bisericilor și pereții exteriori. Tradiția bizantină veche este foarte puternică în România - cred că, poate, chiar mai puternică decât pictura românească clasică. M-am orientat după artiștii români care au cercetat aceste probleme - plastice, cromatice. Sunt convins că Moldova nu poate fi privită separat de tradiția culturală românească.

Radio Svoboda: De unde ați venit la Basel?

Mihai Țăruș: Din Chișinău. Trăiesc în Moldova de cinci ani încoace. Am atelier acolo, sunt membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. La Petersburg sunt, de asemenea, membru al Uniunii Artiștilor, deși acolo atmosfera e acum regresivă. Mulți ani veneam vara patru-cinci luni la Chișinău și iarna mă întorceam la Petersburg. Acolo a fost multă vreme puternică tradiția artei neoficiale. Puterea îi ținea pe artiștii underground sub supraveghere, dar din Petersburg e foarte greu să pleci, psihologic. Eu totuși am plecat.

Radio Svoboda: V-a influențat decizia de a pleca invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022?

Mihai Țăruș: Sunt un sceptic de felul meu. Nu a fost deloc o surpriză pentru mine. Liderii din Rusia duc această politică de secole. Dar faptul că i-au atacat pe proprii lor vecini de veacuri, pe ucraineni, iar acum se nimicesc unii pe alții – acesta este un coșmar.

Radio Svoboda: Dar ce i-ar putea împăca? Ce ar ajuta oamenii să-și vindece rănile?

Mihai Țăruș: Rusia a depins întotdeauna, înainte de orice, de conducătorii săi, nu de oameni. Așa s-a întâmplat că, actualmente, acolo sunt acum mulți oameni servili. Puținii nesupuși care au fost - au plecat, în cea mai mare parte, spre Vest. Acum o sută de ani, după revoluție, a existat un mare val de emigrație, care se repetă din nou. Autoritățile ruse se răfuiesc cu brutalitate cu cei neloiali - la fel cum făcea și cea sovietică. La fel proceda și regimul sovietic. Iar ucrainenii au o conștiință națională. Se dorește distrugerea acesteia, dar nu se va reuși: ucrainenii sunt un popor care nu se lasă învins. Desigur, ne-am dori ca țările să revină la granițele lor recunoscute la nivel internațional. Poate că, într-o bună zi, acest lucru se va întâmpla, iar timpul va vindeca rănile.

Radio Svoboda: Dacă vorbim de arta contemporană din Moldova ca teritoriu artistic de sine stătător, ce poate ea oferi publicului internațional?

Mihai Țăruș: Pentru ca să poți da, trebuie să ai. Moldova socialistă era o republică mică, separată din punct de vedere cultural de România în perioada sovietică. A fost o mare tragedie, deoarece mulți oameni de cultură fie au plecat în România, unde îi aștepta un fel de GULAG local, fie au ajuns în Siberia. Teritoriul a fost „curățat”, iar apoi a început să fie introdusă cultura rusofonă, din care s-a format cultura moldovenească contemporană. Cei mai buni reprezentanți ai acesteia au urmat studiile la București. Mihail Grecu, Lazăr Dubinovski, Ada Zevina și alții s-au întors în Moldova cu o altă formă de pregătire, dar au fost nevoiți, pentru o vreme, să se conformeze stilului oficial.

În perioada dezghețului din anii 1960, arta moldovenească a devenit liberă, au apărut alte tendințe, până când au venit noii șefi sovietici. În jurul lui Grecu se adunau mulți artiști. Zevina își orienta elevii către arta franceză. Când eram student, făceam ce voiam; primeam reviste românești de artă. Nu am fost persecutat, pentru că nu am desfășurat activități antisovietice deschise, dar nici nu mi s-a permis să expun la Chișinău; mi se spunea: „Du-te la Leningrad”. Iar cei care aveau atitudini antisovietice – mulți au sfârșit rău. Mulți au emigrat, alții au dispărut. Și abia când s-a destrămat Uniunea Sovietică a apărut posibilitatea de a lucra într-un mod nou.

Radio Svoboda: Ce poate înțelege publicul din Elveția despre arta moldovenească?

Mihai Țăruș: În Moldova s-a dezvoltat un nivel destul de bun al artelor plastice, în ciuda vremurilor dificile. Consider că oamenii din sud au o sensibilitate diferită, cu alte influențe, dar totuși facem parte din cultura occidentală. Și există mulți artiști moldoveni ale căror căutări artistice se pot încadra în contextul artistic occidental.

Peisajul locuit al lui Victor Guțu

Radio Svoboda: În lucrările dumneavoastră, figura umană pare adesea parte a unui spațiu mai larg, aproape metafizic. Este vorba de singurătate sau o încercare de a găsi armonia în relația cu lumea?

Victor Guțu: O încercare de a găsi o armonie cu lumea.

Radio Svoboda: Cum percepeți legătura dintre natură, corporalitate și memorie? Se poate spune că peisajul devine, în cazul dumneavoastră, o formă de portret interior?

Victor Guțu: Da, nu am peisaje „pure”, abordez peisajul ca loc de trai al omului. În lucrările din seria prezentată la această expoziție nu există niciun obiect realizat de mâna omului. Vreau să înțeleg ce făcea omul înainte de a începe să inventeze.

Radio Svoboda: Ce se întâmplă cu limbajul Dvs. artistic atunci când lucrările nu se află la Chișinău, ci la târgul internațional de la Basel: se schimbă cumva rezonanța lor?

Victor Guțu: Pentru mine, orice expoziție reprezintă o încercare de a înțelege ce să fac în continuare. Cine ești tu – nu în atelier, unde ești singur, ci în mijlocul a mii de oameni ca tine? De aceea, pentru mine este important să particip la astfel de evenimente, pentru a mă înțelege pe mine însumi.

Radio Svoboda: Ce pot afla vizitatorii despre Moldova la această expoziție?

Victor Guțu: Nu pot privi prin ochii altora. Cred că cel mai important este să-ți păstrezi propria identitate.

Tudor Zbârnea: o obiectivitate nespecifică

Radio Svoboda: În lucrările Dvs. se simte adesea o tensiune între arhaism, memorie și contemporaneitate. Ce înseamnă pentru Dvs. astăzi „identitatea moldovenească” în artă - temă, material, intonație sau optică interioară?

Tudor Zbârnea: Cel mai probabil, este vorba de o perspectivă interioară. Privirea mea se îndreaptă spre interiorul meu, pentru a simți și a exprima tocmai momentul prezent. Legătura cu trecutul în pictura mea se realizează prin elemente arhetipale: nu este o realitate concretă, dar, în același timp, este una obiectivă.

Radio Svoboda: Ce este mai important să fie prezentat publicului internațional de la Basel: unicitatea experienței moldovenești sau integrarea acesteia în contextul european?

Tudor Zbârnea: În opinia mea, este importantă prezentarea propriului nostru parcurs individual în contextul artei europene. Ne îndreptăm spre o cultură universală prin prisma unei percepții individuale asupra lumii. Artistul devine o personalitate atunci când vorbește despre universal în limbajul care îi este propriu. Acest lucru este posibil dacă își găsește „eu”-ul interior. Nu este deloc ușor. Aparținem culturii românești, iar acest lucru conferă un sentiment de profunzime: undeva, la un nivel și mai profund, se întâlnesc toate marile culturi și religii.

Semințele și mugurii Tatianei Fiodorova-Lefter

Radio Svoboda: În proiectele Dvs., memoria, arhiva, istoria personală și cea colectivă joacă un rol important. Unde se află, pentru Dvs., granița dintre exprimarea artistică și document?

Tatiana Fiodorova-Lefter: Este dificil să identifici această graniță. Încep de la memoria personală și apoi construiesc treptat o altă narațiune, care abordează tema într-un mod mai amplu și răspunde la diverse întrebări, în care sunt implicate atât memoria personală, cât și cea colectivă. Temele pe care le abordez nu mă privesc doar pe mine, ci și spațiul în care ne-am născut, am crescut și trăim. Adesea îmi asociez identitatea cu plantele, văd această legătură, această înrădăcinare și o dezvălui în felul meu, în funcție de evenimentele actuale. Revizuiesc trecutul, de la amintirile din copilărie până la evenimentele istorice, îl reconstruiesc pentru a-mi înțelege locul într-un spațiu în continuă schimbare. Schimbările din lumea exterioară mă determină să-mi adaptez identitatea și să descopăr în mine ceva nou, uitat, nedescoperit. Așa se întâmplă și în natură – ani de zile, decenii, sămânța zace acolo, dar nu se manifestă. Și, deodată, au loc niște evenimente, iar ea se dezvăluie și apar noi forme de viață.

Radio Svoboda: Lucrați cu teme precum identitatea, migrația, experiența postsovietică și vocea femeilor. Care este astăzi pentru dumneavoastră aspectul cel mai dureros și cel mai important în discuția despre Moldova?

Tatiana Fiodorova-Lefter: Trăim războiul din Ucraina, ceea ce ne motivează, de asemenea, să ne regândim propria identitate și să abordăm această temă într-un mod mai amplu și mai profund. După februarie 2022, ne-am aflat într-o situație tensionată și depresivă. Am încercat să lucrez cu această traumă; era un absurd pe care trebuia să-l înțeleg. În același timp, am avut ocazia să privesc din nou spre trecut, spre copilăria mea și spre procesele istorice, să-mi explic ce se întâmplă și despre ce pot vorbi în calitate de artistă.

Seria de lucrări prezentată la Volta se numește „Sat-Сад”. A fost creată în perioada pandemiei. „Sat” în limba română înseamnă localitate rurală. Pentru mine, ca artist, este un fel de grădină metaforică, unde omul își poate păstra unicitatea și poate găsi o legătură cu natura, cu alți oameni, cu alte culturi și cu sine însuși. Seria de fotografii este alcătuită din materiale de arhivă moștenite de la tatăl meu, Vasile Lefter, și din propriile mele fotografii.

Tatăl meu a fost un artist necunoscut, designer și fotograf amator. A murit devreme. Mi-au rămas multe dintre fotografiile și lucrările sale picturale. Celelalte fotografii au fost realizate în grădina mea din sat, unde mă întorc uneori. Este un spațiu abandonat, un loc pe care doresc să-l descopăr, să-l reinterpretez și să-l amenajez din nou. Tocmai aici am găsit legătura dintre trecut și viitor și mi-am definit prezentul.

Ulterior au început să apară noi teme. Pentru mine, aceasta este prima lucrare în care este vorba despre conștientizarea sinelui ca parte a unei lumi mai mari.

Radio Svoboda: Arta Dvs. îl determină adesea pe spectator să reflecteze, în loc să-i ofere pur și simplu o imagine gata formată. Ce reacție așteptați din partea publicului aici, la Volta?

Tatiana Fiodorova-Lefter: Prin lucrările mele povestesc despre oamenii care trăiesc în mica Moldovă, despre identitatea noastră etnică, despre cultura noastră. În același timp, ne văd într-un context mult mai larg – suntem parte a unui cosmos imens.

Paralelele lui Marat Ghelman

Radio Svoboda: De ce ați ales să prezentați la Basel tocmai arta contemporană din Moldova și tocmai acești patru artiști?

Marat Ghelman: Republica Moldova a participat în acest an, pentru prima oară oficial, la Bienala de la Veneția. Pavel Brăilă a prezentat acolo instalația „În cea de a o mie și doua noapte" - drone ridicau covoare în aer. Iar la Basel arta moldovenească a fost reprezentată de alți patru artiști.

Mihai Țăruș – un artist important pentru Moldova, dar și pentru moștenirea avangardei ruse. Zbârnea – artist, director de muzeu și, probabil, cea mai europeană personalitate de pe scena artistică moldovenească. Este o persoană foarte delicată – nu este ușor pentru un artist să îi aprecieze pe ceilalți artiști. L-am cunoscut pe Victor Guțu datorită proiectului „Ciль-Соль”. Am realizat acest proiect în perioada carantinei, împreună cu galeristul ucrainean Evgheni Karas, pe rețelele sociale. Artiștii câștigători ai concursului au venit la reședința mea din Muntenegru. Acolo se aflau și Nina Murashkina, care este prezentă și la Volta, în galeria Rukh Art Hub, și Victor Guțu. Iar Tatiana Fiodorova-Lefter reprezintă arta conceptuală – un fenomen destul de rar în Moldova, o țară caldă și pitorească.

Radio Svoboda: V-ați născut în Moldova - asta contează?

Marat Ghelman: Firește. M-am născut la Chișinău, mi-am redobândit cetățenia Moldovei prin drept de naștere, am pașaport intern al țării, pot vota - și pentru mine asta înseamnă mai mult decât un simplu pașaport. Încerc să înțeleg această situație nouă pentru mine, să mă întorc în Moldova în mod neoficial, să particip activ la viața țării, să fac lucruri concrete.

Toamna trecută am donat Muzeului de Artă al Moldovei nouă lucrări picturale de Andrei Sîrbu și 65 de foi de grafică de Theodor Kiriacoff-Suruceanu - ambii au lucrat în secolul trecut. Sârbu este unul dintre cei mai originali maeștri ai artei contemporane din Moldova. Iar Kiriacoff-Suruceanu a fost artist de teatru, grafician, unul dintre reprezentanții de seamă ai artei scenice și plastice din prima jumătate a secolului XX.

Următorul proiect se numește Radicant Artists și este dedicat artiștilor născuți în Moldova în secolul trecut și care au exercitat o mare influență asupra istoriei artei contemporane. Originari din Moldova au participat la mișcarea dadaistă, la înflorirea Parisului ca capitală culturală europeană și la multe altele. Am primit propunerea unui important om de afaceri de a crea un muzeu. Ar putea fi deschis la Chișinău, New York, Paris sau Tel Aviv - locuri unde influența artiștilor moldoveni a fost semnificativă. Acum facem cercetări, vom decide până la sfârșitul anului.

Radio Svoboda: Cum continuă sau modifică noul proiect de la Volta linia galeriei Dvs., față de proiectul de anul trecut cu artă creată de artiști cu ajutorul inteligenței artificiale?

Marat Ghelman: În activitatea mea există câteva linii paralele. Recent, la Praga a avut loc expoziția „Evreul-Ghelman”. Aceasta a prezentat lucrări realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Experiența dobândită în calitate de director al Muzeului de Artă Contemporană „PERMM”, pe care l-am înființat în 2008 la Perm și pe care l-am condus timp de aproape cinci ani, mi-a fost de folos în străinătate. În primăvară, Comitetul Antirăzboi al Rusiei a deschis PermGallery la Bruxelles. În orașul unde se află sediul Uniunii Europene, cel al NATO și alte instituții internaționale, a apărut un nou spațiu artistic creat de oameni originari din Rusia, dar – nu din Moscova, nu din Kremlin!

Pe 23 iunie, lansăm o carte și deschidem expoziția Metarussia în ajunul Dialogului de la Bruxelles din Parlamentul European. Participă doisprezece artiști din Rusia care trăiesc în exil în diferite țări - de la Los Angeles, precum Nadia Tolokonnikova, până la Budva și Berlin, precum eu. Următoarea expoziție va fi a artistului belarus Vladimir Țesler. Iar după aceea - caricaturiștii celui de-al Doilea Război Mondial: caricatura engleză și Boris Efimov. Posibil să apară și caricaturile lui Andrei Biljo.

Radio Svoboda: Acum are loc o reactualizare a caricaturii. E și atentatul de la redacția Charlie Hebdo, când la Paris au fost uciși 12 oameni. Pe 15 iunie, în Polonia, a fost asasinat artistul caricaturist rus Semion Skrepețki. Cum priviți, în această realitate, rolul artei și al galeriei? Unde e granița dintre artă și politică?

Marat Ghelman: Războiul nu e politică. Războiul e chestiune de viață și de moarte. La fel și arta - e o chestiune de viață și de moarte. Dacă înainte de război puteam cumva să trasăm linii: aici e artă, acolo politică, asta e la graniță - în vreme de război totul e una. Artiștii sunt uciși și pe front. Se poate spune că acesta era frontul personal al lui Skrepețki. Important e că, dacă războiul e un lucru colectiv, arta e individuală. Și aici există o graniță. Artiștii arată astăzi că și unul singur poate face diferența. Atât Philippenzo, pe care l-am prezentat primul la Bruxelles, cât și Skrepețki sunt artiști care au decis să participe la război, concepând și realizând propriile lor proiecte. De aceea, expresia „arta în afara politicii” este înșelătoare - o ispită deșartă. Cred că arta care nu se simte parte a vieții, care o ignoră, va fi ignorată și ea de istorie.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te