Am evitat, până acum, să vorbesc despre Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), partidul care a fost surpriza alegerilor din decembrie, intrând în parlament cu un scor neașteptat (9% din voturi).
Cum liderii partidului îmi erau necunoscuți (și nu eram o excepție în ignoranța mea), am așteptat să le văd declarațiile, să-i urmăresc în parlament și în demersurile pe care le întreprind. Între timp, în mass-media s-a produs o expunere exagerată a partidului, în special la acele posturi de televiziune ce se hrănesc din scandaluri și din informații pretins „senzaționale”.
Lucrurile sunt însă clare: AUR este un partid extremist, cu o ideologie confuză, amestec de naționalism agresiv, de tradiționalism ortodox și de neîncredere în valorile modernității; se adaugă apetența pentru teoriile conspiraționiste și mesajele anti-sistem. Foarte activ pe rețelele de socializare, partidul a reușit să adune voturi la alegerile parlamentare și să-și fidelizeze un public destul de numeros, sedus de prestațiile zgomotoase ale unor lideri cărora le lipsește atât simțul măsurii și cât și simțul ridicolului.
Momentul de față este prielnic partidului. El profită de tensiunile sociale, de criza economică și își anexează protestele sindicale și manifestațiile de stradă. Pozează în purtător de cuvânt al oamenilor săraci fără, bineînțeles, să propună vreo soluție economică. Vinovați sunt, previzibil, „străinii”, cei care au pus mâna pe bogățiile țării. Să nu uităm contestarea măsurilor anti-covid, a purtării măștii în primul rând, atitudine aberantă care găsește, din păcate, destui adepți.
Ce viitor are acest partid ? Răspunsul nu e ușor de dat. Unii cred că va dispărea de la sine, precum nu de mult partidul lui Vadim Tudor. Alții, mai circumspecți, avertizează asupra pericolului ca AUR, prin discursul său populist, să se impună în peisajul politic și să devină un competitor redutabil. Avertismentul trebuie luat în seamă, mai ales dacă ne gândim ce s-a întâmplat în Franța cu Frontul Național, partidul de extremă dreaptă. Sunt mai bine de trei decenii de când un important lider socialist declara că Frontul Național pune întrebări judicioase dar dă răspunsuri greșite. Frontul Național a câștigat tot mai mult teren, i-a atras pe muncitorii dezamăgiți de stânga comunistă iar în 2002 președintele partidului, Jean-Marie Le Pen, a intrat în turul doi al prezidențialelor. Povestea s-a repetat în 2017, de data aceasta cu fiica lui Jean-Marie Le Pen, care l-a avut adversar pe Emmanuel Macron. Nu puțini sunt cei care îi acordă șanse serioase lui Marine Le Pen la viitoarele alegeri prezidențiale.
Ar fi, așadar, o eroare să subestimăm potențialul celor de la AUR, mai ales când mulți ziariști (sau pretinși ziariști) se complac să le facă jocul. E de datoria politicienilor lucizi și a jurnaliștilor onești să arate că, deși poate da impresia că susține cauze juste, AUR e un partid incapabil să ofere soluții. E un partid toxic și, în consecință, periculos.
