Linkuri accesibilitate

Autoritățile vor să revigoreze domeniul creșterii plantelor medicinale și aromatice


Autorităţile vor să dezvolte domeniul plantelor medicinale şi aromatice, propunându-şi un plan ambiţios - să mărească de patru ori suprafeţele acestor culturi până în 2027. Sunt produse de nişă care se bucură de interes pe pieţele internaţionale şi au tradiție în R. Moldova. Urmează doar ca producătorii moldoveni de lavandă, salvie, melisă, cimbrișor şi altele să se asocieze şi să beneficieze de subvenţii de la stat sau de ajutoare de la parteneri străini.

Autoritățile vor să revigoreze domeniul creșterii plantelor medicinale și aromatice
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:21 0:00

Pandemia care nu dă semne să se retragă, ci dimpotrivă amplifică viteza de răspândire i-a determinat pe consumatori, dar şi pe antreprenori să revizuiască scara de priorităţi şi valori. Dovada este faptul că oamenii preferă să redirecţioneze banii pentru mărfuri ce ar fi mai sănătoase şi biodegradabile decât pentru cele procesate chimic, spune Alexandru Bădărău, unul dintre organizatorii conferinței naționale a plantelor aromatice şi medicinale. Aici s-ar putea înscrie şi creşterea interesului pentru ceaiuri, condimente, alimente, produse farmaceutice şi cosmetice, toate pe baze de plante medicinale sau aromatice. În trecutul sovietic Moldova a avut o tradiție în acest domeniu, iar factori decizionali de la Ministerul Agriculturii şi-au propus revigoreze sectorul.

În prezent doar puţin peste cinci mii de hectare ar ocupa aceste culturi, dar strategia guvernării prevede o creştere a suprafețelor până la 20 de mii de hectare, în 2027. Şeful direcţiei politici în sectorul vegetal de la Ministerul Agriculturii, Veaceslav Grigoriţă, a spus că de la anul se prevede majorarea subvențiilor pentru plantele medicinale şi aromatice. De asemenea, vor fi eligibile procurarea utilajului şi tehnicii necesare la procesare. Plus la toate, cooperativele sau asociațiile de producători vor primi un spor de 50% din subvenții, a mai spus Grigoriţă, precizând că autoritățile sunt convinse că doar prin asociere grupurile de antreprenori vor fi competitivi şi vor dezvolta afaceri durabile.

„De fapt, în R. Moldova condițiile pedo-climatice sunt foarte prielnice pentru cultivarea acestor culturi, iar rezistența acestora la provocațiile de mediu doar reduc unele riscuri în producţie, ceea ce ne permite generarea profiturilor întreprinderilor, inclusiv pe suprafețe relativ mici. De aceea este o nişă destul de bună, mai ales pentru producătorii care nu au un potenţial financiar atât de mare pentru început, ca să genereze acele profituri de pe suprafeţe, să spunem, chiar şi de pe un hectar – 0,5 ha. Încercăm să identificăm acele soluţii care apar în acest sector, inclusiv de dezvoltarea acestuia”.

La eveniment a participat şi reprezentantul unei asociaţii de producători de plante medicinale din stânga Nistrului, Veaceslav Bejenari, care a beneficiat de suport din partea Uniunii Europene prin intermediul programului măsuri de promovare a încrederii. Suprafeţele de asemenea plante peste Nistru s-au dublat în numai trei ani, a spus el, gustul pentru afaceri cu lavandă, coriandru, chimen, melisa, amarant, însumând în total peste 500 de hectare.

Perspectivele de dezvoltare a sectorului plantelor medicinale şi aromatice în stânga Nistrului sunt evidente

Veaceslav Bejenari afirmă că interesul pentru asemenea inițiative creşte nu doar în fiecare an, dar în fiecare lună şi a ajuns la nivel de gospodării casnice. „Perspectivele de dezvoltare a sectorului plantelor medicinale şi aromatice în stânga Nistrului sunt evidente, iar dezvoltarea are efect pozitiv pentru ambele maluri. Şi datorită programelor internaționale, precum Măsuri de promovare a încrederii, implementat de PNUD, cu finanțarea UE, este promovată informarea fermierilor, noile oportunităţi, inclusiv schimbul de experienţă în ceea ce priveşte tehnologiile eficiente de cultivare, procesare, dar subiectul central rămâne cel al exportului. De la această colaborare între fermierii de pe cele două maluri ale Nistrului vor avea de câştigat diferite categorii de oameni, de la antreprenori, la consumatori, aşa cum suntem noi cu dumneavoastră”.

Ivan Antonov din Bulgaria care are o cooperativă în domeniul plantelor medicinale şi aromatice i-a sfătuit pe cei care iau în calcul o asemenea investiție din start să-şi diversifice produsele. Nimeni nu este asigurat pe o piaţa în continuă schimbare, spune antreprenorul bulgar. Bulgaria este lider mondial la producerea uleiurilor esențiale de lavandă şi trandafir. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că oameni de afaceri moldoveni nu ar avea şanse, a menţionat el. Aici este cazul ca şi statul să ofere programe de suport, chiar dacă acestea nu vor fi comparabile cu subvențiile europene. Alături de fructe şi vin, uleiurile eterice trebuie să redevină cartea de vizită a R. Moldova, se arată convins producătorul din Bulgaria.

XS
SM
MD
LG