Linkuri accesibilitate

Basarabia în cadrul României reîntregite (II): Reforma electorală (1)


Primele alegeri parlamentare din România întregită

Pe parcursul secolului XX, locuitorii Basarabiei, RSS Moldovenească și Republicii Moldova au cunoscut patru reforme ale legislației electorale: 1. Legislația de tip țarist, bazată pe scrutinul censitar; 2. Reforma electorală românească, care garanta alegerile libere și democratice; 3. Legislația electorală totalitară, care se baza pe monopolul politic al Partidului Comunist; 4. Reforma electorală din perioada de independență a R. Moldova.

Revenirea Basarabiei în cadrul statului român după 27 martie/9 aprilie 1918, a permis un proces amplu de modernizare românească și europeană, iar alături de reformarea justiției, una din componentele fundamentale ale acestui proces a fost reforma electorală. Obiectivul esențial al acestei reforme a fost legiferarea, în premieră, a dreptului de vot universal, egal, direct și secret și aplicarea acestuia în sistemul electoral din Basarabia și întreaga țară. Prin urmare, interbelicul românesc a fost prima experiență de alegeri libere și democratice din istoria noastră, fapt care impune o cercetare mai detaliată a acestui proces.

Țăran din Basarabia
Țăran din Basarabia


Spre deosebire de Vechiul Regat, introducerea votului universal în Basarabia are două faze istorice. În contextul schimbărilor din Rusia, Guvernul Provizoriu de la Petrograd promulga la 21 mai 1917 Legea Electorală, care prevedea desfășurarea alegerilor pentru zemstvele guberniale și județene în baza votului universal, egal, direct și secret. Declarația Sfatului Țării despre crearea Republicii Democratice Moldovenești în cadrul Republicii Federative Ruse, proclamată la 2 decembrie 1917, reitera dreptul de vot universal, bazat pe reprezentanța proporțională a populației. Acest drept va fi formulat și în Declarația de independență a Republicii Democratice Moldovenești, adoptată de Sfatul Țării la 24 ianuarie 1918, iar una din condițiile Unirii cu România la 27 martie/9 aprilie 1918 a fost tocmai menținerea votului universal, egal, direct și secret. Prin urmare, la momentul reunificării, România a găsit în Basarabia dreptul de vot universal, proclamat atât de autoritățile ruse, cât și de Sfatul Țării.

După renunțarea la condițiile Unirii și integrarea plenară a Basarabiei în cadrul statului român, asistăm la a doua fază a reformei electorale. O anumită perioadă, regiunile României au urmat legislații diferite din acest punct de vedere: în Basarabia și Vechiul Regat se vota după sistemul reprezentării proporționale, iar în Transilvania și Bucovina după sistemul majoritar uninominal, cu elemente ale reprezentării proporționale. Mai exact, alegerile din anii 1919, 1920 și 1922, desfășurate după sisteme electorale diferite, au avut un caracter „regional și localist”, această situație menținându-se până la votarea Legii electorale din 27 martie 1926, care a introdus în întreaga țară sistemul electoral bazat pe reprezentanță proporțională.

Decretul-lege Nr. 3 402, din 14 decembrie 1918, a fost primul act legislativ postbelic care reglementa aplicarea votului universal și modificările Constituției din 1917. Potrivit decretului, cetățenii români majori (bărbații de la 21 ani în sus) aveau dreptul să aleagă, prin vot obștesc, obligatoriu, egal, direct și secret și pe baza reprezentării proporționale, un număr de deputați proporțional cu numărul populației. În Basarabia, cetățeni români erau considerați toți locuitorii majori care la data de 1 august 1914 aveau domiciliu real în provincie și erau cunoscuți ca supuși ai statului rus. Atât în România, cât și în Basarabia, legea electorală și cea agrară au fost într-o legătură indispensabilă, deoarece alegerile de până la război asigurau o situație privilegiată marilor funciari, situație garantată de sistemul de vot ce se baza pe censul de avere. Prin reforma electorală are loc subminarea numărului marilor proprietari, odată cu includerea mai multor proprietari mici și mijlocii, iar „țăranul român nu mai era un personajul umil, care venea cu căciula în mână la conacul boierului, ci un om hotărât să-și impună punctul de vedere oricui, și mai ales oamenilor politici”.

Este adevărat, în România primului deceniu interbelic, un fapt relevant și pentru multe alte state europene, votul universal era „rezervat” bărbaților majori. Femeile au primit dreptul de a fi alese în unele organe ale administrării locale abia prin Legea pentru unificarea administrativă din 14 iunie 1925, precum și dreptul de vot restrâns în alegerile locale, prin Legea pentru organizarea administrației locale din 3 august 1929. Definitiv, participarea femeilor în alegerile parlamentare cu drept de vot a fost legitimată abia prin Legea Electorală din 9 mai 1939.

Harta Basarabiei la 1918
Harta Basarabiei la 1918


Decretul-lege din decembrie 1918 prevedea procedura organizării alegerilor pe circumscripții electorale, câte una pentru fiecare județ. Astfel, în Basarabia erau prevăzute nouă circumscripții, de la fiecare 30 mii de locuitori urmând să se aleagă câte un deputat, iar de la fiecare 70 mii câte un senator, după cum urmează: jud. Bălți – 12 deputați și 5 senatori; Cahul – 7 deputați și 3 senatori; Cetatea Albă – 12 deputați și 5 senatori; Chișinău – 12 deputați și 4 senatori; Hotin – 10 deputați și 4 senatori; Orhei – 11 deputați și 4 senatori; Soroca – 12 deputați și 5 senatori; Tighina – 9 deputați și 4 senatori; Ismail – 5 deputați și 2 senatori. În total, din Basarabia urmau să fie aleși în Parlamentul României 90 de deputați și 37 de senatori. Cetățenii care aveau vârsta de 21 de ani împliniți puteau candida pentru fotoliul de deputat, iar cei care aveau 40 de ani împliniți, puteau accede în Senat.

Primele alegeri ale României s-au desfășurat în noiembrie 1919, tărăgănarea lor fiind determinată de mai mulți factori, printre care campania armatei române în Transilvania și Ungaria, dificultățile privind recunoașterea internațională a Unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei la Conferința de Pace de la Paris, situația instabilă la Nistru, din cauza atacurilor armate și a acțiunii subversive bolșevice, dar și din motive interne, cum ar fi dificultățile economice sau pregătirea tehnică a alegerilor (determinarea circumscripțiilor, întocmirea listelor alegătorilor, etc.).

Basarabia avea o viață politică foarte pestriță în ajunul Unirii, în cadrul Sfatului Țării existând trei poli de putere: Blocul Moldovenesc, majoritar, Fracțiunea Țărănească și Fracțiunea Socialistă. După Unire, în viața politică a Basarabiei constatăm două perioade. Prima, de constituire a partidelor politice locale, cea de-a doua de fuziune dintre partidele politice basarabene cu cele din restul României, proces finalizat către anul 1923. Între 23 august și 5 septembrie 1918 la Chişinău avea loc adunarea constitutivă a Partidului Țărănesc Basarabean, din care făcea parte: D. Ciugureanu, I. Inculeţ, I. Pelivan, P. Cazacu, Şt. Ciobanu, I. Costin, Şt. Holban, T. Ioncu, Pan. Halippa, Gh. Stârcea, etc., adică cei mai importanți exponenți ai Blocului Moldovenesc. La 14 septembrie 1918 s-a format Liga Poporului Basarabean, iar la 4 noiembrie același an reprezentanții Partidului Ţărănesc şi ai Ligii Poporului, întrunindu-se, au decis fuzionarea acestor două partide.

Primele alegeri în Adunarea Deputaților s-au desfășurat la 2-4 noiembrie 1919. În Basarabia, din numărul total de 500 879 alegători înscriși au votat 361 588, adică 72.19 %. Basarabia a avut a doua cea mai înaltă prezență la vot după Bucovina (76.7 %) și cu mult înaintea Vechiului Regat (67.3 %). În total din partea Basarabiei au fost aleși în Adunare au fost aleși 90 de deputați, dintre care 78 (87 %) erau de origine română, iar 12 reprezentau minoritățile naționale: 4 bulgari, 3 germani, 2 ucraineni, un rus, un evreu și un grec. În alegerile pentru Senat au fost aleși 37 senatori din partea Basarabiei (mandate validate în ședința Senatului din 24 noiembrie 1919). În total în Parlamentul României au fost aleși 568 de deputați și senatori.

Marele învingător al alegerilor parlamentare din 1919 a fost Partidul Țărănesc din Basarabia, care a obținut 72 de fotolii (80 %) în Adunarea Deputaților și 35 de senatori (94.6 %), acesta înregistrând al treilea succes pe țară, după Partidul Național Liberal (103 mandate) și Partidul Național Român (99 mandate). Ca reprezentanți ai Basarabiei, în Parlamentul României au mai intrat 8 deputați ai Partidului Independent, 3 deputați din partea Partidului Democrat-Muncitor, 2 deputați de la Partidul Democrat-Independent și 4 deputați de la coaliția Partidului Conservator-Naționalist cu Liga Poporului Basarabean.

Nicolae Iorga în campanie electorală la Orhei (nov. 1919)
Nicolae Iorga în campanie electorală la Orhei (nov. 1919)


Victoria Partidului Țărănesc în Basarabia, care a câștigat detașat în opt din cele nouă județe (cu excepția județului Cahul), nu era deloc întâmplătoare, în rândurile sale regăsindu-se personalitățile basarabene remarcabile ale luptei pentru renaștere națională din anii 1917-1918: Pan Halippa, Ion Inculeț, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Erhan etc. Mai mult decât atât, pe lista țărăniștilor, înaintată în județul Orhei, a figurat marele istoric și om politic Nicolae Iorga, precum și Vasile Stroescu, „părintele” Partidului Național Moldovenesc și unul din principalii inițiatori ai mișcării naționale din Basarabia. Acesta din urmă va fi ales primul președinte de vârstă al Adunării Deputaților, un omagiu adus pentru lupta sa de-o viață pentru cauza românească.

După alegerile din noiembrie 1919, spectrul politic basarabean, practic, s-a pulverizat, nereușind menținerea unității sale regionale: la 16-17 aprilie 1920 Congresul Partidului Poporului, condus de Al. Averescu, a acceptat fuziunea cu gruparea lui Sergiu Niţă a Ligii Poporului din Basarabia, ceea ce a permis extinderea Partidului Poporului în Basarabia; la 17 octombrie 1920 PNL a adresat poporului din Basarabia o Chemare cu scopul extinderii influenței şi dincolo de Prut, iar la 5 decembrie avea loc adunarea membrilor PNL din Chişinău, care a ales un comitet al cărui preşedinte devine D. Ciugureanu; la 18 iulie 1921 un grup de 11 deputaţi şi senatori din Basarabia, membri ai Partidului Ţărănesc Basarabean, în frunte cu Pan. Halippa, au fost acceptaţi de Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, condus de Ion Mihalache.

Drept răspuns la aceste mutații, la 22 iulie 1921 gruparea lui I. Inculeţ a convocat o întrunire a Partidului Ţărănesc Basarabean, în cadrul căreia s-a decis excluderea din partid a grupării conduse de Pan. Halippa şi alegerea lui Inculeț ca preşedinte a partidului. La 6 noiembrie 1921 gruparea Pan. Halippa a convocat la Chişinău un Congres al Partidului Ţărănesc Basarabean (la care n-a participat gruparea Inculeţ), unde s-a decis fuzionarea cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat.

La 20 ianuarie 1923 Partidul Ţărănesc Basarabean , condus de I. Inculeţ, a fuzionat cu PNL, dar nu în totalitate deoarece gruparea lui I. Pelivan din partid s-a opus aceste fuziuni. La rândul său, la 20 septembrie 1923 gruparea Pelivan a organizat la Chişinău Congresul Partidului Ţărănesc Basarabean, în cadrul căruia a decis fuzionarea cu Partidul Naţional Român.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG