Revenirea la justiția românească în Basarabia n-a fost nici pe departe o operă idilică și lipsită de dificultăți, așa cum s-a prezentat în articolul anterior, care constata faptul că la momentul plecării lui Vespasian Erbiceanu (anul 1923), naționalizarea justiției era practic finalizată.
În realizarea acestui proces au existat mai multe linii de rezistență, pe care magistratul român le-a surprins în raportul Nr. 1085 din 4 iunie 1918, profund relevant asupra stării de spirit al timpului și mentalității funcționarului basarabean: „Plaga grea care roade bazele tuturor instituțiilor basarabene, constată Erbiceanu, este funcționarismul rusesc, rutinar, biurocratic, trândav, deprins de ani de zile a duce o vieață de farniete, dar în același timp veșnic doritor de chiverneseală și salarii mari...Încărcați cu fireturi, cocarde, embleme și insignii țariste, funcționarii își fac apariția cu pasul lor greoiu prin secțiile tribunalului local la orele 11:30 – 12 (deși legea rusească prevede începerea serviciului de la ora 10 p.m. până la 3 p.m.); stau maximum două ore, iar apoi pleacă”.
Printre aceștia exista o încredere în caracterul vremelnic al stăpânirii românești, chiar convingerea fermă că Basarabia va fi iarăși parte din Rusia, fapt ce a determinat o rezistență înverșunată la ordinul circular din 22 mai 1918 a Directorului Justiției, Gh. Grosu, prin care se interzicea purtarea de către magistrați a uniformei rusești de serviciu, acoperită de galoane militărești, corespunzătoare gradului ierarhic.
Autoritățile române constatau că despre o reformă radicală a justiției, prin desființarea bruscă și imediată a legiuirilor ruse și înlocuirea lor prin acele românești, adică despre o unificare legislativă forțată cu Vechiul Regat, deocamdată nu putea fi vorba. Prin urmare, s-a ales o soluție de compromis, adică păstrarea neatinsă a legislației ruse de fond, dar aplicarea lor era îmbrăcată în forme procedurale românești. În același timp, Erbiceanu a făcut intervenții pe lângă „vreo doi-trei magistrați din tribunal, în cari mi s-a părut că mai licărește încă conștiința de neam”. Reușea astfel, să atragă de partea sa pe Constantin Șeptelici și Pavel Crăciunescu, ambii judecători de ședință la tribunal, cărora li s-au alăturat avocații Ion Pelivan și Vladimir Bodescu, precum și tinerii juriști Nicolae Suruceanu și Teodor Inculeț, notarul N. Botezatu și Gr. Ochanov, judecător la tribunal, armean de origine, dar bun jurist și cunoscător al limbii române. După discuții îndelungate, s-a căzut de acord asupra unor puncte esențiale ale viitoarei reforme, care presupunea naționalizarea completă a tuturor instanțelor basarabene.
Rezistența față de schimbările din justiție, dar prin extensie și din întreaga societate, venea inclusiv și din partea autorităților basarabene, care aflate sub influența magistraților ruși, invocau autonomia ca un motiv pentru frânarea reformelor. Spre exemplu, Directorul Justiției Gh. Grosu, devenise refractar la orice colaborare pentru modificarea legilor ruse și armonizarea lor cu cele românești, refuzând chiar stabilirea unei înțelegeri între Ministerul de Justiție și magistrații ruși, referitor la crearea unei formațiuni de tribunal de tranziție și de lichidare a dosarelor rusești, în curs de judecată la toate instanțele.
Ademeniți și încurajați de promisiunile guvernului ucrainean de la Kiev, magistrații ruși declarau pe față că nu doresc să lucreze sub regimul românesc și că pleacă în corpore să se stabilească în orașele Gomel și Berdeansk, în așteptarea restabilirii puterii rusești.
Refuzând să colaboreze cu autoritățile române, Gh. Grosu și-a dat demisia din funcția de Director al Justiției, fiind înlocuit de Isac Gherman, Directorul Controlului Financiar, avocat de origine evreu, dar complet rusificat. Acesta cunoștea prea puțin limba română și era un adversar hotărât al naționalizării justiției basarabene. La inițiativa acestuia s-a convocat la 16 august 1918, adunarea avocaților și magistraților din Chișinău, care urma să conteste noul proiect de organizare a justiției. Intervenția hotărâtă a lui Erbiceanu a dus la dizolvarea ședinței, seara magistratul român cerând comisarului Artur Văitoianu retragerea împuternicirilor lui I. Gherman și numirea ca titular la Directoratului Justiției a unui român basarabean. La scurt timp, Consiliul Directorilor l-a numit la Directoratul Justiției pe Ion Pelivan, de numele căruia va fi legată reformarea plenară a sistemului de justiției.
Magistrații și funcționarii ruși și cei rusificați au opus o rezistență dârză față de reformarea justiției pe baze naționale, președintele Tribunalului, Șt. Luzghin, convocând o adunare generală, care a hotărât să refuze orice colaborare cu magistrații români, chiar dacă guvernul i-ar dispensa de jurământul de credință și admitea ca o parte din instanțe să continue a funcționa în limba rusă. Pe de altă parte magistrații erau instigați de agitația permanentă întreținută de ziarele rusești din Chișinău, care răspândeau știri precum că guvernul ucrainean de la Kiev urma să preia grija magistraturii ruse din Basarabia, voind chiar să transfere Tribunalul din Chișinău în orașul Gomel.
Un mare cuib de propagandă panrusească erau sucursalele băncilor de stat ruse, cu sediul la Chișinău (înțesate de funcționari ruși), care dețineau în mâinile lor întreaga viață economică și comercială a Basarabiei, având aservită cu datorii ipotecare și marea majoritate a proprietăților urbane și rurale. În jurul acestor sucursale mișunau sumedenie de agenți ruși, cu ramificații întinse până în cabinetele Ambasadei ruse din București, așa cum ne demonstrează „cazul Kozel Poklevski”. Acesta era titularul ambasadei, care deși desființată de guvernul revoluționar rus, s-a bucurat în continuare de ospitalitatea României. În vara anului 1918, Poklevski trimitea un ordin circular secret băncilor de stat din Basarabia, prin care cerea acestora să le plătească salarii și ajutoare bănești tuturor magistraților și funcționarilor, care refuzau să presteze jurământ de credință statului român. Acest ordin a fost găsit în casa de fier a Băncii funciare țărănești, cu ocazia lichidării generale, ordonată de Consiliul de Miniștri.
Pentru opera de naționalizare era important ca în alcătuirea viitoarelor instanțe să fie atrase un număr cât mai mare de elemente, din magistratură, barou și din personalul funcționăresc basarabean, cunoscătoare a limbii române și ruse, care să ofere concursul lor util personalului venit din Vechiul Regat. În această privință mari servicii a adus Ion Pelivan, noul Director al Justiției, pe vremuri avocat și judecător de pace, care avea legături extinse printre magistrații, notarii, avocații și funcționarii moldoveni, mulți acceptând să presteze jurământ de credință și ocupând locuri în instanțele românești. O circumstanță fericită, care a ajutat la completarea tabloului, a fost revenirea de peste Nistru a mai multor magistrați moldoveni, care serviseră în instanțele din Rusia, desființate de bolșevici (unii dintre aceștia, printre care Al. Varzar și N. Neshodovschi, vor deveni magistrați la Curtea de Apel din Chișinău).
Datorită faptului că guvernul român a trimis în Basarabia numai magistrați de carieră, pătrunși de disciplina profesională și cu distinsă practică judecătorească, colaborarea dintre elementele din Vechiul Regat și cele din Basarabia a fost una armonioasă, fapt hotărâtor pentru buna funcționare a justiției. După promulgarea legii de organizare judecătorească din Basarabia, prin decretul Nr. 2770, și publicarea ei în „Monitorul Oficial” din 9 octombrie 1918, au avut loc primele numiri de magistrați în locurile vacante de noile instanțe judecătorești înființate în Basarabia. Cea mai importantă schimbare era instituirea Curții de Apel, care nu exista în Basarabia sub stăpânirea rusească, această provincie făcând parte din jurisdicția Curții de Apel cu reședința în Odessa.
Curtea de Apel din Chișinău, compusă din două secțiuni, cuprindea în circumscripția sa teritorială cele nouă județe ale Basarabiei, fiind organizată după legile și regulamentele de organizare judecătorească din Vechiul Regat, cu oarecare derogări, în ceea ce privește funcționarea și compunerea personalului.
Legislația locală rusă era menținută în vigoare, urmând a fi aplicată de noile instanțe românești, cu oarecare excepții în ce privește obligativitatea executării raportului prevăzut de procedurile rusești. Menținerea în vigoare a legiuirii ruse era pusă în legătură cu prevederile Unirii din 27 martie/9 aprilie, prin care se stipula că legile locale basarabene se vor aplica mai departe până la abrogarea lor de Parlamentul român, completat de reprezentanții Basarabiei.
Decretul Regal prevedea începerea anului judecătoresc la 15 octombrie 1918, totuși pentru a se da tuturor magistraților numiți timpul necesar de a se transporta la Chișinău, din diferite părți ale țării (unii chiar de pe teritoriul ocupat de Centrali), s-a hotărât ca festivitatea deschiderii anului judecătoresc în Basarabia să fie fixată pentru 22 octombrie.
Încă în ajun, inscripția „Kișinevskii Okrujnoi Sud”, ce atârna pe frontispiciul marii clădiri a Tribunalului regional (actualmente sediul CFM, str. Vlaicu Pârcălab 48), a fost pogorâtă jos, iar în locul ei s-a înălțat inscripția românească „Palatul Justiției”, împodobită cu drapele și pancarte tricolore românești. În dimineața zilei de 22 octombrie, la intrarea principală a clădirii, au fost postați jandarmi în mare ținută, cu baionetele la arme, semn vestitor al sosirii și intrării în lucrare a puterii judecătorești române.
Aproape de ora 12 au început a sosi persoanele invitate, reprezentanții corpului didactic, ai clerului, corpul avocaților români, primarul orașului cu consilierii comunali, reprezentanții presei locale și din Regat, deputați ai Sfatului Țării, apoi autoritățile militare și civile în frunte cu generalul Artur Văitoianu, miniștrii Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu cu arhiepiscopul Nicodim. În cele din urmă și-a făcut apariția Ion Mitilineu, Ministrul Justiției al României, împreună cu V. Popovici, Procurorul General, și alți funcționari români. Acesta din urmă, la invitația ministrului Mitilineu, va da citire Decretului Regal prin care Vespasian Erbiceanu era numit prim-președinte al Curții de Apel din Basarabia. Noul președinte al Tribunalului Chișinău a devenit P. Davidescu.
Foștii magistrați și avocați ruși, care au asistat în număr mare la ceremonie, au fost profund impresionați de caracterul și de solemnitatea festivității instalării limbii și instanțelor judecătorești române, care a durat aproximativ două ore. După depunerea jurământului de către magistrați, au urmat mai multe luări de cuvânt. Menționând faptul că instituirea magistraturii românești în Basarabia este opera lui Vespasian Erbiceanu și a lui Ion Pelivan, ministrul Mitilineu declara, în numele regelui și a poporului român, „deschis anul judecătoresc 1918-1919 pentru întreaga Basarabie”. Începea o nouă epocă în istoria justiției noastre, care îmbrăca veșmintele firești ale legiuirii în limba română.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
