Linkuri accesibilitate

Reflecții de Ziua Culturii Naționale


Scriitorul Vitalie Ciobanu

„Câtă cultură, atâta libertate”. Această aserțiune e cât se poate de potrivită azi, 15 ianuarie, când pe ambele maluri ale Prutului sărbătorim Ziua Culturii Naționale. E drept că la Chișinău denumirea acestei sărbători, care coincide cu data de naștere a poetului-nepereche, Mihai Eminescu, așa cum i-a spus George Călinescu, este nițel schimbată: „Ziua Națională a Culturii”. Nu se știe a cărei culturi, dar să fie clar: o celebrăm la nivel național, adică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Să nu se creadă că nu și la Orhei, Bălți sau Comrat!

Reflecții de Ziua Culturii Naționale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:06 0:00
Link direct

E o mică ciudățenie aici: deși poetul e același – Mihai Eminescu –, cele două state au în vedere semnificații diferite și susceptibilități de alt gen în spatele cuvintelor. La fel a pățit și Ștefan cel Mare, celălalt spirit tutelar al nostru. În dreapta Prutului e un erou al unității românești, în stânga lui – pentru actualii guvernanți de la Chișinău, dar și pentru alți politicieni pro-ruși care i-au precedat – e „proto-părintele” statalității moldovenești, ostile României. Domnitorul e același, dar tălmăcirile faptelor sale se bat cap în cap.

De aproape 30 de ani, de când și-a declarat independența, Republica Moldova orbecăiește în confuzie identitară. Are un fel de complex ereditar, de care nu poate scăpa.

Domnitorul e același, dar tălmăcirile faptelor sale se bat cap în cap...

Cu excepția unor scurte intervale democratice, măsurate în luni, nu ani, cum a fost și cazul guvernului proeuropean condus de Maia Sandu, instalat după fuga lui Plahotniuc, toți potentații de la Chișinău, din 1991 încoace, au căutat cu înverșunare diferențe identitare și culturale în raport cu România și, neputându-le găsi, le inventau.

Trăim în umbra nefastă a articolului 13 din Constituție, cel care definește drept limbă de stat nu limba română, cum e fixat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, ci idiomul promovat de politrucii lui Stalin și de urmașii lor: „limba moldovenească”.

Clasa politică de al Chișinău a refuzat să corecteze acest abuz chiar și după decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013.

Ultimii care au avut posibilitatea să elimine această nedreptate, în toamna anului 2018, a fost Partidul Democrat, aflat pe atunci la guvernare – mulți parlamentari ai săi au cetățenie română, sunt patrioți sensibili la doine și catrințe. Se adunau atunci destule voturi în parlament pentru a readuce limba română la locul ei demn, în Constituție, dar PD-ul a demonstrat, a câta oară!, o remarcabilă unitate de vederi cu socialiștii pro-ruși, împreună cu care se pregăteau să guverneze după alegerile din februarie 2019. Până la urmă, iată, s-au regăsit în aceeași piesă, dar cu textul ușor schimbat: Plahotniuc, fostul șef, i-a abandonat, iar noul patron, Dodon, le-a spus lui Filip, Diacov și celorlalți că nu vor avea probleme, să vină alături de PSRM.

Așadar, câtă cultură, atâta libertate. Dincolo de solemnități și discursuri, inevitabile pe 15 ianuarie, ar fi bine să privim mai îndeaproape realitățile. De pildă, să aruncăm o privire la calitatea instruirii publice de la noi.

Unul din factorii care contribuie la degradarea limbii vorbite în Republica Moldova este împuținarea profesorilor de limbă și literatură română. S-a semnalat în acești ani, sporadic și fără folos, situația deplorabilă a facultăților de litere, cele care au menirea să furnizeze viitoare cadre didactice pentru păstrarea și cultivarea limbii române.

Facultățile de filologie din Moldova sunt tot mai puțin solicitate. Ore de predare puține, grupe de studenți incomplete sau chiar inexistente.

Așadar, câtă cultură, atâta libertate...

Și când te gândești că Renașterea națională în Basarabia – recuperarea limbii române, alfabetului latin, istoriei necenzurate… – a început de la intelectuali, de la oamenii cultivați. Tocmai acest contingent profesoral, educațional, formator scade pe an ce trece. Exodul cadrelor calificate din învățământ generează diletantism și improvizație în școală.

Vremuri grele trăiesc și mediile de informare autohtone. Aproape că nu mai avem, nu mai găsim în chioșcuri presă scrisă în limba română. Ziarele Timpul și mai recent Jurnal de Chișinău și-au încetat apariția pe hârtie. Singurul săptămânal care a reușit, grație unui management inteligent și novator, să-și sporească audiența, păstrând ambele versiuni, electronică și tipărită, este Ziarul de Gardă. Alte publicații, mai ales cele culturale, sunt într-o stare de colaps anunțat.

Există Internetul, dar publicul cititor, mai ales cel din provincie, este încă atașat de ideea de ziar tipărit, ziar pe care-l găsești în lădița poștală sau îl cumperi de la chioșc. Doar că și chioșcurile au dispărut aproape cu totul în centrele raionale!

De ziua lui Eminescu politicienii fac coadă la statuia poetului (e un fel de ritual de legitimare, pe care nu-l ratează nici măcar socialiștii), dar puțini dintre ei se gândesc cu adevărat să cinstească limba în care a scris marele poet. Dimpotrivă. Dodon vorbește rusește la tribuna ONU, pentru a transmite semnale de fidelitate Kremlinului, amestecă neapărat rusa și în mesajele adresate cetățenilor de acasă. Și în general, are grijă să ne simțim tot mai mult ca teritoriu al Federației Ruse.

Un exemplu. Posturile controlate de socialist – RTR Moldova, Ren Moldova și Primul în Moldova – au transmis la 31 decembrie, în direct, mesajul de Anul Nou al lui Vladimir Putin. WatchDog, un cunoscut ONG media, a sesizat Consiliul Coordonator al Audiovizualului asupra acestui fapt care afectează securitatea informațională a țării, însă CCA-ul, într-o primă luare de atitudine, a declarat că nu are motive să amendeze posturile TV reclamate, întrucât mesajul de revelion al lui Putin nu a conținut îndemnuri la violență și anexări teritoriale.

Vom vedea care va fi decizia finală a CCA în acest caz, dar este un episod elocvent pentru cât de amorțite sunt reflexele vitale ale acestui stat și ale instituțiilor sale în fața expansiunii rusești. Dacă în Estonia postul de propagandă moscovit Sputnik este eliminat din spațiul informațional național, în Moldova rețelele TV de cablu sunt sufocate de stații rusești sau locale care retransmit masiv programele din Federația Rusă contra unor profituri financiare grase și, firește, a dividendelor electorale. În loc să fie îndepărtate aceste surse de dezinformare, manipulare și de ură împotriva Occidentului, Dodon vrea să le sporească și mai mult influența.

Retransmit masiv programele din Federația Rusă contra unor profituri financiare grase și, firește, a dividendelor electorale...

Ca să ne dăm seama de starea limbii române și de folosirea ei curentă, am ajuns să constatăm cu stupoare că un deputat ales în parlamentul Republicii Moldova nu poate adresa de Crăciun concetățenilor săi o simplă urare în limba română – un caz care a făcut-o celebră pe socialista Pilipețkaia, stârnind numeroase ironii pe rețelele de socializare, deși mai potrivită ar fi fost îngrijorarea: disprețul unor oficiali moldoveni de altă etnie față de limba oficială a statului care le plătește salariile este strigător la cer!

Fără cultură, fără instruire, un popor rămâne o masă de manevră amorfă, o populație inconștientă, care nici măcar nu-și poate articula în termeni inteligibili propria dramă.

Așa se întâmplă că în 2020, la 170 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei române, Mihai Eminescu, în Republica Moldova valorile fundamentale – limba, istoria, identitatea națională – sunt consecvent atacate, tranzacționate contra voturi, bani și pârghii de putere chiar de cei chemați prin fișa postului să-și dăruiască… „toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respecte Constituția și legile țării, să apere democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei.” Am citat din textul jurământului de învestire al președintelui Republicii Moldova.

Ce valoare mai au aceste cuvinte pentru guvernanții de azi?

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG