Linkuri accesibilitate

Biden îl acuză pe Trump de „un atac nemilos la adresa democrației”


Președintele Trump le vorbește susținătorilor săi, îndemnându-i să nu cedeze, Washington 6 ianuarie 2021.

Preşedintele ales al SUA Joe Biden l-a acuzat joi pe Donald Trump că a ''declanşat un atac nemilos asupra instituţiilor'' democratice americane, după ce susţinători ai acestuia au invadat miercuri incinta Capitoliului.

„(...) a fost în ochii mei una dintre cele mai întunecate zile din Istoria noastră'', a afirmat preşedintele ales al SUA, calificându-i drept „terorişti'' pe cei care au participat la actele de violenţă.

Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate după ce sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt, miercuri, Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de validare a victoriei democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, confruntându-se cu poliţia pe holurile Congresului american.

Preşedintele ales Joe Biden a declarat joi că este convins că manifestanţii pentru egalitate rasială din mișcarea Black Lives Matter ar fi fost trataţi „foarte diferit'' în comparaţie cu modul în care au fost trataţi susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump care au provocat haos la Washington.

„Dacă aceasta ar fi fost o manifestare a mişcării Black Lives Matter, ei ar fi fost trataţi foarte diferit de cei care au atacat Capitoliul, ştim cu toţii că este adevărat şi că este inacceptabil'', a menţionat preşedintele ales al SUA.

Crește numărul politicienilor care cer ca președintele american Donald Trump să fie înlăturat de la putere cât mai repede, deși numai sunt decât 12 zile până la inaugurarea președintelui ales Joe Biden și vicepreședintei sale, Kamala Harris. Argumentul este în primul rând nevoia de a statua un exemplu pentru viitorii președinți că nu poate fi tolerată incitarea la violență din partea unui șef al statului.

Liderul minorităţii democrate din Senat Chuck Schumer i-a cerut joi vicepreşedintelui Mike Pence să-l demită pe preşedintele Donald Trump după violenţele comise de susţinătorii acestuia miercuri la Capitoliu.
'„Ceea ce s-a întâmplat ieri la Capitoliu a fost o insurecţie împotriva Statelor Unite, instigată de preşedinte'', a scris Chuck Schumer, cerând republicanului Mike Pence să invoce cel de-al 25-lea amendament din Constituţie care permite vicepreşedintelui şi unei majorităţi a cabinetului să-l declare pe preşedinte ''inapt'' pentru îndeplinirea atribuţiilor şi să-l îndepărteze de la putere.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, i-a cerut vicepreşedintelui Mike Pence să invoce imediat cel de-al 25-lea amendament din Constituţie pentru a-l declara pe Donald Trump „inapt'' să guverneze, afirmând că speră să obţină răspunsul „astăzi''.

”Insurecție”, „trădare”, „răzmeriță” – sunt termenii folosiți de președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden și mulți alți politicieni, republicani și democrați, pentru a descrie atacul de miercuri asupra Congresului și rolul jucat de președintele Trump. Mulți experți americani, istorici și juriști, sunt de părere că termenii sunt gravi dar descriu corect cele întâmplate miercuri pe colina Capitoliului, și ar putea atrage cu sine acțiuni juridice împotriva lui Trump. Odată cu încheierea mandatului, pe 20 ianuarie, președintele nu se mai bucură de imunitate.

La Washington cursează speculația că președintele Trump s-ar pregăti să se grațieze înainte de a pleca de la Casa Albă.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG