Ședinţa solemnă a Sfântului Sinod a fost dedicată astăzi lui Teoctist, fostul patriarh, cel care a organizat tranziția Bisericii Ortodoxe Române după căderea comunismului, cunoscut pentru abilitatea sa de a tranzacționa cu politicienii, fie ei comuniști sau aleși ai regimului democratic din România. Ceremonia a continuat cu un film dedicat patriarhului Justinian, considerat apărătorul ortodoxiei în timpul comunismului. Patriarhul Daniel a inițiat în 2017 o serie de manifestări pentru a demonstra că Biserica Ortodoxă Română a fost o victimă a regimului represiv.
În mare parte aceste încercări repetate ale clericilor ortodocși de a poza în opozanți ai regimului comunist sunt doar exerciții de acoperire a colaboraționismului. Firește, ca în multe situații, au existat abuzuri și mulți ierarhi au fost arestați mai cu seamă în primii ani după instaurarea comunismului, dar martirii ortodocșilor au fost mai degrabă printre grupurile luptătorilor din rezistență care s-au retras în munți, decât printre prelați. În schimb catolicii și mai ales greco-catolicii au liste foarte lungi cu maritirii lor. Înalții prelați ortodocși au știut cum să se pună la adăpost, astfel, de exemplu, Patriarhii Iustin Moisescu (patriarh între 1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007) au fost zeci de ani membri ai parlamentului comunist cunoscut sub denumirea de Marea Adunare Națională.
Apoi patriarhul Justinian Marina, a fost pus în această funcție în 1948 tocmai pentru ca Biserica să nu irite Partidul. Ascensiunea lui de la statutul de simplu preot direct în jilțul patriarhal este răsplata pe care i-a dat-o Gheorghe Gheorgiu Dej, liderul comunist al României din 1948 până în 1965. În 1944, când a evadat din lagărul de la Târgu Jiu, Dej a fost ascuns în casa parohială de la Râmnicu Vâlcea de Justinian. Unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri comuniști, Ion Gh. Maurer își amintea astfel: „…după ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popă care a fost, și el, omul comuniștilor. Mașina s-a întors la Craiova iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă mașină, din București, să ne ducă spre capitală”.
La celebrarea specială a Sf. Sinod, patriarhul Daniel a spus că “Justinian a știut să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist” cu “mult curaj, echilibru, diplomație și tenacitate”. Mai mult Justinian ar fi “asigurat supraviețuirea credinței în Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe din România”. Printre meritele menționate de acutalul patriarh se numără trecerea în rândul sfinților a mai multor cuvioși, construcția de noi biserici și restaurarea celor vechi, modernizarea învățământului teologic, precum și sprijinirea comunităților ortodoxe din afara granițelor.
Toate aceste realizări ale lui Justinian, cunoscut și ca Patriarhul Roșu, fac parte, de fapt, din pârghiile folosite de regimul comunist și de brațul său înarmat, Securitatea, pentru a controla nu doar clerul, ci și comunitățile din jurul acestuia, inclusiv cele din afara țării. A fost într-adevăr un bun negociator, fiindcă biserica a primit în schimbul colaboraționismului său suficienți bani de investiții și bani buni pentru salarii. Chiar în ziarul patriarhiei a reluat în urmă cu câțiva ani o observație făcută în 1967 de cardinalul Franz König, primatul Austriei, care spunea că “Biserica Romano-Catolică din Austria se află într-o situaţie mai puţin bună decît cea a Bisericii Ortodoxe Române”.
Ortodocșii se consideră victime mai ales din pricina demolării bisericilor din ultima perioadă a regimului comunist, perioadă în care, însă, vocea înalților prelați nu a fost auzită. Nu s-au opus în niciun fel, nici demolării, nici condițiilor sociale tot mai precare pe care le vedeau în jurul lor. Au fost demolate atunci 20 de biserici ortodoxe din București, din cele peste 12.000, câte existau în toată țara. Pe de altă parte, mai mult de 500 de lăcașe de cult ortodoxe au fost construite în perioada regimului comunist, iar lista preoților care au făcut poliție politică înainte de 1989 nu se cunoaște încă în întregime.
Clerici cu funcții importante au colaborat cu Securitatea și nu s-au rușinat să rămână în jilțurile lor poleite, dintre ei doar mitorpolitul Timișului, Nicolae Corneanu a recunoscut și și-a cerut iertare imediat după căderea comunismului. Călăi și victime au supraviețuit împreună sub umbrela Bisericii Ortodoxe Române, care însă nu a fost niciodată în opoziție cu dictatura comunistă. De altfel din această postură de colaboraționistă, Biserica a reușit să-și păstreze privilegiile și să supraviețuiască, de multe ori împotriva enoriașilor săi.
