Dacă definim spiritul de sectă ca fiind acceptarea și răspândirea fără nuanțe, excluzând îndoiala legitimă și verificarea pragmatică, a unui set de credințe considerate legi universale și imuabile, atunci fetișul intelectualilor români cu „economia de piață“ și mai recent cu criptomonedele este o atitudine de sectă.
Zilele trecute, un asemenea profet al pieței deplângea astfel: „Avem 94% din popor care locuiește în propria locuință. Deci îngropăm banii în cărămizi, în depozite bancare. Trebuie să mișcăm banii în economie, să investim la bursă.”
„Să investim în bursă”!... Dincolo de gramatica dubioasă a citatului de mai sus, este greu de crezut că încă mai există adulți cu studii și întregi la minte, în poziții de răspundere, care ignoră factorul uman și ABC-ul economiei reale și care nu știu că, pe timp de criză, imobiliarul constituie o valoare de refugiu sigură. Una din puținele care au fost dovedite de toate crizele din istoria omenirii.
Ideea că pensionari din provincie care n-au nicio imagine cu noimă despre funcționarea internetului, sau tineri proprietari de garsoniere dar cu studii puține, ar putea fi convinși să-și vândă bunul imobiliar pentru a investi la bursă, sau în criptomonede, ca „să se miște banii în economie” este atât de fantastică, atât de ruptă de realitate, încât singura concluzie e că asemenea orbire sectară încețoșează logica.
„Economiștii” de acest tip formează majoritatea noii generații de strategi ai partidelor politice. Au citit cărți puține, ale unor economiști occidentali astăzi morți, care și-au format gândirea mecanicistă pe la jumătatea secolului XX, când, după catastrofa planetară a celui de-al Doilea Război Mondial s-a crezut vreme de decenii în progresul infinit și în existența unor legi universale ale unei economii care ar funcționa mecanic și perfect, dacă e lăsată în pace de nesuferita intervenție a statului, a politicului, care politic ne amintește în permanență că există din păcate și factorul uman.
Avem aici o ideologie utopică, simplistă, de natură cvasi-magică: după ei, „legile pieței” funcționează singure, iar factorul uman e nociv, nu face decât să perturbe acele legi. În această viziune, nu economia trebuie să servească omului, ci umanul trebuie să se țină departe de mecanismele delicate ale economiei sau să slujească lor.
Pentru asta, trebuie însă ca banii să circule masiv, să fie volatili, pentru „investiții”, pentru a da materialitate acelor criptomonede din computere în care ești invitat să „investești” după ce ți-ai vândut apartamentul.
Vedem aici carențe îngrijorătoare în înțelegerea funcționării unei economii, dacă se crede că masa monetară ar sta ascunsă în cărămizi și că trebuie eliberată de acolo. Belgia, de pildă, este una din cele mai prospere țări de pe planetă, însă țara s-a creat pe încurajarea și facilitarea achiziționării locuințelor, 75% din belgieni sunt proprietari, iar statul asigură lucrușoare precum inviolabilitatea domiciliului și alte asemenea nimicuri dintre cele care dau siguranță și certitudini, altfel zis o atitudine generală de stabilitate care face să meargă și să înflorească o economie.
Criptomonedele în picaj
Lucrurile o iau însă într-o direcție îngrijorătoare atunci când un guvern cu ideologia pieței și a omului-chiriaș care trebuie să investească își forțează cetățenii să o urmeze. Luna aceasta, El Salvador a devenit prima țară din lume care a adoptat Bitcoin ca monedă națională. El Salvador, țară central-americană, nu are o monedă proprie si folosea până acum dolarul, la fel cum în Europa țări mici ca Muntenegru si Kosovo folosesc euro ca moneda oficială.
Euro si dolarul sunt însă, fiecare, o monedă adevărată, iar kosovarii și muntenegrinii nu tremură noaptea că niște speculatori din Rusia sau Hong Kong i-ar putea lăsa fără prețioșii lor bani virtuali și nesunători.
Odată anunțat ca monedă în mica țară central-americană, Bitcoin a stârnit însă scepticismul unei părți a populației din El Salvador, așa încât și-a pierdut rapid, din start, parte din valoare, ceea ce, desigur, prin ricoșeu, nu face decât sa întărească si mai tare scepticismul.
Devenit „monedă oficială”, Bitcoin s-a prăbușit așadar de îndată cu 17%. Dar președintele din El Salvador, sectant al pieței, a transmis populației că nu a înțeles nimic și că de fapt trebuie să cumperi Bitcoin atunci când spread-ul îți arată că prețurile sunt la un nivel scăzut.
Exact! Acolo unde banul trebui să-ți facă viața ușoară, ca tu să uiți că el există și să-l folosești ca etalon intermediar pentru tranzacții simple, sectanții criptomani și ideologii ajunși la putere vor să vadă băbuțele cocoșate ziua întreagă la computer, sau cu smartfonul în mână, pândind evoluția spread-ului.
Toate astea pentru o monedă imaterială, Bitcoin, care a putut în doi ani să evolueze între 5.000 și 50.000 de dolari, de parcă toată lumea ar avea nervi de jucător la cazino.
Ca să nu mai spunem, desigur, că producția de Bitcoins este extraordinar de poluantă, prin marea cantitate de energie necesară, așa încât pe lângă faptul că acei „bani” nu există, ei mai și distrug planeta (paradox doar aparent). Dar, desigur, criptomanii și sectanții pieței sunt în același timp climatosceptici, ei nu cred în încălzirea planetară, sau dacă o constată și îi acceptă realitatea, te sfătuiesc atunci să investești în criptomonedă și să te muți într-o parte a planetei unde e mai răcoare.
Economia nu este o știință
O asemenea gândire aduce, evident, cu cea religioasă. În realitate, cum o știm de la marele economist contestatar care a fost John Kenneth Galbraith, pentru a înțelege economia trebuie să mergi la talcioc.
Galbraith, unul din cei mai mari economiști autentici ai secolului XX, care a lucrat cu Franklin D. Roosevelt, Harry Truman, Kennedy și Lyndon Johnson, obișnuia să spună, știind foarte bine ce efect are o asemenea axiomă în gura lui, că economia nu este câtuși de puțin o știință. Este o colecție de teorii niciodată verificate, da, precum și psihanaliza este o teorie, fără a fi considerată undeva o știință (a nu se confunda cu psihiatria). Dacă ar fi fost o știință, continua el, atunci toți economiștii ar fi bogați, întrucât ar intui dinainte evoluția piețelor.
E același raționament ca în cazul metodelor de ghicit: dacă ghicitorii ar prezice într-adevăr viitorul, atunci ei n-ar mai trudi vânzându-și talentul pe câțiva bănuți.
Ce este de fapt economia, potrivit lui Galbraith
Apropo de guruții sectei pieței, morocănoșii sacerdoți ai religiei lui Hayek și Milton Friedman, iată ce spunea Galbraith:
-- „Noi ăștia, economiștii, ne protejăm de profani printr-un limbaj redutabil. Ne place sa ne privim ca pe niște sacerdoți posedând o știință și o mistică inaccesibile oamenilor de rând. Spunem gloatei cum prețurile sunt reglementate de jocul pieței si de libera concurență etc. In realitate, prețurile sunt reglementate de un număr restrâns de mari firme, giganți care furnizează benzina, automobilele, produsele chimice si farmaceutice, aparatele electrice... Economiștii sunt plătiți de firmele astea, iar „predicțiile” lor acoperă întotdeauna interesele cuiva.”
și tot Galbraith:
-- „Economia contemporană nu e câtuși de puțin dominată de piață, ci de atotputerea regulatoare a marilor trusturi si concerne. Apariția giganților comerciali a dus la declinul economiei de piață. Prețurile nu mai sunt azi definite de jocul impersonal al concurenței, întrucât concernele și-au arogat dreptul esențial de a stabili prețurile. Doar vechea gardă conservatoare a discipolilor lui Milton Friedman închide ochii si se baricadează in credința cvazi-religioasă a supremației pieței...”
(John Kenneth Galbraith, Convorbiri cu Nicole Salinger)
Așa încât, dincolo de discursul lor obscur si pretențios, economiștii sectei pieței ghicesc, statistic, la fel de mult cât o simplă vrăjitoare. Numai că aceea, când se înșeală, nu ruinează jumătate din planetă, ba pe deasupra mai și știe să vindece de deochi.
Și mai spunea Galbraith că economia există doar pentru a reda astrologiei titlurile de onoare care îi revin.
