Linkuri accesibilitate

În mâinile inamicului. Prizonierii români la Centrali, 1916-1918 (XXI)


Ofițeri români prizonieri în Germania (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Ajutoare din afară pentru prizonierii români de la Crefeld

Ofițerii români prizonieri la Crefeld au primit în 1917-1918 colete de la Crucea Roșie, acestea fiind de fapt plătite, în cea mai mare parte, de familiile lor din țară sau de autoritățile române. Pachetele din partea Crucii Roșii de la Berna, Strockholm, Copenhaga, Haga, Paris etc. soseau lunar. În anumite situații prizonierii scriau ei acestor entități, făceau apel la „inima generoasă” a celor de acolo și solicitau trimiterea de ajutoare. Era vorba de lapte condensat, cafea măcinată, biscuiți, fasole și țigări, iar din când în când pâine. Erau colete mici, dar fără ele ofițerii prizonieri ar fi fost la limita supraviețuirii. În plus, aceste pachete au jucat un rol esențial în ridicarea moralului celor aflați în captivitate. Câteodată pachetele primite prin Crucea Roșie erau golite sau descompletate, alteori lipseau chiar unele lăzi cu alimente bogate caloric (ciocolată și slănină). Unii ofițeri aflați la Crefeld au recurs la schimbarea numelui pentru a înșela Crucea Roșie și a primi de două ori pachete.

Sabin Coifan, Notițe... Instantanee din prizonierat, 1917-1918
Sabin Coifan, Notițe... Instantanee din prizonierat, 1917-1918

Cei originari din teritoriul ocupat le cereau familiilor să le trimită pachete în greutate de cinci kilograme, care să conțină pâine coaptă bine și uscată în cuptor, pentru a ține cât mai mult timp, brânză, grăsime, eventual fasole boabe. Pachetele erau constituite la comandaturile din București sau Craiova. Pentru familiile aflate departe de aceste centre era vorba de un efort considerabil, deplasarea fiind și mai dificilă în condiții de război.

Exista o bucătărie la dispoziția ofițerilor, unde aceștia puteau găti alimentele primite în pachete. De nevoie, aproape toți ofițerii români au învățat să gătească la Crefeld.

Din diferite motive, unii ofițeri își vindeau coletele. Alții le-au cedat din bunurile lor celor care nu primeau nimic de acasă. De asemenea, existau ofițeri care își donau pâinea soldaților români care aveau atribuții de ordonanțe. Anumite pachete mici care veneau în lagăr contra cost erau vândute unor ofițeri cu mai multă dare de mână.

Alimentele și hainele sosite pe filiera Crucii Roșii de la Paris erau cumpărate din bani puși la dispoziție de autoritățile române. Distribuirea lor la Crefeld era asigurată de Comitetul ofițerilor români. În ianuarie 1918, trei ofițeri au fost delegați de Comitetul român pentru a primi, gestiona și distribui ceea ce se primea de la Crucea Roșie. Comandatura era înștiințată de aceste delegări.

Crucea Roșie Română de la Paris le-a trimis ofițerilor de la Crefeld, la jumătatea lunii septembrie 1917, o scrisoare prin care îi îndemna să-și facă rezerve de pesmeți din ceea ce primiseră. Făina se împuținase și în Franța, iar în plus, iarna era posibil ca transporturile să întârzie. Propunerea era să se dea câte 30 de pesmeți (adică 1,5 Kg) pe săptămână fiecărui ofițer. Cei mai mulți dintre aceștia nu erau de acord, vociferau, huiduiau Comitetul care se ocupa de distribuție. Dispoziția avea să fi încălcată fără reținere de prizonieri.

Pachetele colective cu alimente (orez, fasole, macaroane), venite regulat de la Paris, le-au înlocuit pe cele individuale în noiembrie 1917. Nu erau cantități mari de alimente, dar reușeau să acopere lipsurile cronice de la masa primită din partea germanilor. Soseau și lăzi cu pesmeți, care erau împărțiți militarilor. În a doua parte a anului 1917 și începutul anului 1918, prizonierilor li se distribuiau între 30 și 50 de pesmeți/săptămână. În anumite cazuri, cum s-a întâmplat la începutul anului 1918, ofițerii români au primit bunătăți de la Crucea Roșie: dulceață, smochine, nuci, alune, ceai etc. Tot atunci, la Crefeld a sosit un vagon cu ofrande de la Craiova-București, conținând ceapă, făină de porumb, fasole etc.

Unora dintre ofițerii români prizonieri li s-au împărțit în august 1917, prin Comitetul de lagăr, cămăși și izmene (câte 200 de bucăți din fiecare piesă), primite de la Paris. În toamna anului 1917 au sosit în mai multe rânduri, prin Crucea Roșie, pachete individuale cu rufe. Ulterior s-au primit și lăzi colective cu lenjerie, pantofi, ghete, cămăși, flanele, izmene, mantale, batiste, distribuite tot de Comitetul român. Lipsurile continuau să fie mari, la începutul lunii octombrie 1917 înregistrându-se numeroși ofițeri români (182) fără mantale. Germanii le ofereau spre cumpărare mantale germane „reformate”, la prețul de 45 mărci/bucata, ceea ce echivala cu aproape jumătate din solda lunară pentru cei mai mulți dintre prizonieri. Și soldații de la Crefeld au primit în ianuarie 1918, de la Tuchel, haine pentru 200 dintre ei (mantale, pantaloni, cămăși, izmene, ciorapi etc.).

Ofițeri francezi prizonieri (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Ofițeri francezi prizonieri (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)

Au existat situații la Crefeld care au pus la încercare, în 1917, solidaritatea ofițerilor români cu alți prizonieri, aliați sau din propria armată. Comandatura lagărului a insistat invocând un ordin ca românii să împartă conținutul pachetelor cu alimente și îmbrăcăminte cu rușii care erau la Crefeld. Ofițerii români nu au fost de acord. Rușii au transmis că dacă ordinul venea de la germani ei refuzau să primească alimentele, dar dacă românii aveau să o facă din camaraderie, camarazii de arme aveau să accepte cu bucurie. Tensiunile au sporit în intensitate la mijlocul lunii decembrie 1917. În cele din urmă, germanii au acceptat ca românii să-și împartă alimentele doar între ei. În privința hainelor și încălțămintei, românii invocaseră și faptul că acestea fuseseră primite nominal. În plus, românii invocau că unii dintre ofițerii ruși își vînduseră mantalele și alte piese vestimentare chiar în lagăr.

În ianuarie 1918, mai mulți ofițeri ruși, dintre cei luați prizonieri recent, care nu primeau ajutoare de nicăieri, le-au cerut românilor să-i ajute cu ceea ce puteau. Românii au căzut de acord să-i ajute cu pesmeți. Unii ofițeri români făcuseră în aceeași lună o scrisoare anonimă, adresată rușilor din lagărul Crefeld, prin care aceștia erau rugați să renunțe la darurile benevole pe care le făceau românii. Comitetul românesc a aflat de acțiune și a dezavuat-o.

Trupa română aflată la Crefeld a început să primească și ea pachete cu alimente de la Paris. Unul dintre ofițerii români era suspectat de soldați că se implica „prea intim” la primirea și distribuirea coletelor. De aceea, soldații au trimis o scrisoare la Crucea Roșie de la Paris, reclamând faptul. Ofițerii români aveau să răspundă că erau capabili prin Comitetul lor să gestioneze și situația soldaților.

Când soldații români aduși în acest lagăr ca ordonanțe erau în număr mic ei beneficiau de alimentele sosite prin Crucea Roșie și împărțite în mod egal cu ofițerii. Numărul soldaților a crescut simțitor în toamna 1917, iar împărțirea alimentelor venite prin Crucea Roșie a dus la diminuarea rațiilor primite de ofițeri, ceea ce a atras nemulțumirea acestora. Ofițerii considerau că prăjiturile, ciocolata și conservele diverse nu erau pentru soldați. Se aflase că în lagărul de la Tuchel ar fi fost primite ca ajutoare vagoane cu alimente pentru soldați, de aceea s-a solicitat de acolo trimiterea unor cantități la Crefeld. Lipsurile alimentare la Tuchel fuseseră foarte mari în prima parte a anului 1917, ceea ce a dus la o mortalitate extrem de ridicată în rândurile soldaților români de acolo. Cu toate acestea, în noiembrie-decembrie 1917 aveau să se primească de la Tuchel diferite alimente (făină, slănină, pesmeți) pentru ordonanțele române din Crefeld. Comitetul român a decis ca aceste alimente să rămână doar pentru soldați și să constituie un supliment la hrana primită din partea germanilor, iar pesmeții să se distribuie săptămânal.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG