Linkuri accesibilitate

Decembrie 22, astăzi şi acum 30 de ani


În chiar prima secvenţă din Scrisorile către Emil [Hurezeanu, plecat la recomandarea Anei Blandiana, care tocmai luase Premiul Herder, cu o bursă în Occident, şi rămas în Germania Federală – nota mea], poeta Mariana Marin (1956 – 2003) scria cu acea intuiţie proprie artiştilor vizionari: „Mă gândesc la tine/ pierdut prin acele oraşe ale Europei/ în care eu n-am să ajung niciodată./ Revoluţia n-a început nici anul acesta/ dar noi continuăm să o aşteptăm,/ decembrişti cu toţii/ pentru că în acest decembre/ ne-a lipsit zăpada/ aşa cum ne-au lipsit şi altele” – versuri premonitorii redactate cu câţiva ani înainte de 1989, şi adeverite brusc, cu preţul sângelui celor nevinovaţi.

Cum n-am fost, în 22 decembrie 1989, la faţa locului (de neimaginat pe atunci ieşirea din URSS – nu-i mai puţin adevărat că, exact în acele zile de mari tulburări la Bucureşti, dar şi în alte oraşe româneşti, se aflau numeroşi basarabeni, pe-atunci încă cetăţeni sovietici), mărturia mea nu poate fi decât una poetică (de la Ioan Es. Pop citire: „istoria este poezia învingătorilor,/ iar poezia – istoria celor învinşi”); redactat la începutul anilor ’90, poemul Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (din volumul omonim, Editura Dacia, 1994), mai exact secvenţa a XI, exact despre Revoluţia română vorbeşte, iată-l în versiunea originală şi, peste două decenii, în traducerea lui Adam J. Sorkin şi Diana Manole:

* * * * * * * * * * *

Cel bătut îl duce pe Cel nebătut

(ediţia princeps)

XI

trei-fraţi-încălecaţi-unul-în-cîrcă-la-altul iată că vin în cale

(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i mult prea

intensă – de unde? – dar au

tustrei doar un rînd unul singur de straie şi-l poartă

odată: cînd ăla de sus îşi îndeasă căciula pe frunte al doilea

îşi încinge sumanul şi-al treilea-şi

trage bine iţarii şi hai!... şi au mers ei au mers

pînă cel cu sumanul să nu-i amorţească picioarele prins-a

a-i tot da pinteni celui de jos: “di căluţule di!” pînă cel

căciulat să nu-şi bîţîie braţele-n dodii grabnic le-nfundă

în urechile celui din mijloc... şi-au mers ei au mers

cel bătut opintindu-i pe cei nebătuţi şi simţind sub călcîie

limba aspră a ţarinii ăla călare

atingînd cu gingaşele-i tălpi – două limbi nu-altceva! – pietricelele

din rărunchii sărmanului om cu un vag sentiment c-ar păşi

pe-o cărare de ţară căciulatu-ntre timp răsucind

mintea celui de sub ca pe-un cub al lui rubik... şi-au mers ei au mers

şi tot merg pînă astăzi de nu s-au oprit undeva: unu-i vînăt de

frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde ca para

vîntu-i bate şi-i zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul

are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept

şi să strigi cît te-or ţine bojocii cu gura şi nările două:

“nu vă fie frică “nu plecăm acasă “ole! ole! oleeeee

comunismul pică!” morţii nu ne lasă!” ceauşescu nu mai e!”

trei-fraţi-înfriguraţi-unul-în-cîrcă-la-altul se duc dracului de-a curu-n cap

(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i peste măsură de

aglomerată – de unde? – dar n-au

nici o zdreanţă pe ei: cel de sus îl încalecă pe mijlociul

mijlociul pe ăla de jos care n-are pe cine să-ncalece şi pe care văzîndu-l

preşedinţi pudibonzi să le-arunce din urmă: golani!... şi s-au dus ei s-au tot

dus în cîrcă pe rînd ciomăgiţi de mineri zădărîţi de mulţime:

“cel-bătut-îi-duce-pe-cei-nebătuţi!” pînă n-au mai avut un’ se duce

pînă iată se-ntorc chiar de unde-au plecat în decembrie – unu-i

vînăt de frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde cu pară

vîntu-i bate şi zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul

are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept

şi să strigi cît te-or ţine bojocii:

“......................... “nu plecăm acasă “...........................

........................!” morţii nu ne lasă!” .........................!”

* * * * * * * * * * *

The Beaten-carries-the-Unbeaten

(initial version)

XI

three-brothers-mounted-piggyback-on-one-another look they’re coming this way

(not because the path’s too narrow or the traffic’s

too heavy – how could that be, here? – but the three

have only one suit of clothes and they wear it

at the same time: when the top one pulls the cap down on his forehead the second

girds himself in a long coarse peasant coat and the third

tugs his homespun pants up and it’s let’s go!... so they walked and walked

until the one in the coat to keep from getting frostbite on his numb feet started

spurring the one below: “giddyap, little horsey, giddyap!” until the one

with the cap to keep his hands from shivering quickly plunged them

in the ears of the one in the middle… so they walked and walked

the Beaten driving the Unbeaten hard and feeling under his heels

the rough tongue of the land the one riding

touching with his sensitive foot soles – two tongues, no less! – the little stones

in the poor man’s guts with the vague sense that he’d walked

on a country road with the one with the cap twisting

the mind of the one underneath like a rubik’s cube… so they walked and walked

and they’re still walking today if they haven’t stopped somewhere: one deep blue from

cold another yellow as beeswax the last burning like a flame

the wind blows on them and frays them like a flag) the middle one

has a hole – big enough to squeeze your head through – in his chest

and shout at the top of your lungs through your mouth and two nostrils:

“stop feeling dread “we can’t go home! “olé! olé! oléééé!

communism’s dead!” the dead make us roam!” ceaușescu’s gone away!”

three-shivering-brothers-piggyback-on-one-another go to hell ass to head

(not because the path’s too narrow or the traffic’s

too heavy – how could that be, here? – but they haven’t

a rag on them: the top one mounted on the middle one

the middle one on the bottom one who has no one to mount so that after seeing them

prudish presidents call out: tramps!... and they carried

each other in turn on their backs bludgeoned by the miners harassed by the crowd:

“the-beaten-carries-the-unbeaten!” until they had nowhere to go

until look they come back exactly where they left in december – one’s

one is deep blue from cold another yellow as beeswax the last burning with a flame

the wind blows on them and frays them like a flag) – in the chest

and you shout at the top of your lungs:

“……..……………. “we can’t go home! “……..……………..

……..……………..!” the dead make us roam!” ……..……………..!”

translated by

Adam J. Sorkin and Diana Manole

* * * * * * * * * * *

P.S. Cu doar câteva zile înainte, mai exact joi, 19 decembrie curent, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, avea loc – în prezenţa Excelenţei Sale ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, şi fără nici un oficial moldovean – lansarea antologiei de poezie poloneză protestatară nouă Şcadronul Şondoroirilor, Mămăliga de Varşovia, nr. 4 2019. Punct şi de la capăt. Istoria se repetă?...

XS
SM
MD
LG