În chiar prima secvenţă din Scrisorile către Emil [Hurezeanu, plecat la recomandarea Anei Blandiana, care tocmai luase Premiul Herder, cu o bursă în Occident, şi rămas în Germania Federală – nota mea], poeta Mariana Marin (1956 – 2003) scria cu acea intuiţie proprie artiştilor vizionari: „Mă gândesc la tine/ pierdut prin acele oraşe ale Europei/ în care eu n-am să ajung niciodată./ Revoluţia n-a început nici anul acesta/ dar noi continuăm să o aşteptăm,/ decembrişti cu toţii/ pentru că în acest decembre/ ne-a lipsit zăpada/ aşa cum ne-au lipsit şi altele” – versuri premonitorii redactate cu câţiva ani înainte de 1989, şi adeverite brusc, cu preţul sângelui celor nevinovaţi.
Cum n-am fost, în 22 decembrie 1989, la faţa locului (de neimaginat pe atunci ieşirea din URSS – nu-i mai puţin adevărat că, exact în acele zile de mari tulburări la Bucureşti, dar şi în alte oraşe româneşti, se aflau numeroşi basarabeni, pe-atunci încă cetăţeni sovietici), mărturia mea nu poate fi decât una poetică (de la Ioan Es. Pop citire: „istoria este poezia învingătorilor,/ iar poezia – istoria celor învinşi”); redactat la începutul anilor ’90, poemul Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (din volumul omonim, Editura Dacia, 1994), mai exact secvenţa a XI, exact despre Revoluţia română vorbeşte, iată-l în versiunea originală şi, peste două decenii, în traducerea lui Adam J. Sorkin şi Diana Manole:
* * * * * * * * * * *
Cel bătut îl duce pe Cel nebătut
(ediţia princeps)
XI
trei-fraţi-încălecaţi-unul-în-cîrcă-la-altul iată că vin în cale
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i mult prea
intensă – de unde? – dar au
tustrei doar un rînd unul singur de straie şi-l poartă
odată: cînd ăla de sus îşi îndeasă căciula pe frunte al doilea
îşi încinge sumanul şi-al treilea-şi
trage bine iţarii şi hai!... şi au mers ei au mers
pînă cel cu sumanul să nu-i amorţească picioarele prins-a
a-i tot da pinteni celui de jos: “di căluţule di!” pînă cel
căciulat să nu-şi bîţîie braţele-n dodii grabnic le-nfundă
în urechile celui din mijloc... şi-au mers ei au mers
cel bătut opintindu-i pe cei nebătuţi şi simţind sub călcîie
limba aspră a ţarinii ăla călare
atingînd cu gingaşele-i tălpi – două limbi nu-altceva! – pietricelele
din rărunchii sărmanului om cu un vag sentiment c-ar păşi
pe-o cărare de ţară căciulatu-ntre timp răsucind
mintea celui de sub ca pe-un cub al lui rubik... şi-au mers ei au mers
şi tot merg pînă astăzi de nu s-au oprit undeva: unu-i vînăt de
frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde ca para
vîntu-i bate şi-i zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul
are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept
şi să strigi cît te-or ţine bojocii cu gura şi nările două:
“nu vă fie frică “nu plecăm acasă “ole! ole! oleeeee
comunismul pică!” morţii nu ne lasă!” ceauşescu nu mai e!”
trei-fraţi-înfriguraţi-unul-în-cîrcă-la-altul se duc dracului de-a curu-n cap
(nu că poteca-i îngustă sau circulaţia-i peste măsură de
aglomerată – de unde? – dar n-au
nici o zdreanţă pe ei: cel de sus îl încalecă pe mijlociul
mijlociul pe ăla de jos care n-are pe cine să-ncalece şi pe care văzîndu-l
preşedinţi pudibonzi să le-arunce din urmă: golani!... şi s-au dus ei s-au tot
dus în cîrcă pe rînd ciomăgiţi de mineri zădărîţi de mulţime:
“cel-bătut-îi-duce-pe-cei-nebătuţi!” pînă n-au mai avut un’ se duce
pînă iată se-ntorc chiar de unde-au plecat în decembrie – unu-i
vînăt de frig altu-i galben ca ceara cel’lalt arde cu pară
vîntu-i bate şi zdrenţuie ca pe-un drapel) mijlociul
are-un gol – cît să-ţi bagi prin el capul – în piept
şi să strigi cît te-or ţine bojocii:
“......................... “nu plecăm acasă “...........................
........................!” morţii nu ne lasă!” .........................!”
* * * * * * * * * * *
The Beaten-carries-the-Unbeaten
(initial version)
XI
three-brothers-mounted-piggyback-on-one-another look they’re coming this way
(not because the path’s too narrow or the traffic’s
too heavy – how could that be, here? – but the three
have only one suit of clothes and they wear it
at the same time: when the top one pulls the cap down on his forehead the second
girds himself in a long coarse peasant coat and the third
tugs his homespun pants up and it’s let’s go!... so they walked and walked
until the one in the coat to keep from getting frostbite on his numb feet started
spurring the one below: “giddyap, little horsey, giddyap!” until the one
with the cap to keep his hands from shivering quickly plunged them
in the ears of the one in the middle… so they walked and walked
the Beaten driving the Unbeaten hard and feeling under his heels
the rough tongue of the land the one riding
touching with his sensitive foot soles – two tongues, no less! – the little stones
in the poor man’s guts with the vague sense that he’d walked
on a country road with the one with the cap twisting
the mind of the one underneath like a rubik’s cube… so they walked and walked
and they’re still walking today if they haven’t stopped somewhere: one deep blue from
cold another yellow as beeswax the last burning like a flame
the wind blows on them and frays them like a flag) the middle one
has a hole – big enough to squeeze your head through – in his chest
and shout at the top of your lungs through your mouth and two nostrils:
“stop feeling dread “we can’t go home! “olé! olé! oléééé!
communism’s dead!” the dead make us roam!” ceaușescu’s gone away!”
three-shivering-brothers-piggyback-on-one-another go to hell ass to head
(not because the path’s too narrow or the traffic’s
too heavy – how could that be, here? – but they haven’t
a rag on them: the top one mounted on the middle one
the middle one on the bottom one who has no one to mount so that after seeing them
prudish presidents call out: tramps!... and they carried
each other in turn on their backs bludgeoned by the miners harassed by the crowd:
“the-beaten-carries-the-unbeaten!” until they had nowhere to go
until look they come back exactly where they left in december – one’s
one is deep blue from cold another yellow as beeswax the last burning with a flame
the wind blows on them and frays them like a flag) – in the chest
and you shout at the top of your lungs:
“……..……………. “we can’t go home! “……..……………..
……..……………..!” the dead make us roam!” ……..……………..!”
translated by
Adam J. Sorkin and Diana Manole
* * * * * * * * * * *
P.S. Cu doar câteva zile înainte, mai exact joi, 19 decembrie curent, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, avea loc – în prezenţa Excelenţei Sale ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, şi fără nici un oficial moldovean – lansarea antologiei de poezie poloneză protestatară nouă Şcadronul Şondoroirilor, Mămăliga de Varşovia, nr. 4 2019. Punct şi de la capăt. Istoria se repetă?...
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.