La apus de carieră politică, Mihai Ghimpu şi încă cîţiva liberali au primit răspuns de la Curtea Constituţională referitor la neutralitatea militară a Republicii Moldova. Răspunsul Curţii, formulat timp de trei ani, este unul bine argumentat şi explică anumite nuanţe care deseori sunt trecute cu vederea şi pe care aş vrea să le explic din perspectiva mea.
Unul. Experienţa istorică demonstrează ineficienţa statutului neutru ca mijloc de evitare a agresiunii externe. Adoptarea statutului neutru de către ţări precum Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda şi Norvegia în timpul celui de-al doilea război mondial nu le-a ajutat să evite agresiunea. Cu toate acestea, chiar Suedia şi Elveţia au fost nevoite să-şi modifice politica externă în funcţie de interesele celui de-al Treilea Reich. Mai mult, odată cu încheierea războiului rece, multe state neutre din Europa s-au detaşat de la respectarea strictă a acestui statut şi şi-au intensificat cooperarea cu NATO (şi UE) pentru a face faţă noilor provocări de securitate. De exemplu, în urma agresiunii ruseşti împotriva Ucrainei, ţări precum Suedia şi Finlanda şi-au intensificat semnificativ cooperarea cu Alianţa Nord-Atlantică şi Statele Unite, inclusiv prin semnarea de noi acorduri de cooperare şi extinderea domeniilor de cooperare. În hotărîrea Curţii se spune clar că neutralitatea nu poate fi mai presus decât independenţa. Respectiv, dacă independenţa este subminată de statutul de neutralitate, atunci cea din urmă este secundară. Mai mult că atît, în aceste condiţii, statul trebuie să se adapteze la condiţiile regionale actuale pentru a-şi apăra independenţa.
Doi. Neutralitatea ca garanţie a neagresiunii funcţionează numai dacă statul neutru nu este în interesul unui stat revizionist – în cazul Moldovei, dacă nu este în interesul Rusiei. Această afirmaţie este confirmată de experienţă Suediei şi Elveţiei în timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi de ţări precum Finlanda, Austria, Suedia şi Elveţia în timpul războiului rece. De fapt, Moldova nu poate rămâne neutră atunci cînd este o ţintă a agresiunii. Neutralitatea se răsfrînge doar asupra conflictelor dintre părţi terţe, nu şi atunci cînd ţara este atacată. Respectiv, Moldova trebuie să tragă concluzii şi să acţioneze diferit atunci cînd are trupe de ocupaţie ale Federaţiei Ruse pe teritoriul sau, pentru că de multe ori politicienii se comportă aşa de parcă n-am avea trupe ilegale în Transnistria.
Trei. Curtea îi obligă pe cei de la guvernare, inclusiv pe preşedinte, să ia măsuri pentru protecţia independenţei Republicii Moldova. Astfel, pot fi luate în calcul şi o cooperare, inclusiv participare, mai strînsă cu diferite sisteme de securitate colectivă dacă acestea vor ajuta la menţinerea independenţei RM. Aici trebuie să fim realişti şi să nu sărim cu titluri de genul „Moldova aderă la NATO”. Şi nu doar pentru că în Moldova nu există o astfel de dorinţa, dar şi din cauza că NATO nu prea are planuri pentru Moldova, decât să deschidă un oficiu de legătură amărât, pe care tot îl amână. Moldova trebuie să demonsteze că e serioasă faţă de riscurile de securitate pe care le are. Să treacă la standarte de inoperabilitate cu NATO şi să construiască un sistem integru în toate instituţiile statului, altfel, militarii nu vor apăra un sistem corupt. Toate aceste lucruri trebuie făcute cît mai repede, pentru că orice asigurare trebuie cumpărată înainte de accident. Altfel, nu există nici o garanţie că Moldovei i se va întinde o mâna de ajutor la nevoie, Doamne fereşte.