Linkuri accesibilitate

Iarna vrajbei lor


Scriitorul american John Steinbeck (27 februarie 1902–20 decembrie 1968), autorul monumentalelor romane Fructele mâniei (1939) și Iarna vrajbei noastre (1961), al nuvelei realiste Oameni și șoareci (1937), a detestat comunismul așa cum exista el în Uniunea Sovietică și China. I se părea - și pe bună dreptate - că acest tip de regim politic calcă în picioare drepturile individuale. Același om a susținut Războiul din Vietnam pentru că îl percepea ca pe un răspuns necesar la răspândirea globală a comunismului. Cu toate acestea, Steinbeck vedea o mare diferență între comunismul care exista ca forță geopolitică globală și comunismul care exista ca forță în politica americană. Este o lecție la care merită reflectat inclusiv astăzi, în lumina dezbaterilor actuale despre tendințele așa-zis radicale ale politicii democrate (deci de stânga) din Statele Unite.

John Steinbeck
John Steinbeck

John Steinbeck a înțeles că ideologia comunistă funcționa în politica americană ca un instrument al fricii și manipulării, pe care o detesta în această formă la fel de sincer cum detesta forța care amenința pe atunci independența Vietnamului. Așa cum scria în America și americanii (1966), „Spaima persistentă [a scenei politice americane] este dată de «comunism», cu amenințarea confiscării bunăstării private, și «socialism», care presupune că ar putea fi puși să împartă bunăstarea cu cetățenii mai puțin norocoși”. În această interpretare a sa asupra situației, etichetele (acuzatoare) de „comunism” și „socialism” servesc doar la inflamarea și mobilizarea maselor „timide” care sunt dispuse oricând să se urnească și organizeze în spatele unui auto-proclamat „Mesia ce a plantat teama [de comunism și/sau socialism] spre a o folosi în interes personal. Tot ce trebuie să facă el [acest Mesia] este să arunce anumite acuzații violente, stupide și neadevărate împotriva vreunui oficial, și, în special, împotriva oricărei mișcări reformatoare, iar aceste cohorte sunt puse într-o mișcare zgomotoasă. ...și așa cum a demonstrat Joseph McCarthy, cu cât mai ridicolă acuzația, cu atât mai puțin posibil răspunsul de apărare” (America and Americans, New York: Viking, 2002, 363-64).

Nu cred că putem găsi vreun pasaj mai furios în toată opera lui John Steinbeck. Dar, în mânia lui, scriitorul rostește un simplu adevăr: „comunismul” și „socialismul” sunt concepte care nu necesită nicio validare sau justificare în discursul public american. Ele au puterea de a „urni” publicul de peste ocean în moduri aproape instinctuale și fără egal. Niciun alt termen, în afara celor doi, nu este mai antiamerican, mai de rău augur și mai structural diferit.

Să ne amintim de campania prezidențială din 2008, când tabăra McCain sugerase că politica de taxe a lui Obama „sună a socialism”, iar susținătorii republicani se adunau la manifestații politice purtând pancarte cu „Este un socialist!” și „Fără comuniști!”. Acest instinct, cum a sesizat-o și Steinbeck la vremea lui, se vede astăzi inclusiv în reacțiile interne ale taberei democrate față de tendințele mai radicale ale curentului Sanders. Firește, „socialismul” și „comunismul” erau „probleme” în respectiva campanie (și nu numai) pentru că erau folosite fără o minimă recunoaștere a complexei relații a Statelor Unite cu gândirea socială. În realitate, națiunea americană era de mult timp dedicată unor programe sociale(iste), de la educația în primii ani ai copilăriei la securitate socială, iar în timpul acelei campanii, în 2008, deci în plin moment al crizei financiare, America naționalizase deja, cu susținere bipartidă (republicană și democrată), multe din instituțiile financiare majore. Dacă Steinbeck ar mai fi trăit în anii 2000, ar fi răspuns probabil cu multă mânie la reapariția, în această formă, a vechii și înspăimântătoarei retorici.

Astăzi, asistăm la un cu totul alt fenomen. Să ne gândim pentru o clipă la generațiile mai tinere, la faimoșii „millenials”, pentru care astfel de etichete apar ca perfect nedeslușite. Pentru generația celor născuți la începutul anilor 1980, de pildă, chiar dacă nu fusese într-atât de amenințătoare ca pentru părinții lor, Uniunea Sovietică a păstrat totuși o semnificație și o relevanță apropiate de cele avute în vremea Războiului Rece (copilăriei). Însă pentru cei născuți după 1990, echivalentul statului socialist nu este Cuba, și nici măcar Venezuela, ci China. Dar și China, astăzi, este mult diferită.

Altfel spus, între căderea Zidului Berlinului și recenta criză economică, limbajul care deunăzi fusese puternic controversat pentru americani a devenit superficial și ineficient. Pesemne că John Steinbeck, născut astăzi în 1902, în Salinas, California, ar fi zâmbit satisfăcut să vadă cum mare parte din retorica inflamatoare a Americii secolului XX și-a pierdut din forță în secolul următor...

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

XS
SM
MD
LG