Se crede că Sfântul Nicolae din Mira ar fi trăit undeva în al patrulea secol după Hristos. Singurul fiu al unor părinți înstăriți, ne spune legenda, s-a remarcat de tânăr prin smerenie și acte de caritate. La moartea părinților, și-a vândut toate bunurile și a dat banii săracilor. A fost numit episcop de Mira și a dus o viață exemplară presărată cu numeroase miracole. Tot legenda îl creditează, printre alte minuni, cu eliberarea a trei conți pe nedrept condamnați la moarte de către Împăratul Constantin, cu salvarea de la naufragiu a unor marinari prin potolirea furtunii, cu prevenirea foametei sau cu aducerea la viață a unor studenți uciși de un hangiu pentru banii lor. Se crede, în fine, că Nicolae a murit pe 6 decembrie 343.
Ca sfânt patron al marinarilor, negustorilor și copiilor, Sfântul Nicolae a devenit foarte popular în Normandia, mulțumită legăturilor comerciale cu Regatul normand al Siciliei (a doua parte a sec. XI). În anii 1080, două biserici din Caen i-au purtat hramul. Cultul lui Nicolae a luat amploare în 1087, atunci când comercianții normanzi au mutat rămășițele sfântului din cripta sa din Mira și le-au transferat la Bari, care a devenit loc de pelerinaj. Popularitatea lui Nicolae a crescut apoi vertiginos în Anglia, Italia, Normandia și, de-a lungul secolului XII, în toată Franța și vestul Germaniei de azi.
Prima biografie a sfântului episcop din Mira a fost scrisă la începutul secolului IX de către un autor grec anonim, care adunase mărturii tradiționale orale despre viața și miracolele lui Nicolae. Cunoscută sub titlul Vita per Michaelem, această primă relatare a servit ca sursă de inspirație pentru o altă biografie greacă a lui Nicolae, scrisă de Metodie I, Patriarh al Constantinopolului între 842–846. La rându-i, compilația lui Metodie a servit drept sursă de inspirație pentru versiunea latină a vieții sfântului, scrisă de un cleric napoletan pe nume Ioan Diaconul în ultima parte a secolului IX. Treptat, începând cu secolul X, viața Sfântului Nicolae a început să circule în felurite variante.
Ce putem crede astăzi despre Nicolae din Mira? Putem crede, de pildă, că a fost, într-adevăr, o persoană reală, chiar dacă știm încă foarte puține lucruri despre el. Știm apoi că a devenit cel mai iubit sfânt nonbiblic din istoria creștinismului, cu nesfârșite povești și imagini țesute în juru-i, bucurându-se de afecțiune populară pe scară largă. Imaginea Sfântului Nicolae s-a rostogolit de-a lungul secolelor în Europa, apoi în America și pretutindeni în lume, schimbându-și forma și caracteristicile în funcție de context. Până și Enciclopedia Catolică, publicată inițial în 1907, reține ca sigure doar secolul nașterii și locația (Mira, Turcia de azi), lăsând restul detaliilor în paradigma legendei. Câțiva s-au întrebat dacă personajul chiar a existat, însă Nicolae a beneficiat de atât de multă atenție după moarte încât întreaga zarvă creată în jurul său (episcopii și papii i-au adoptat numele, împărații romani au construit biserici purtându-i hramul) trebuie că era bazată măcar pe câteva frânturi de adevăr istoric.
Cea mai cunoscută poveste asociată sfântului are de-a face cu un văduv sărac care se temea pentru viitorul celor trei fiice ale sale. Pentru că nu le putea asigura dotele, fetele se aflau în pericolul de rămâne nemăritate, eventual de a fi vândute sau chiar mai rău. Se spune că Nicolae a aflat despre situația acestei familii și, într-o seară, în timp ce toată lumea dormea, a plasat în năpăstuita casă un sac cu aur, permițându-i fetei mai mari să se mărite. La fel se spune că a făcut pentru a doua fiică și, cu un al treilea sac, a salvat soarta celei de-a treia.
Poveștile miraculoase par fără de sfârșit, conținând întâmplări din timpul vieții sfântului sau chiar după moartea acestuia. Se spune, bunăoară, că Nicolae și-ar fi demonstrat sfințenia încă din fragedă pruncie, refuzând să fie alăptat la sân miercurea și vinerea, zilele tradiționale de post. Șapte sau opt sute de ani mai târziu, cruciații au pretins că ar fi fost eliberați din închisori, întremați și binecuvântați cu viziuni atunci când s-au rugat Sfântului Nicolae.
Din toate aceste povești se desprind, de altfel, și principalele teme: lui Nicolae i-a păsat de copii și tineri, și a fost un om extrem de generos. Nicolae a devenit patronul călătorilor, în general, și al marinarilor, comercianților, bancherilor și chiar al cămătarilor, în particular. Într-un anumit sens, Sfântul Nicolae a devenit de toate pentru toți, de vreme ce fiecare vârstă îl reinventează. A fost, putem spune, cel mai sârguincios dintre toți sfinții. Cheia către popularitatea sa a fost nu doar asocierea cu copiii și capacitatea de a oferi daruri (ambele importante), ci și funcția sa echivalentă cu a îngerilor păzitori. Pentru oameni de toate vârstele și obârșiile, Nicolae a adus alinare prin ideea că cineva veghează asupra vieților lor și îi protejează.