Potrivit lui Stalin, solidaritatea necondiționată cu URSS reprezenta „piatra de încercare a internaționalismului proletar”. Pentru a asigura această subordonare completă față de centrul moscovit, a fost luată decizia înființării Cominformului (Biroul Informativ al Partidelor comuniste și muncitorești), în cadrul unei întâlniri secrete din Polonia, pe data de 5 octombrie 1947.
Spre deosebire de predecesorul său, Cominternul, noua structură nu avea acoperire globală și conținea doar un număr preselectat de partide comuniste europene. Prima reuniune a acestei organizații a fost dominată de principalul ideolog sovietic Andrei Jdanov, care se afla în corespondență permanentă cu Stalin. Tot el a pronunțat un celebru discurs prin care descria lumea drept un câmp de luptă între două „lagăre”: cel „progresist”, condus de URSS, și cel „imperialist”, dominată de Statele Unite. „Organul” Cominformului era săptămânalul Pentru trainică, pentru democrație populară. Numele fusese ales de însuși vozhd-ul sovietic. Tertipul era ca media occidentale să ofere cu fiecare mențiune a numelui și o repetare (involuntară) a sloganurilor comuniste.
Inițial, Cominformul și gazeta lui au avut sediul la Belgrad. După ruptura cu Iugoslavia și excomunicarea lui Tito, s-au mutat la București. Prima Rezoluție anti-iugoslavă a fost adoptată în 1948 în capitala română. Un an mai târziu, în cadrul unei întruniri la Budapesta, Partidul Comunist Iugoslav a fost catalogat drept „o bandă de asasini și spioni”. Primul redactor-șef al gazetei a fost Pavel Iudin, unul din cei mai de încredere cerberi ideologi ai lui Stalin. Era membru al CC al PCUS, la fel ca succesorul său, Mark Mitin. Tot el a fost unul din autorii micului tratat hagiografic cu pretenții de „Scurtă biografie” a lui Stalin.
După moartea lui Koba în martie 1953, Cominformul și-a pierdut relevanța și a fost desființat oficial în 1956. În Iugoslavia, susținătorii celor două rezoluții împotriva lui Tito au fost arestați și deportați în sinistrul lagăr de la Goli Otok. Erau corect denumiți „cominformiștii”, iar Tito și camarila sa i-a tratat de o manieră necruțător stalinistă. Istoricul Ivo Banac a scris un excelent volum pe acest subiect, cu titlul With Stalin Against Tito. Cominformist Splits in Yugoslav Communism (Cornell University Press, 1988). În fapt, a fost tocmai această luptă împotriva cominformiștilor cea care a dat formă și substanță viziunii socialiste alternative a lui Tito. Privind în urmă, Cominformul a reprezentat o importantă instituției propagandistică sovietică pe parcursul primului deceniu al Războiului Rece, o portavoce a obiectivelor sovietice, dar nu a atins vreodată autoritatea, nivelul de impact și influența Cominternului. În epoca „coexistenței pașnice” și a reapropierii sovieto-iugoslave, Cominformul devenise o relicvă stânjenitoare...
PS: Tatăl meu, la acea vreme director-adjunct al Editurii Politice și șef al catedrei de socialism științific la Universitatea din București, era responsabil pentru ediția în limba română a săptămânalului Pentru pace trainică. Reprezentantul PMR în conducerea gazetei era Stela Moghioroș, veterană a partidului, căsătorită cu secretarul CC și membru al Biroului Politic, Alexandru Moghioroș. La începutul anului 1958, tatăl meu a fost numit, pentru o scurtă perioadă, reprezentant al PMR în redacția nou-înființatei reviste internaționale Probleme ale păcii și socialismului, cu sediul la Praga. În septembrie 1958, a fost rechemat la București și, ca urmare a unei anchete de partid, a fost exclus din PMR pentru „activități fracționiste”. Redactorul-șef revistei pragheze era Alexei Rumianțev. Printre cei care au mai lucrat acolo s-au numărat mulți din cei ce aveau să devină principalii promotori ai glasnost-ului, nume precum Ivan Frolov, Fiodor Burlațki și Gheorghi Șahnazarov. Reprezentantul Partidului Comunist Francez și prieten apropiat al tatălui meu era fostul stalinist inflexibil Jean Kanapa, mai târziu membru al Biroului Politic și înflăcărat eurocomunist. Pentru o scurtă perioadă de timp, reprezentantul Partidului Comunist din Cehoslovacia a fost un tânăr absolvent al Școlii Superioare a PCUS din Moscova pe nume Alexander Dubček...
