Linkuri accesibilitate

În numele tatălui


Dezlănțuirea lui Nicușor Ceaușescu, revanșa lui asupra tuturor celor care-l consideraseră până atunci „Degetarianul”, inclusiv Zoia și Valentin, s-a petrecut odată cu intrarea în funcție la UASCR și ascensiunea pe care o cunoaștem. Atunci au început, de fapt, orgiile. Radu Stern mi-a amintit și episodul din clasa a VIII-a, când a avut loc accidentul de mașină - conducea, evident fără permis, și a intrat într-un tractor, omorându-și garda personală la 13 ani. Sau jocul lui cu săritul gardului la el acasă, spunându-le securiștilor care-l păzeau: „Dacă mă împușcați, vă jupoaie mama!”. Sau episoadele când St. Bernard-ul lui Nicu scăpa și toți securiștii din cartier primeau misiunea să prindă câinele.

Când am fost duși cu școala, în septembrie 1968, la IAS Jegălia, să depănușăm porumb în locul armatei care era mobilizată la frontieră ca în Deșertul tătarilor de Dino Buzzati, așteptând mereu venirea unui inamic de fapt inexistent (pentru că sovieticilor puțin le păsa de Ceaușescu și gesticulațiile sale), Nicu nu a fost prezent decât maximum două zile. A venit cu Mercedes-ul cu șofer și însoțitor (securist), a stat puțin cu noi, a fumat, a băut bere și must, s-a uitat pe pereții dormitorului (de fapt o magazie improvizată ca loc de culcare pentru vreo cincizeci de elevi, cu saltele din paie), a trecut în fugă prin sala de ședințe și a observat că pe perete se aflau pozele membrilor Prezidiului Permanent de dinainte de debarcarea lui Drăghici, deci de dinainte de Plenara din aprilie 1968. Îmi amintesc cum a exclamat: „Ăștia n-au aflat încă aici că s-a terminat cu Drăghici”. Nu aflase încă sărmanul director al IAS, Mitrică, cel care bântuia peste tarlale cu un ZIM delabrat, memento ridicol al erei staliniste...

Nicolae Ceaușescu îl terminase politic pe Drăghici după ce fuseseră extrem de legați în atâtea intrigi din anii ’50 și ’60. De fapt, ei erau „băieții lui Dej” care, asemeni unui dresor de animale sălbatice, îi asmuțea amuzat pe unul împotriva celuilalt. La ședințele Biroului Politic din martie 1956, după Congresul al XX-lea al PCUS, atunci când Hrușciov denunțase cultul personalității lui Stalin, Ceaușescu a pozat în reformator, chiar într-un fel de de-stalinizator. Era perioada când Nicolae și Elena Ceaușescu se vizitau des cu Iosif și Liuba Chișinevschi. L-a criticat pe Drăghici pentru faptul că a sustras Securitatea de sub controlul organelor de partid, că a transformat-o într-un fel de „cal nărăvaș”, că nu se considera răspunzător decât în fața lui Dej. Ulterior, dojenit probabil de primul secretar, a dat înapoi, și-a moderat criticile și a devenit flagelul prigonirii oricărei urme de erezie în partid.

Nicu a crescut în acea atmosferă a secretelor șoptite la masă, când Nicolae îi povestea Elenei despre ultimele epurări, despre noile planuri ale lui Gheorghiu-Dej de a elimina orice formă de „deviaționism”. Tatăl său îl îndemna să citească din „clasicii marxism-leninismului”. Cred că i se apleca, dar o făcea, ori simula că o face. În ultimul an de liceu a început să participe la un anemic cerc de „științe sociale”, unde eu am vorbit despre marxiștii vag-eretici, Ernst Fischer (apăruse Necesitatea artei) și Roger Garaudy (se traduseseră în românește Marxismul secolului XX și Un realism fără țărmuri), iar el a prezentat un referat pe teme de economie politică, se poticnea îngrozitor, textul era evident scris de altcineva. O făcea doar pentru a-i oferi plăcere tatălui, ori pentru că nu îndrăznea să iasă din cuvântul acestuia? În copilărie fusese victima acceselor de furie ale lui Nicolae Ceaușescu, cel care îl bătea fără milă. Chiar și când ajunsese ministrul tineretului, când suna telefonul și vorbea cu tatăl său, se ridica în picioare (informație verificată prin mai multe surse).

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG