Linkuri accesibilitate

BNM propune o nouă lege a sistemului bancar


Banca Națională spune că a finalizat lucrul la proiectul unei noi legi a sistemului bancar. Elaborat cu sprijinul Uniunii Europene, proiectul prevede între altele puteri sporite pentru Banca Națională, așa încât să nu mai fie posibile fraude bancare de felul furtului miliardului.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Inițiativa legislativă care a ajuns pe masa miniștrilor şi deputaților conţine reguli mai clare de supraveghere bancară, precum şi un cadru legal solid şi transparent, a spus guvernatorul BNM Sergiu Cioclea. „Au fost doi ani de reînnoire. Acum avem ocazia să întoarcem pagina”, a dat el asigurări.

„Acum avem ocazia să restaurăm încrederea cetăţenilor, clienţilor băncilor, partenerilor noştri străini, să îmbunătățim atractivitatea investițională a ţării într-un moment critic când căutăm investitori strategici, de calitate, cu experienţă, cu reputaţie ireproşabilă, pentru a prelua pachete de acţiuni importante în băncile comerciale moldovenești”.

Proiectul derulat cu suportul financiar şi tehnic al Uniunii Europene a presupus, de asemenea elaborarea a circa 20 de reglementări privind cerințele prudențiale adresate băncilor comerciale, studii de impact cât de pregătite sunt acestea la aplicarea noilor norme, precum şi sesiuni de instruire pentru specialiştii Băncii Naţionale şi vizite de studiu la băncile centrale ale României şi Olandei.

Prezent la finalizarea proiectului, preşedintele parlamentului Andrian Candu a dat asigurări că există voinţă politică pentru a duce la bun sfârşit reforma elaborată cu spijinul experţilor occidentali.

„Încrederea se pierde uşor şi se recâştigă greu. Este un prim pas în direcţia recâștigării încrederii”, a ţinut să menționeze viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Liviu Voinea.

Despre drumul lung în restabilirea încrederii cetățenilor în bănci şi instituţiile statului a vorbit şi ambasadorul UE la Chişinău Pirkka Tapiola:

„Pentru Uniunea Europeană adoptarea acestei legi este foarte importantă, e o piatră de hotar în reformarea sectorului financiar şi noi suntem în așteptarea votării în timp util a acestei legi şi punerea ei în aplicare. E necesar să fie refăcută încrederea în băncile moldovene, societatea are nevoie de ele ca de parteneri economici accesibili. Dezvoltarea economică sustenabilă nu e posibilă fără un sector bancar care funcționează bine. Încă rămân multe de făcut. E un drum lung pentru transformări adevărate în sectorul financiar din Republica Moldova”.

Dacă proiectul de lege va fi votat de deputaţi, noile norme vor transforma BNM într-un regulator puternic, prudent şi strict în aplicarea legii, a adăugat guvernatorul Sergiu Cioclea.

Președintele Consiliului de administrație al Victoriabank, Victor Ţurcanu, spune că banca centrală aplică deja unele prevederi.

„Şi acţionarii o simt foarte bine pe pielea lor, şi stafful băncilor. Banca Naţională deja şi-a schimbat în mult atitudinea faţă de aceste probleme. Acţionarii – vorbesc la Victoriabank – sunt obligaţi să prezinte un şir întreg de informaţii, şi informaţii mult mai profunde decât se cerea mai înainte. În acelaşi timp, cred că Banca Naţională va stabili termeni, fiindcă dacă până acum, să spunem aşa, în general erau cerinţe, dar nu erau termeni respectaţi sau termeni stabiliţi când acţionarul, dacă n-a prezentat, atunci după această etapă vin alte măsuri”.

Victor Ţurcanu este sceptic însă că investitori străini vor veni prea curând în Republica Moldova, şi asta deoarece, zice el, încă mulţi ani falimentarea celor trei bănci şi descoperirea fraudei bancare din 2014 va rămâne ca o pată neagră. În plus, adaugă bancherul pentru mulţi investitori „cartea de vizită” a Republicii Moldova înseamnă „legi care nu se respectă, instanțe care nu adoptă hotărâri obiective şi haos politic”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG