Se implinesc 25 de ani de când a început asediul de la Sarajevo. Pe 5 aprilie 1992, trupele sîrbilor bosniaci au tras primele focuri, două femei au fost ucise. După mai bine de trei ani și jumătate de asediu, numărul victimelor se ridica la peste 11.500. Jurnalista Gordana Knezevic, autoarea blogurilor despre Balcani, a lucrat în toți anii asediului la Sarajevo. Astăzi este colega noastră la Europa Liberă, unde a condus redacția sud-slavică.
Europa Libera: Urmează o aniversare destul de tristă, 25 de ani de la începutul războiului din Bosnia. Acele evenimente din 1992, au avut loc, într-un fel simnultan cu conflictul din Transnistria, de acea, ar putea fi cam necunoscut pentru moldoveni. Ce s-a întâmplat cu 25 de ani în urmă?
Gordana Knezevic: „Pe atunci eram jurnalistă la ziarul local Oslobodjenje. Înainte ca războiul să înceapă noi, de fapt, relatam despre conflicul care avea loc atunci în Croația. Atunci speram că războiul va ocoli Bosnia, și credeam că eram protejați deoarece Sarajevo este un oraș mixt: populația fiind formată din croați, sîrbi musulmani, evrei și alții. Credeam că fiind o populație mixtă, asta ne va proteja. De fapt însă, asta ne-a transformat în ținte.”
Europa Liberă: Totul a început la un „marș al păcii”.
Gordana Knezevic: „Erau demonstrații mari. Oamenii veneau din toate părțile Bosniei. Veneau cu autobuzele, cu propriile mașini, și erau peste 100 de mii de persoane, care protestau zilnic în fața parlamentului local, cerând pace. Atunci, sniperi ai miliției sârbe locale au început să tragă asupra demonstranților.”
Europa Liberă: De ce acele forțe se simțeau amenințate de un miting al păcii?
Gordana Knezevic: „Este vorba de partidul lui Radovan Karadžić, care mai recent a fost condamnat pentru crime de război. Partidul său credea că dacă Bosnia și Herțegovina devin un stat independent, asta va afecta „cauza sârbă”, care își revendica cel puțin jumătate de Bosnie, dacă nu toată. De fapt erau obiectivele lui Milosevic. Din punctul de vedere a sîrbilor, acele demonstrații pașnice erau „chemări la război”.
Europa Liberă: Care a fost reacția comunității internaționale la războiul din regiune?
Gordana Knezevic: „Nici după 25 de ani nu cred că-ți pot da un răspuns exact la această întrebare. Pe de o parte, comunitatea internațională a stat deoaprte, și au lăsat acest conflict să se întindă pe o durată de trei ani și jumătate.
Au lăsat asediul orașului Sarajevo să aibă loc. În tot aceată perioadă, doar în Sarajevo, aproape zece mii de persoane au fost ucise, printre ei, aproximativ o mie de copii. Și ai crede că Europa nu ar lăsa asta să se întâmple chiar la ea în ogradă.
Pe de altă parte, tot comunitatea internațională a interzis folosirea aviației împotriva civililor în războiul din Bosnia. Dacă li se permitea, cred că nu era să mai existe un loc pe nume Sarajevo în zilele noastre.
Comunitatea internațională a mai oferit misiunile ONU de pacificare, și coridorul aerian, care asigura Sarajevo cu ajutoare umanitare. Orașul arăta ca o tabără de concentrare de dimensiuni gigantice, căreia i se permitea să aibă un canal de comunicare cu lumea printr-un coridor aerian, care aducea alimente ca să supraviețuim.”
Europa Liberă: În aceste condiții grele, au fost și momente frumoase. Unul din ele a implicat scriitoarea Susan Sontag. Puteți să ne dați mai multe detalii?
Gordana Knezevic: „În acele timpuri grele, puțini artiști au venit, dar cei care au venit, într-un fel salvau conștiința umană. Veneau în Sarajevo să ajute civilii.
Ea de exemplu a organizat un spectacol, cu actori locali, spectacolul „Așteptându-l pe Godot”. Prin asta, a ajutat populația din Sarajevo să se simtă conectată de restul lumii, iar alegerea ei a fost de asemenea interesantă. O piesă, care conținea absurdul, iar Sarajevo era pe atunci un oraș al absurdului. Sarajevo aștepta atunci intervenție a comunității internaționale, un fel de „așteptare a lui Godot”.
Europa Liberă: Acest spectacol, a fost neobișnuit. Cel puțin, nu se știa locul unde va avea loc. De ce a fost așa?
Gordana Knezevic: „În timpul războiului, evitam să anunțăm anumite evenimente. Deoarece și atunci când anunțat că va avea loc o expoziție, sau o piesă de teatru, militarii din munți care bombardau orașul citeau și ei ziarele. Astel, puneau acel loc în lista de ținte, care urmau să fie bombardate. Ca să evităm asta, premiera spectacolului nu a avut loc într-un teatru, dar într-un loc improvizat, convertit într-o sală de teatru. Nu a fost anunțat nicăieri despre spectacol. Pe mine, de exemplu un prieten m-a anunțat și mi-a spus să vin într-un anumit loc, deoarece acolo va fi un spectacol. Se anunța ora și locul doar de la om la om. A fost o piesă extraordinară, și a fost o contribuție extraordinară pentru a menține spiritul de normalitate.”
Europa Liberă: Cum este ținută minte astăzi în Sarajevo contribuția lui Susan Sontag?
Gordana Knezevic: „Ea a fost numită cetățean de onoare al orașului Sarajevo. o piață din oraș îi poartă numele. Contribuția ei pentru supraviețuirea orașului a fost mare. Dacă cineva ar merita propria stradă sau piață în oraș, este cu siguranță ea.”
Europa Liberă: Ce ar putea învăța din acele evenimente generațiile următoare?
Gordana Knezevic: „O să o citez pe ea, care a spus după ce a revenit în Sarajevo: Secolul XX a început în 1914 în Sarajevo și s-a încheiat tot în Sarajevo, în 1992.”
