Linkuri accesibilitate

Bulgaria și monopolul concernului Lukoil


Lukoil dictează prețul petrolului în Bulgaria, susțin politicieni din arcul guvernamental de la Sofia.

Aproape în unanimitate – cu un singur vot împotrivă și 4 abțineri, parlamentul din Sofia a aprobat la prima lectură crearea „Companiei petroliere de stat” care va stăpâni și va închiria unor companii private o parte din depozitele cu produse petroliere ale Rezervei de stat și va investi într-o rețea proprie de 100 de benzinării.

Bulgaria și monopolul concernului Lukoil
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:51 0:00

Propunerile guvernului au fost votate în regim de urgență, fără dezbateri publice și fără a fi însoțite de un plan investițional.

Primul ministru Boiko Borisov a declarat că intrarea statului în piața produselor petroliere va stimula concurența și va asigura accesul companiilor mai mici la depozitele vamale în regim plata amânata a accizelor.

Cele 100 de benzinării de stat vor fi construite pe terenuri de stat sau municipale. Ministul Economiei Emil Karanikolov a declarat că proiectele nu vor fi finanțate din buget ci prin atragerea de capital. Primele benzinării vor deveni funcționale în martie 2021 și vor contribui la formarea unor prețuri reale care să reflecte corect fluctuațiile pe piețele internaționale.

Singurul vot împotrivă a venit din partidul socialist. Ex-ministrul economiei, profesorul Rumen Ghecev, a avertizat că deputații au oferit un cec în alb executivului la baza unor promisiuni. Lipsesc calcule de eficiența economică și planuri de investiții. Profesorul la Universitatea economică din Sofia a avertizat că 100 de benzinării nu au cum să influențeze piața naționala formată acum de peste 4 000 de benzinării.

Alți deputați din opoziția au declarat că mai rău decât monopolul de stat este monopolul privat. Din acest punct de vedere prin noua lege se urmărește lichidarea monopolului și cartelării a pieței petroliere de către un grup de companii mari. Concernul rusesc Lukoil prin rafinăria sa – cea mai mare din Balcani și prin controlul asupra unui mare număr de depozite vamale dictează acum prețurile, au avertizat lideri ai coaliției Patrioții uniți partener la guvernare al partidului GHERB.

Procuratura generală a convocat în calitatea de martor fostul director executiv al Lukoil Bulgaria Valentin Zlatev. Mediile bulgare atrag atenția asupră faptului că ani de zile Lukoil a raportat pierderi dar de fapt prin diverse scheme contabile profitul a fost transferat în paradisuri fiscale.

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG