Linkuri accesibilitate

Câinele de pe zebră


Nu-i nici prima, şi nici ultima oară (sper), când urmăresc această scenă – păcat că nu am o cameră ascunsă! – de la trecerea de pietoni din faţa Liceului de muzică „Ciprian Porumbescu” de pe strada Kiev din Chişinău: un câine maidanez aşteaptă culoarea verde a semaforului, şi abia apoi trece strada. De cele mai multe ori, trec pe zebră şi oameni – de-o parte şi de alta a străzii se află staţiile de troleibuz/autobuz –, ceea ce ne-ar permite să spunem că javra se ia după pietoni, dar am văzut patrupedul şi la ore târzii când nu era nimeni în preajmă, şi de fiecare dată câinele aştepta culoarea verde a semaforului. Instinctul de supravieţuire în jungla de piatră şi… viteză a oraşului l-a făcut să înveţe, de unul singur (că doar nu l-o fi dresat cineva, Circul fiind închis de ani buni), că salvarea vine de la bio, culoarea verde a tuturor speranţelor de viaţă.

Încântat de mica mea descoperire, le-am povestit colegilor de la Cartier despre câinele care „citeşte semaforul”, iar unul dintre ei mi-a răspuns că şi la zebra de pe strada Dokuceaev de la Telecentru a remarcat un patruped care-a înţeles regula jocului în oraş, iar asta m-a umplut de mândrie pentru „fraţii noştri mai mici”. (Nu-i mai puţin adevărat că, ori de câte ori plec într-o călătorie, în ţară sau străinătate, involuntar contabilizez numărul de patrupede strivite pe şoselele naţionale sau europene, dar asta-i o altă poveste…) Cu gândul la puştii şi puştoaicele care merg, de astăzi, la şcoală, anume pentru ei scriu aceste rânduri, după ce am observat că, în faţa multor instituţii de învăţământ, „zebrele” fie că s-au şters de tot, fie că arată ca vai de ele. Cine să-i ia de mânuţă, la traversarea străzii?! (Ierte-mi-se această paranteză biografică: m-am născut la ţară, în ’64, într-un sat pitoresc din raionul Floreşti. La vârsta de 7 ani împliniţi, am păşit pentru prima oară pe-o stradă din Chişinău, de mână cu mama, care mă adusese la oraş ca să mă dea la şcoală. La început, a fost o experienţă traumatică – într-una din primele zile, ieşind cu mama în centru (noi locuiam într-un cămin muncitoresc, la periferie), să-mi cumpere uniformă şcolară, era s-o păţesc, după ce tocmai traversasem strada din faţa „Lumii Copiilor” (actualmente, „Gemenii”) până la „insuliţa” de la mijloc, iar schimbarea culorii semaforului o făcu pe mama să se oprească. Nu-mi dau seama ce fel de sperietură, soră cu moartea, oi fi tras eu în clipa în care, de-o parte şi de alta, s-au pornit rânduri-rânduri de maşini, dar m-am smucit din răsputeri şi am luat-o la fugă pe scurtătură, printre vehicule, spre trotuarul salvator, la care n-aş fi ajuns dacă, în ultima clipă, nu mă scotea de sub roata troleibuzului un tânăr, totul sub ochii îngroziţi ai mamei. Am închis paranteza – noroc că nu şi ochii.)

Ţine de datoria părinţilor şi a învăţătorilor să-i înveţe pe copii cum să traverseze strada, dar şi municipalitatea e responsabilă de securitatea traficului în oraş – ce-ar fi dacă, în loc să-i vâneze hingherii, câinii maidanezi ar fi „arondaţi” unor zebre, ca să-i treacă pe copii strada la culoarea verde a semaforului?! (În timp ce scriu aceste rânduri, se aude primul clopoţel de la careul Liceului de muzică „Ciprian Porumbescu”…)

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG