Linkuri accesibilitate

Când înainte era bine


Privind viitorul cu optimism măsurat.

Peste o săptămână, în România starea de urgență încetează și se va intra într-o primă fază a relaxării. Și la noi, ca și în alte țări, această decizie era previzibilă. Criza economică risca să se agraveze și să ia dimensiuni catastrofale, presiunea psihică pe care o suportam cu toții începea să devină intolerabilă.

La această presiune a contribuit din plin și mass-media, prin insistența cu care a difuzat statistici macabre și a imaginat scenarii apocaliptice. Degeaba s-au ostenit unii să ne asigure că e foarte bine să trăim în singurătate, că liniștea de acasă e de departe preferabilă hărmălaiei citadine: suntem făcuți să trăim în comunitate, convivialitatea este starea care ne asigură echilibrul psihic.

Ne vom opri oare să trăim ca să nu murim?

Societatea a fost pusă în fața unor dileme redutabile. Una dintre ele ar fi dificultatea de a opta între riscul asumat și punerea între paranteze a libertății și a drepturilor civice. Ai zice că am descoperit, brusc, că moartea este inacceptabilă, chiar când nu e vorba de multe zeci de milioane de victime, ca în cazul gripei spaniole din 1918. Este ceea ce l-a determinat pe un eseist francez, Michael Samoun, să pună această întrebare tulburătoare: „Ne vom opri oare să trăim ca să nu murim ?”. Într-adevăr, până când ne vom putea lipsi de teatre, de sălile de cinema, de cafenele, de restaurante, de întrecerile sportive de pe stadioane, de întâlnirile cu prietenii ?

Mulți români – dar e valabil nu doar pentru români – sunt prizonierii clișeului „era mai bine înainte”. Această nostalgie se explică prin faptul că, deși epoca evocată a fost – prin multe aspecte – sinistră, noi o asociem cu perioada tinereții noastre, vârstă de care ne amintim – de regulă – cu plăcere. Acum circulă un alt clișeu: „Nimic nu va mai fi ca înainte”. Nu e un clișeu inedit: a fost folosit după atentatele din 11 septembrie, după atentatele din Paris etc. Din fericire, clișeul s-a dovedit mincinos. Sigur, după 11 septembrie s-au înăsprit controalele în aeroporturi, dar s-a circulat în continuare cu avionul, după atentatele din Paris nu s-au desființat terasele cafenelelor, nu s-au închis sălile de concert și nici nu s-a interzis apariția revistei Charlie Hebdo. Am convingerea că nici epidemia actuală nu va distruge tot ceea ce face farmecul vieții cotidiene. Vor fi, evident, niște schimbări, se va impune – pentru o perioadă – un plus de prudență dar se va reveni treptat la normal. Ar fi bine ca politicienii, economiștii, industriașii, antreprenorii să tragă din această criză învățămintele care i-ar putea ajuta în viitor să depășească mai ușor încercări similare. Nimic să nu mai fie ca înainte ? Ar fi o foarte grea, probabil insuportabilă pedeapsă, și pentru noi și pentru generațiile viitoare.

XS
SM
MD
LG