Linkuri accesibilitate

Cât și ce se va ști din raportul anchetei Mueller?


Raportul anchetei independente privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2019 a fost predat procurorului general.

În Statele Unite, procurorul special Robert Mueller a trimis procurorului general raportul care încheie ancheta de doi ani privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Ministerul justiție a publicat scrisoarea procurorului general, William Barr, care confirmă primirea raportului. Este adresată unor membri ai Congresului, pe care Barr îi anunță că s-ar putea, „chiar la acest sfârșit de săptămână”, să comunice Congresului concluziile principale ale raportului.

Acum este la latitudinea procurorului general Barr, a ministerului justiției, Congresului și Casei Albe, cât din acest raport va fi făcut public. Prin lege, Mueller este obligat să predea raportul procurorului general, iar Barr declarase anterior că vrea să facă publice cât mai multe informații din raport. În scrisoarea trimisă congresmenilor, Barr precizează că-și dorește „cât mai multă transparență”. Barr are o marjă foarte mare de decizie, când vine vorba despre ce și cât din raport va fi făcut public. În Congres nu sunt puțin cei care se tem că administrația Trump va încerca acum să facă presiuni pentru ca părțile cele mai compromițătoarea din raport să nu iasă la lumină. „Vrem tot raportul, vrem raportul acum, înainte ca președintele să-l poată edita”, a declarat la CNN, Eric Swalwell, membru democrat al Camerei Reprezentanților.

La începutul lunii, Camera a votat cu 420 de voturi pentru și nici unul împotrivă, să ceară ca întregul raport să fie publicat – un gest rar de unanimitate între democrați și republicani. Președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, și liderul minorității democrate din Senat, Chuck Shumer, au declarat, de asemeni, că este crucial ca întreg raportul să fie public, fără vreo intervenție din partea Casei Albe. Avocatul personal al președintelui, pe de altă parte, a declarat că echipa de avocați a lui Trump vrea să vadă raportul înainte de publicarea concluziilor acestuia.

Din 2017, echipa lui Mueller anchetează rolul jucat de Rusia în alegerile prezidențiale americane cât și posibila cooperare între colaboratori ai președintelui Donald Trump și oficiali ruși.

Mueller a anchetat și dacă președintele a încercat să obstrucționeze investigația pe care el a condus-o.

În cursul anchetei, echipa lui Mueller a pus sub acuzație zeci de persoane și instituții, dar nici unul din dosare nu este legat direct de o posibilă colaborare a echipei de campanie a lui Trump cu Rusia. Printre cei acuzați s-au numărat primul consilier pe probleme de securitate națională Michael Flynn, un fost șef al campaniei electorale a lui Trump, Paul Manafort, și un consilier apropiat al președintelui, Roger Stone.

Ancheta lui Mueller a cercetat și activitatea unor agenți ai serviciilor ruse de informații în legătură că datele furate din computerele campaniei prezidențiale democrate, publicate ulterior de WikiLeaks.

Trump a declarat în repetate rânduri că ancheta condusă de Robert Mueller este numai o „vânătoare de vrăjitoare” și a negat categoric orice colaborare cu oficiali ruși, în contextul alegerilor prezidențiale din 2016 pe care le-a câștigat în fața contracandidatei democrate, Hillary Clinton, fost secretar de stat.

Rusia a respins, de asemeni, categoric, concluziile serviciilor americane de informații că, în tipul campaniei din 2016, ar fi susținut prin propagandă și o ofensivă pe rețelele de socializare, candidatura lui Donald Trump.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat numai că administrația „așteaptă acum ca întreg procesul să urmeze cursul normal”. Totodată a precizat că administrația „nu a primit raportul procurorului special şi nu a fost informată" despre conţinutul acestuia.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG