Linkuri accesibilitate

Cât de eficientă va fi interzicerea transportului organizat al alegătorilor?


Cum poate fi pusă în practică decizia Comisiei Electorale Centrale de a interzice transportarea organizată a alegătorilor la urne, în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie?

Decizia de marți a Comisiei Electorale Centrale de a interzice transportarea organizată a alegătorilor la urne în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie va face posibilă pedepsirea unor asemenea încălcări, este de acord și poliția, sunt de acord și observatorii. Interdicția a fost cerută de echipa candidatei Maia Sandu, în urma îngrijorărilor că alegători de pe malul stâng al Nistrului pot fi aduși în mod organizat și masiv în secțiile preconizate pentru ei pe malul drept, ca să voteze pentru un candidat anume. CEC a adoptat o interdicție universală, care se referă nu doar la acești alegători, ci la toți, inclusiv la cei din diaspora, ridicând și semne de întrebare dacă este posibil să fie aplicată o asemenea decizie.

Cât de eficientă va fi interdicția de transport organizat al alegătorilor?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:06 0:00
Link direct

Transportarea organizată a alegătorilor percepută ca dovadă a posibilei coruperi a acestora, neprobată însă oficial, a fost observată și contestată la alegerile prezidențiale de acum patru ani, dar și la parlamentarele din 2019. În special la secțiile de votare arondate cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului sau Bender concurenții electorali, dar și misiunile de observare a alegerilor au sesizat aceste fenomene. Unii cetățeni domiciliați în localitățile necontrolate de autoritățile constituționale de la Chișinău declaraseră presei că au primit între 300 și 500 de lei. La fel au fost raportate cazuri de transportare organizată în diaspora, dar și în alte localități din autonomia găgăuză sau din nordul țării, conform Asociației Promo-LEX, organizație care monitorizează scrutinele de mai mulți ani.

Chiar dacă Curtea Constituțională, atunci când validase alegerile precedente, a atras atenția asupra acestei vulnerabilități, abia acum, în ajunul noilor alegeri, Comisia Electorală Centrală a încercat să intervină cu reglementări, drept urmare a sesizării depuse de ex-ministra justiției Olesea Stamate, reprezentanta Maiei Sandu la CEC.

Poliția va monitoriza toate activitățile care țin de transportarea organizată a persoanelor

Pentru a se evita repetarea acestei practici, CEC a adoptat hotărârea prin care ar da mână liberă poliției și altor instituții ale statului să acționeze, rezumă Alexei Grosu, directorul adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică, subdiviziune din cadrul Inspectoratului General al Poliției. „Atunci era reglementat, dar problema constă în aceea că nu erau probe concludente de ceea ce ține că sunt infracțiuni. Și Curtea Constituțională s-a expus asupra acestor aspecte. Prin hotărârea dată de ieri va fi sporită vigilența sau poliția va monitoriza mai din toate aspectele toate activitățile care țin de transportarea organizată a persoanelor”.

Chiar dacă s-a pus în sarcina poliției să vegheze și transportul organizat al alegătorilor din secțiile deschise peste hotarele țării, Alexei Grosu spune că acest lucru este ireal. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a ținut să precizeze că scopul deciziei este să combată fenomenul în general, fără a favoriza o anumită categorie de votanți.

Potrivit secretarului CEC, Maxim Lebedinschi, limitările se referă la transportul către secțiile de votare, în ziua alegerilor, cu autocarele, cu mijloace de transport în regim de taxi sau alte autoturisme cu mai mult de opt pasageri. În cazul în care cei surprinși în trafic vor duce în eroare agenții de patrulare în ceea ce privește destinația reală, alți polițiști vor putea interveni, se arată convins Lebedinschi.

„Noi nu putem să avem obiecții la transportul de rută, obișnuit, între localități. Dar dacă vedem că se încearcă a utiliza votul alegătorului contrar voinței lui, trebuie să reacționăm”.

Coordonatorul echipei de observatori de la Asociația Promo-LEX, Pavel Postică, salută decizia CEC pe acest subiect, chiar dacă susține că ea este puțin întârziată. Din punctul lui de vedere, în urma hotărârii autorității electorale a fost simplificată probarea unor acțiuni documentate de poliție.

„Este evident pentru toată lumea că transportarea organizată a alegătorilor este o infracțiune de corupere. Pur și simplu, până la momentul de față era destul de complicat pentru organele de drept să documenteze și să stabilească o legătură cauzală între transportarea propriu-zisă a alegătorilor și conexiunea cu votul acordat în favoarea sau în defavoarea unui concurent electoral”.

Pavel Postică admite că fenomenul transportării organizate a alegătorilor, la pachet cu presupusa corupere, ar putea suferi anumite metamorfoze: autocarele să nu mai fie văzute, dar să apară cărăuși cu mașini mici de ocazie. Dar și acestea pot fi observate, probate și raportate CEC și poliției. De aceea el îi îndeamnă pe concurenții electorali, prin reprezentanții lor, să fie cu ochii în patru pentru a nu admite vicierea alegerilor.

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG