Linkuri accesibilitate

Campanie pentru ca republicanii din Congresul SUA să continue susținerea Ucrainei


„Republicani pentru Ucraina”, lansată marți de organizația non-profit Defending Democracy Together, este o campanie de două milioane de dolari, care conține declarații ale unor alegători republicani, îndemnând politicienii și membrii în forul legislativ să sprijine Ucraina.

O organizație non-profit republicană, care nu îl sprijină pe Donald Trump a lansat marți o campanie care îndeamnă membrii republicani ai Congresului să mențină sprijinul pentru Ucraina, în contextul unei rezistențe crescânde la pachetele suplimentare de ajutor, din partea unor fracțiuni-cheie ale partidului.

Campanie publicitară pentru ca republicanii din Congresul SUA să continue susținerea Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:07 0:00
Link direct

„Republicani pentru Ucraina”, lansată marți de organizația non-profit Defending Democracy Together, este o campanie de 2 milioane de dolari, care conține declarații ale unor alegători republicani, îndemnând politicienii și membrii în forul legislativ să sprijine Ucraina.

Reclamele vor fi difuzate la televiziuni și pe YouTube până la sfârșitul anului. Defending Democracy Together se descrie ca o „organizație de politici publice, creată de conservatori și republicani.” Grupul, care este condus de Bill Kristol și Sarah Longwell s-a pronunțat împotriva fostului președinte Trump și în sprijinul dreptului la vot.

Campania intenționează să se concentreze pe dezbaterea republicană din Wisconsin, de la 23 august, prima dezbatere a prezidențialelor din 2024, afișând mesaje pe 10 panouri publicitare în Milwaukee și, de asemenea, la canalul Fox News, în timpul dezbaterii. Gunner Ramer, purtătorul de cuvânt național al campaniei, a declarat într-un comunicat de presă „Prea mulți lideri ai partidului par să creadă că nu există nici o pedeapsă pentru a te opune democrației ucrainene și rolului Americii în sprijinirea luptei pentru libertate.” El a continuat: „Ne aflăm aici să le reamintim că există mulți republicani în toată țara care susțin Ucraina”.

Această mișcare vine în contextul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la sprijinul în scădere pentru Ucraina în cadrul partidului republican - atât în Congres, cât și în campania pentru alegerile din 2024.Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, Michael McCaul și-a exprimat îngrijorarea luna trecută, după ce 70 de membri republicani ai Camerei au votat pentru un amendament la un proiect de lege privind politica de apărare care ar fi interzis asistență viitoare pentru Ucraina. Un alt amendament care propunea tăierea a 300 de milioane de dolari din fondurile pentru Ucraina a primit sprijinul a 89 de membri republicani ai Camerei.

Administrația Biden a prezentat luni un pachet de asistență pentru securitatea Ucrainei, în valoare de 200 de milioane de dolari. De asemenea, administrația are o cerere suplimentară de finanțare pentru Ucraina, care include 24 de miliarde de dolari, dar soarta acestei propuneri rămâne neclară, deoarece mulți membri republicani au indicat că se vor opune.

Pe măsură ce cursa prezidențială din 2024 se intensifică, candidații republicani se găsesc în dezacord unii cu alții în privința Ucrainei, unii spunând că președintele Biden nu face suficient pentru a sprijini cauza Ucrainei, iar alții că războiul din Ucraina nu ar fi o prioritate majoră de politică externă pentru America.

XS
SM
MD
LG