Nu trebuie să fi făcut Literele ca să desluşeşti în titlul romanului O ţară plină de eroi de Carmen-Francesca Banciu, Tracus Arte 2019, ecouri bacoviene („O ţară tristă/ plină de umor”), chit că prozatoarea pare să-şi fi muiat pana mai curând în Cimitirul Buna-Vestire arghezian, într-atât de corosivă e scriitura acestei autoare de limbă germană, originară din România, unde a şi debutat în 1985 cu Manual de întrebări.
Pe urmele Hertei Müller, C.-F. B. vine în literatura germană cu temele de-acasă: „O lume în derivă este cea în care se mişcă protagoniştii acestui roman, marcată de confuzie, incoerenţă, dezordine şi anarhie, o lume în care «ei cu toţii deveniseră altcineva» (…) căci decembrie 1989 a funcţionat ca un punct de cotitură, dincolo de care lumea s-a întors, ca şi cum o oglindă strâmbă ar fi reflectat realitatea de dinainte de căderea comunismului” (Carmen Muşat). Prinşi în vârtejul istoriei, cei opt protagonişti – dintre care Toma moare în chiar primele pagini, iar Artur se urcă-n „copac şi refuză să coboare”, devenind un nou Simeon Stâlpnicul – constituie tot atâtea voci ale societăţii româneşti, pe cât de tăcute pe timpul lui Ceauşescu, pe atât de disparate acum. Se vor mai înţelege oare, câtă vreme „se spune cum că ni s-ar fi spus că ne-a fost spus că am fi spus că. Ni s-a spus că unuia dintre noi i-a fost spus că. Şi unul spunea că i se spusese, că altul spusese, că aceluia i s-ar fi spus că”, iar „tot al treilea e unul din ăia. Se spunea. Unul din trei e dintre ei! Şi ne măsuram din priviri. Care mai de care. Care pe care. Fiecare pe fiecare”. Altfel zis, fiecare din cele 51 de capitole constituie un discurs cu fragmentare, iar laitmotivul revine pe mai multe voci: „Eroii de azi sunt învinşii, păgubiţii de mâine”, „Eroii de azi sunt victimele de mâine”, cum ar fi „Suntem o ţară de eroi. Eroi ai clasei muncitoare”.
„Fiecare e aşa cum îl face viaţa. Spun eu, Radu Iosif. (…) Fiecare e aşa cum reuşeşte să rămână. Spuse Maxim. Nu. Spuse Maria-Maria. Nimeni nu este. Fiecare devine” – acesta mi se pare punctul nodal al cărţii „lipsită de orice compromis a lui Carmen-Francesca Banciu, [unde] naratorul devine el însuşi metafora dureroasă a unei transformări care a eşuat, a căutării unui adevăr până în ziua de azi nedescifrat şi a istoriei care a fost manipulată” (Der Freitag), carte care o readuce acasă pe cea care şi-a luat casa cu ea, la plecare.
30 martie ’20
