Linkuri accesibilitate

Zeruya SHALEV. Durere


Cel de-al cincilea şi „cel mai bun roman al autoarei”.

Cine dacă nu urmaşii regelui Solomon, Iubitul din Cântarea Cântărilor, să se convingă, o dată în plus, că „dragostea este ca moartea”?! – şi cu asta păşim pe pământul Israelului de astăzi, ghidaţi de Zeruya Shalev, prozatoarea care „scrie poveşti de familie pline de dragoste, poveşti ale iluziei şi eliberării în care răzbate intensitatea emoţională, invitând cititorii să se lase purtaţi de firul întâmplărilor parcurse” (Haaretz).

Cel de-al cincilea şi „cel mai bun roman al autoarei” (Der Spiegel), Durere, Polirom, 2016, începe abrupt c-o tristă aniversare: acum 10 ani, Iris, mamă a doi copii – Alma şi Omer –, era grav rănită într-un atentat terorist, ale cărui sechele o chinuie până în prezent. După o nouă criză, ajunge la spital, unde o consultă doctorul Rosen, în care femeia îl recunoaşte pe iubitul tinereţii ei, Eitan. „Toţi seamănă între ei pentru că pe toţi îi doare câte ceva, şi uite că tocmai el, care i-a pricinuit o durere atât de mare la începutul vieţii ei, pretinde că poate să potolească durerile”, îşi zice Iris, drept care îl trece în agenda telefonului sub numele: „Durere”.

O devastatoare pasiune pune stăpânire pe ei doi, „mâinile lui îi mângâie părul, (…) atingerea lui e străină şi cunoscută, şi închide şi ea ochii, (…) e el, şi mâinile ei îşi amintesc, e ea, şi trupul ei ştie, ăştia sunt ei şi astea sunt rămăşiţele iubirii lor…” Atât că aceste „rămăşite” riscă să-i spargă familia, iar scena în care Iris (alias Stânjenel, cum o alinta Eitan, cândva) „l-a băgat în camera ei şi a încuiat uşa, şi pe patul fiică-sii a cunoscut întâlnirea cea mai minunată dintre toate”, anunţă deja schimbarea de registru – în timp ce Iris pare să-şi fi pierdut cu totul capul, frumoasa ei fiică, Alma, e antrenată într-o sectă totalitară, spălată pe creier şi pusă să presteze servicii sexuale, „ca să scape de Ego”. Şi acum, că tocmai a aflat adevărul, ce are să facă Iris – să-şi trăiască iubirea vieţii ei sau să încerce a-şi salva fata, cu preţul renunţării la Eitan?

Las deschisă întrebarea, pentru a încheia cu o alta, de la pagina 83, când totul părea încă posibil: „El e viaţa şi ea e moartea, el e moartea şi ea e viaţa – cine e cel care i-a condamnat la veşnică despărţire?” Căci, vorba lui Alfred de Musset: „On ne badine pas avec l’amour…”

15 ianuarie ’18

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG