În Italia, marele cotidian național La Repubblica ia foarte în serios teoria multor observatori, potrivit cărora autocratul președinte bielorus Aleksandr Lukașenka indica într-adevăr pe hartă, marți 1 martie, în fața Consiliului de Securitate și a membrilor guvernului de la Minsk, o variantă a manevrelor militare prin care trupe rusești din sud, venite dinspre Odessa, ar face joncțiunea cu efectivele rusești din Transnistria, ducând astfel războiul până în Moldova.
La Repubblica, analizând acele imagini, scrie că în videoclipul difuzat de presa de stat de la Minsk “se remarcă chipurile sumbre ale miniștrilor și mai ales cel al comandantului forțelor armate” în momentul în care ei pricep ce le explică Lukașenka.
La Repubblica analizează apoi ceea ce se vede din filmarea oficială: «Harta arată că ar fi vorba de o masivă debarcare pe coastă: un fel de D-Day (debarcarea în Normandia) în Marea Neagră. Ar fi apoi lovite pe la spate, de-a lungul Niprului, forțele ucrainene care astăzi se confruntă cu atacul dinspre Crimeea. Dar mai ales s-ar mărșălui spre Moldova, în inima Europei. Pe scurt, o nouă escaladare într-un context deja dramatic.»
«Să fie oare un plan inițial la care Putin a renunțat ulterior? Sau ne confruntăm aici cu faza următoare a războiului? Ipoteza unei debarcări la Odessa a fost luată în considerare încă de la început. Marina rusă este desfășurată masiv în fața portului: a interzis accesul traficului comercial la acel principal port ucrainean și se trag - dinspre mare - rachete de croazieră Kalibr în toată Ucraina. În larg plutește o flotilă de nave care pot să slobozească pe uscat vehicule blindate și brigăzi de forțe speciale. Locuitorii orașului se tem deja de atac și construiesc baricade pe plaje, chiar dacă condițiile meteorologice nefavorabile fac improbabilă o acțiune în următoarele ore.”
Și continuă La Repubblica: «Mai mulți analiști, în săptămânile premergătoare conflictului, au emis ipoteza că obiectivele Kremlinului s-ar extinde până în Transnistria, unind întreaga coastă ucraineană a Mării Negre, dar și mica enclavă din pământul moldovenesc, cu teritoriul „Mamei Rusia”. Transnistria nu este recunoscută de comunitatea internațională: s-a născut în momentul dizolvării URSS-ului din pricina revoltei împotriva Moldovei a locuitorilor de limbă rusă, sprijiniți de temutele unități ale Armatei Roșii staționate pe teritoriu. Un „Non-Stat” care a supraviețuit într-o zonă cenușie din 1989 încoace și unde se estimează că în prezent sunt staționați aproximativ două mii de soldați ai Moscovei. Un contingent mic, dar care poate conta și pe sprijinul a circa 10.000 de soldați ai armatei locale, odată cu câteva sute de vehicule blindate.»
«Sunt deocamdată forțe prea mici pentru a deschide un nou front. Chiar și eventuala debarcare la Odessa ar trebui sprijinită de parașutiști și mai ales de bombardamente puternice, atât din aer, cât și dinspre mare. O perspectivă de două ori cumplită. Am vedea atunci un oraș cu un milion de locuitori transformat într-un câmp de luptă. Apoi - brigăzile ruse ar mărșălui către granițele Moldovei, fostă republică sovietică strâns legată de Europa, dar care nu face parte din nicio alianță.»
Cum a subliniat-o tot în paginile cotidianului La Repubblica generalul Claudio Graziano, șeful comitetului militar al UE: „Nu am știut să prevedem la timp planul rusesc, iar acum va trebui să ne confruntăm cu un conflict permanent care va avea protagoniști pe termen lung. Asta în vreme ce țările baltice fac parte din UE și NATO, pe când Moldova și Georgia nu dispun de scutul alianțelor”.
Presa despre ce este nou pe frontul de est
În acest timp, scrie, în Spania, El Pais, în vreme ce Adunarea Generală a ONU a votat masiv și strivitor în favoarea condamnării intervenției ruse în Ucraina (cu sprijinul a 141 de țări, pe când China s-a abținut, dând o lovitură așteptărilor lui Putin), Uniunea Europeană pregătește acum planuri pentru a le acorda refugiaților ucraineni o protecție temporară valabilă trei ani, un statut de refugiat, combinat cu un permis sejur pentru fiecare, ceea ce implică accesul la învățământ și la locuri de muncă.
Cum o explică The Guardian, o măsură similară fusese adoptată de UE în momentul războaielor din Balcani, în favoarea refugiaților de acolo.
Tot așa, semn că intervenția în Ucraina a regimului lui Putin produce peste tot o schimbare masivă în opinii, Le Monde în Franța analizează felul în care opinia publică finlandeză se arată acum în favoarea aderării la Nato (am mai scris aici și aici despre această schimbare în atitudinea scandinavilor și despre ce a însemnat “finlandizarea”).
Se revine astfel la remarca secretarului general NATO Jens Stoltenberg, care a spus că dacă scopul lui Putin era de avea mai puțin NATO în estul Europei, el se trezește acum cu mai mult NATO.
Poate oare Putin fi judecat de Curtea Penală Internațională?
La Londra, The Guardian pune întrebarea dacă Tribunalul Penal Internațional ar putea să-l judece pe Putin pentru crimele comise în Ucraina.
Întrebare identică formulată în Spania de către El Pais, care subliniază că Putin a pus capăt întregii ordini internaționale ce domnea în Europa din 1945 încoace și care se baza pe statul de drept și interdicția de a folosi forța. În loc de asta, astăzi îl avem pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care spune lucruri precum: "Dacă al treilea război mondial va avea loc, atunci va implica arme nucleare.”
Cum o scrie Washington Post, pe baza unui raport al unor servicii secrete occidentale, conducerea Chinei îi ceruse lui Putin să amâne invadarea Ucrainei până după jocurile olimpice de iarnă.
Cei vii și cei morți
Deocamdată, Rusia a recunoscut oficial 500 de morți printre militarii săi (498, într-un prim bilanț al ministerului apărării). În schimb, cum o spune CBS News, președintele ucrainean Volodimir Zelenski pune numărul morților printre militarii ruși la circa 9.000, în doar o săptămână!
Plecând de aici, la Moscova, cotidianul de opoziție Novaia Gazeta își continuă seria de investigări individuale privind destinul și firava personalitate a unora dintre cei căzuți.
Cotidianul scrie astfel despre nefericitul recrut Maksim Hanîghin (Максим Ханыгин), decedat în Ucraina, a cărui mamă declară, jelindu-se: — «Slujbă am pregătit, groapa a fost săpată, dar nu vor să ne dea trupul.»
Mama soldatului își rezumă, pentru Novaia Gazeta, eforturile pentru a obține trupul fiului ucis în război: «Mi-au zis că nu mi-l dau, pentru că nu vor să stârnească panică.»
La Bruxelles, site-ul Politico explică cum familiile soldaților ruși primesc ajutorul autorităților ucrainene pentru a identifica dispăruții și a afla dacă sunt morți sau prizonieri.
Cum o rezumă, într-un editorial, Washington Post: «În Rusia adevărul este acum o crimă, războiul nu e război, iar ce a mai rămas din presa liberă se estompează.»
Aderarea rapidă a Ucrainei la UE? Un duș rece…
Cum informează, la Tbilisi, Georgia Today, partidul de guvernământ al lui Irakli Garibașvili a anunțat că va depune o cerere oficială de aderare la UE, la două zile după ce Volodimir Zelenski a făcut același lucru pentru Ucraina.
Dar corespondentul la Bruxelles al marelui cotidian francez Libération, Jean Quatremer, toarnă un duș rece peste asta: «Aderarea Ucrainei la UE nu va fi curând»
Scrie Libération: «Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a grăbit fără să gândească, promițând practic aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, un pas care n-a fost niciodată făcut până acum de către cei douăzeci și șapte. O promisiune care a stârnit mare stânjeneală la Bruxelles și în anumite capitale; Ursula von der Leyen s-a repezit să promită fără niciun mandat din partea statelor membre. Kievul însă a sărit de îndată pe ocazie, depunând deja o cerere de aderare luni după-amiaza.»
«În realitate, procedura este foarte complexă. E nevoie nu doar de o cerere formală de aderare, dar și de o decizie unanimă a statelor membre, pentru a recunoaște mai întâi statutul de candidat, urmând recomandarea Comisiei și aprobarea Parlamentului European. Aceasta este apoi doar o etapă prealabilă deschiderii negocierilor propriu-zise, care, în general, durează mai mulți ani. În final, tratatul de aderare trebuie aprobat în unanimitate de statele membre și cu o majoritate absolută a eurodeputaților.»
«Desigur, se poate imagina că cei douăzeci și șapte ar putea crea o „procedură specială”, așa cum o cere Zelenski. Dar chiar și așa, UE este atât de complicată încât procesul tot ar fi foarte lung: negocieri între statele membre, acord unanim, ratificare a reformei tratatului de către Parlamentul European și de către cele douăzeci și șapte de parlamente naționale (sau prin referendum). Experiența arată că e nevoie de cel puțin trei-patru ani pentru a modifica cel mai mic rând de text din tratate... Pe scurt, fără a încălca legislația europeană este absolut imposibil ca Ucraina să devină membru cu drepturi depline peste noapte, contrar a ceea ce crede premierul ceh Petr Fiala: „Sunt un susținător al procedurilor standard, dar nu ne găsim în prezent într-o situație standard. Trebuie să rostim clar că Ucraina e binevenită în comunitatea europeană a țărilor democratice.”»
Și încheie Libération: «Cheful pentru o asemenea aderare pripită e cu atât mai limitat, cu cât, începând de la Tratatul de la Lisabona din 2007, articolul 42, paragraful 7 conține o „clauză de asistență reciprocă” în cazul unei agresiuni militare împotriva unuia dintre membri, după modelul articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO). Cu alte cuvinte, o aderare imediată a Kievului i-ar pune de facto pe cei douăzeci și șapte într-o stare de război împotriva Rusiei... Ceea ce cam dă de gândit. În absența posibilității de a adera pe termen scurt sau mediu, președintele Consiliului European Charles Michel și-a anunțat intenția de a-l invita pe Zelenski să participe „în mod regulat” la summiturile șefilor de stat și de guvern. O modalitate de a transmite un semnal politic mult mai rațional decât o promisiune de aderare, care este, prin firea lucrurilor, o perspectivă mult prea îndepărtată», conchide Libération.
Zelenski, «comediantul devenit trupier»
În sfârșit, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné își dedică bună parte din ultimul număr crizei din Ucraina, dar mai ales lui Volodimir Zelenski, desenând un portret cu totul neconvențional și necomplezent acestui «comediant devenit trupier» (articolul e accesibil doar în versiunea pe hârtie a publicației). O primă constatare este că nimic nu-l predispunea pe Zelenski să devină un asemenea erou planetar.
Putin îl prevenise, amintește Le Canard, atunci când i-a transmis, acum trei săptămâni, într-o conferință de presă: — «Îți place, nu-ți place — rabdă, frumoasa mea!» («Нравится, не нравится — терпи, моя красавица!»). Acum «Vova» trăiește prin buncăre unde e căutat «de mercenarii din Wagner și de ceceni prea puțin vorbăreți, iar americanilor care i-au propus să-l exfiltreze, Zelenski le-a răspuns că are nevoie de arme, nu de un taxi».
Cu imparțialitatea sa obișnuită, Le Canard trece în revistă și părțile dezamăgitoare ale personalității lui Zelenski. Ca atunci când a decis să se înfrunte cu oligarhii, el l-a atacat într-adevăr pe cel mai puternic dintre aceștia, Rinat Ahmetov, dar nu a făcut nimic împotriva fostului său protector, Igor Kolomoiski, la a cărui televiziune el, «Vova», a devenit un actor cunoscut la scară națională, după ce fusese un simplu tânăr amator care făcea standup comedy, deseori de un gust îndoielnic.
Zelenski a fost implicat și în «Pandora Papers», iar asupra lui au plutit serioase bănuieli și acuzații de corupție. Dar atitudinea lui recentă în conflict a șters toate acestea: «Acuzat de Putin că ar fi un nazist, acest prim președinte evreu al Ucrainei a amintit pe un ton sobru istoria celor trei frați ai bunicului său morți în Holocaust.»
Vova a devenit astfel «un erou obișnuit al zilelor noastre, care, după atâtea nopți nedormite, s-a decorat cu niște discrete cute în colțul ochilor».
