Unul dintre comentatorii revistei Newsweek, Silviu Sergiu, consideră că arestarea a patru cetățeni moldoveni în Transnistria – un polițist și trei civili – de către forțele de securitate ale regimului separatist „aruncă în aer campania lui Igor Dodon pentru alegerile prezidențiale”. Cei patru au fost reținuți sub acuzația de spionaj. Între timp, doi au fost eliberați, în urma unei convorbiri telefonice între Dodon și Vadim Krasnoselski. Jurnalistul amintește modul în care s-a procedat: arestaților li s-au pus saci în cap și au fost transportați spre destinații necunoscute, iar în ziua următoare s-au făcut percheziții la domiciliile lor. Analistul Cristian Hrițuc este citat de Silviu Sergiu: „Cazul polițistului moldovean răpit de KGB-ul transnistrean ne arată cât de slab este statul moldovean. Nici nu are cum să fie altfel, atât timp cât Dodon se comportă ca o slugă a lui Putin. Cred că e puțin probabil ca în Zona de securitate, zona tampon dintre Moldova și Transnistria, KGB-ul transnistrean să fi făcut o operațiune fără să aibă un ok de la conducerea militară rusă”.
Pe platforma contributors.ro este preluat textul lui Denis Cenușă despre inadaptarea (încă) a Uniunii Europene la instabilitatea în creștere din zonele de Est ale continentului. Situația îi impune Uniunii o atitudine de „pompier geopolitic”, pentru care „nu dispune de echipament și nici autoritate adecvată”. În plus, crizele izbucnesc simultan : situația politică destabilizată din Belarus se suprapune cu dezghețarea conflictului din Nagorno Karabakh. Problema este, arată Denis Cenușă, că vocea Uniunii Europene este influentă doar în trei din țările din regiune : Georgia, Moldova și Ucraina, spre deosebire de Armenia, Azerbaidjan și Belarus, unde logica acțiunilor este determinată de „dinamica (geo)politică local-regională și intersecția cu interesele altor actori proximi”. Bine totuși că Bruxelles-ul continuă să trateze prioritar cazul Ucrainei ! În conflictul din Nagorno-Karabakh, Uniunea evită să aplice sancțiuni economice, cum de altfel ezită să o facă de regulă. Unul dintre motive este și că „elitele politice din grupul hibrid al Parteneriatului Estic sunt conectate la alte centre de putere regională de unde extrag protecție și beneficii economice”.
Între Armenia și Azerbaidjan se profilează „un război lung, de uzură, fără soluţie aparentă, în care părţile se anulează reciproc iar, în plus, formatul de menţinere a păcii lipseşte cu desăvârşire”, scrie Iulian Chifu pe blogurile Adevărul. Interesant este de ce nu se implică Rusia în acest conflict. Primul motiv este că nu are trupe în regiunea în dispută ; al doilea, că deși aprovizionează cu armament ambele țări, pe cel mai performant îl trimite spre azeri. Adevăratul motiv, cu greutate, ar fi însă, consideră analistul, problemele cu care se confruntă liderul de la Kremlin : scăderea sa de popularitate, recrudescența pandemiei, manifestaţiile déjà anti-Putin din Habarovsk şi extremul Orient Rus, otrăvirea lui Navalnîi, „criza din Belarus şi pierderea sprijinului public după susţinerea lui Lukashenko, care nu dă semne că vrea să modifice în mod real Constituţia şi să împartă, apoi să cedeze puterea. Peste toate, mai scrie Chifu, Rusia e înnămolită şi blocată în conflictele de lungă durată din Siria şi Libia care scurg resurse, apoi criza preţului petrolului şi gazelor, respectiv criza economică şi recesiunea care a cuprins Federația”.
