Linkuri accesibilitate

Cazurile noi de infectare cu COVID-19 s-au înmulțit brusc în Slovacia


Cazurile noi de infectare cu COVID-19 s-au înmulțit brusc în Slovacia, unde unele spitale din zonele cele mai greu încercate au fost nevoite să trimită pacienți în alte regiuni ale țării cu 5,5 milioane de locuitori. În Cehia, vecina de la vest a Slovaciei, noile infecții au ajuns miercuri la niveluri amintind de cele mai grave momente ale valurilor precedente, cu 14.539 de cazuri noi raportate miercuri. În Slovacia, cifra de marți a fost de 7.055 de cazuri noi, cele mai multe de la începutul pandemiei. În Slovacia, aproximativ 80% din persoanele internate în ultimele zile nu sunt vaccinate. Slovacia are una din cele mai joase rate de vaccinare din UE – numai jumătate din populație a primit cel puțin o doză. În Cehia, proporția persoanelor vaccinate complet este de aproape 60%, dar tot sub media UE. „Ne confruntăm cu evoluții catastrofale în spitale”, a declarat președinta slovacă Zuzana Caputova, adăugând că rimtul vaccinării trebuie să crească de îndată. Oficialii de la Bratislava discutau miercuri dacă să impună noi limite libertății de mișcare a celor nevaccinați. În Cehia, începând de la 1 noiembrie, restaurantele și alte localuri publice nu mai au dreptul să servească în incintă persoane nevaccinate sau care nu prezintă un test recent PCR. Premierul la capăt de mandat al Cehiei, Andrej Babis, a făcut un nou apel la populație să se vaccineze, spunând că „situația nu este bună”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG