Se așteaptă ca ancheta să analizeze în detaliu eventualul sprijin sau măcar inspirația pe care șoferul, pe nume Shamsud-Din Jabbar, ar fi putut-o obține de la această grupare violentă din Orientul Mijlociu sau de la vreuna din cele cel puțin 19 organizații afiliate ei, din întreaga lume.
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat miercuri seară că a aflat de la FBI că „doar cu câteva ore înainte de atac, (Jabbar) a postat pe rețelele de socializare videoclipuri ce par să indice că a fost inspirat” de gruparea Stat Islamic.
Alungat din „califatul” său autoproclamat din Siria și Irak de către o coaliție condusă de americani în urmă cu mai bine de cinci ani, SI s-a concentrat în mod tradițional mai mult pe cucerirea de teritorii în Orientul Mijlociu decât pe organizarea de atacuri masive de tip al-Qaeda împotriva Occidentului.
Însă în teritoriile sale, SI a folosit orice ocazie de a decapita americani și alți străini care i-au căzut în mâini. În momentul de vârf al puterii sale, nucleul dur SI a revendicat câteva operațiuni coordonate împotriva Occidentului, inclusiv un atac la Paris în 2015, în care au fost ucise 130 de persoane.
SI a reușit (tot mai puțin, ce-i drept, în ultimii ani) să inspire oameni din întreaga lume, atrași de ideologia sa, să comită atacuri oribile asupra civililor nevinovați.
Iată o privire - furnizată de Associated Press - asupra SI, a statutului său actual, a unora dintre grupurile armate „derivate” și așa-numiților „lupi singuratici” care au ucis sub steagul grupării
Ce este gruparea Statul Islamic?
Gruparea principală este cunoscută și sub numele de IS, ISIS sau Statul Islamic în Irak și Siria.
Ea a început ca o „ramură” desprinsă din al-Qaeda.
Sub conducerea liderului Abu Bakr al-Baghdadi, SI a cucerit mari teritorii în Irak și Siria înainte de 2014. În regiunile controlate a ucis, a violat și a abuzat în fel și chip membrii altor religii, dar și-a luat ca țintă și „colegii” musulmani sunniți, care se îndepărtau de interpretarea sa dură a islamului.
În jurul lui 2019, o intervenție militară condusă de SUA reușise să alunge SI din orașele și localitățile din statul său autoproclamat. În același an, Al-Baghdadi s-a sinucis și a ucis doi copii de lângă el detonând o vestă explozivă după ce fusese încercuit de forțele speciale americane.
În prezent, principala ramură a SI este o organizație dispersată și mult slăbită, care încearcă, însă, să recâștige oameni dispuși să lupte, dar și teritoriu, în Siria și Irak. Experții avertizează că gruparea s-ar putea reconstitui acolo.
Dar steagul găsit de FBI? De obicei, el este un banner negru cu litere arabe albe care exprimă un principiu fundamental al credinței islamice. Nenumărați musulmani din întreaga lume - scrie AP - consideră violența coercitivă a grupării SI drept o pervertire a religiei lor.
Care este influența SI astăzi?
Unii experți susțin că SI este puternic în prezent mai ales ca brand, ca model, inspirând atât grupuri militante, cât și indivizi izolați în atacuri în care gruparea însăși poate să nu aibă nici un rol real.
Crezul și succesele militare ale grupării au convins organizații extremiste armate din Africa, Asia și Europa să îi jure credință. Este o alianță foarte descentralizată.
Multe dintre grupările derivate au la activ atacuri letale. Statul Islamic-Khorasan, o grupare cu baza în Afganistan, este una dintre cele mai feroce, în prezent. Atacurile puse la cale de această filială includ uciderea a aproximativ 130 de persoane într-un teatru din Moscova în martie 2024, atentatul cu bombă din august 2021 care a ucis 13 membri ai serviciilor americane și aproximativ 170 de afgani în timp ce SUA se retrăgeau din Afganistan, precum și omoruri în Pakistan și în alte părți.
Care este palmaresul grupului în ceea ce privește inspirarea atacurilor în Statele Unite?
Tragedia de la New Orleans a fost cel mai mortal atac inspirat de SI pe teritoriul Statelor Unite din ultimii ani.
Printre atacurile din ultimul deceniu s-au numărat masacrul comis în 2014 de un cuplu care a ucis 14 persoane la San Bernardino, în California, și un masacru comis în 2016 într-un club de noapte gay din Orlando, Florida, de un bărbat înarmat care a împușcat mortal 49 de persoane, a jurat credință lui al-Baghdadi într-un apel la 911 și s-a revoltat împotriva „apucăturilor murdare ale Occidentului”.
În vremea acelor atacuri s-a înregistrat un aflux de mii de occidentali - unii dintre ei americani - care au călătorit în Siria în speranța de a se alătura așa-numitului califat.
După aceste asasinate, amenințarea reprezentată de SI a părut să scadă, în timp ce Pentagonul a eliminat membri ai SI, iar FBI a înregistrat succese în dejucarea comploturilor, înainte ca acestea să se concretizeze.
Cu toate acestea, în ultimul an, oficialii FBI au avertizat cu privire la o amenințare semnificativ crescută de terorism internațional ca urmare a dezlănțuirii războiului dintre Hamas și Israel în octombrie 2023, în Gaza.
Rețeaua de informații SITE a raportat că susținătorii SI sărbătoreau miercuri, după atacul de la New Orleans, în grupurile de chat online.
„Dacă (autorul) este un frate, el este o legendă. Allahu Akbar”, a scris unul dintre „fani”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te