Linkuri accesibilitate

„Ce facem duminică? Pe cine votăm?”


Nina Neculce

Jurnal săptămânal cu Nina Neculce.

Născută la 9 februarie 1956, în satul Popeștii de Sus, Drochia. În 1980 a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova. A fost până în 2004 reporter la Departamentul Actualități al Companiei Teleradio Moldova, apoi, până în 2015, a lucrat la săptămânalul „Observatorul de Nord” din Soroca, iar în prezent colaborează cu săptămânalul regional „Ziarul Nostru” cu sediul la Soroca. A avut pe parcursul timpului colaborări cu „Viața Satului” (1990), „Timpul” (2006-2007), „Jurnal de Chișinău” (2008-2019), a publicat în publicațiile „Noi”, „”a” MIC”, „Literatura și Arta”, „Destin Românesc”, „Monitorul de Roman” (Roman), „Lacrima Românească” (Buzău) și altele.

Luni

Mă trezesc, ca de obicei, cu gândul la răsăritul de SOARE. De la un timp încoace sunt înnebunită după răsărituri și apusuri, dar mai cu seamă după răsărituri. Răsăritul îmi oferă cea mai frumoasă lecție de Fericire. E tainică și divină clipa ceea solemnă dintre zori și răsărit. Iar când Măritul Soare îmi sărută ochii cu primele lui raze, eu îmi adun mâinile în rugăciune și zic: „Doamne, ce ești ca un Soare/ Întră în sufletul meu/ Încălzește-l tare-tare/ Alungă tot ce am rău.” Și ziua mă cuprinde în îmbrățișarea ei cu Lumină și Bucurie.

Azi răsăritul s-a lăsat așteptat. L-au acoperit norii și ceața, dar când s-a înălțat puțin pe cer și-a arătat fața. Știu, a făcut-o spre mângâierea sufletului meu, care mai trăiește cu impresiile zilei de duminică. O duminică frumoasă-frumoasă, petrecută împreună cu colegii de redacție la Lacul Comsomolist din Drochia. Nu, nu! N-am greșit nimic. Marele lac de la periferia Drochiei, amenajat la sfârșitul anilor 1950 - începutul anilor 1960 a fost botezat atunci Lacul Comsomolist și își păstrează denumirea până în prezent.

Miros de crizanteme, de gutuie și de frunze galbene, desprinse de pe ramuri...

Șeful Stației de salvare de la acest lac, Veaceslav Prisăcari, a fost protagonistul rubricii „Portrete în timp” de pe prima pagină a săptămânalului regional la care muncesc. Dumnealui a vrut să ne facă duminica frumoasă și ne-a invitat la o zeamă de pește și o plimbare cu barca. Veaceslav este un cetățean activ, preocupat de soarta orașului Drochia. E un om al dreptății, un om foarte cald, care crede în bine și știe să ofere o stare de bine și celor din jur, așa cum ne-a oferit și nouă. Cireșica de pe tort a fost plimbarea cu barca. Am făcut câteva ture pe lacul cu o lungime de 3,3 km într-un peisaj de toamnă absolut superb. Dintr-o parte sprânceana de pădure împodobită în culorile toamnei, iar de cealaltă parte - semănăturile cu grâu, colorate într-un verde proaspăt și curat. Cu emoția de toamnă, alimentată din priveliștea de basm pe care am contemplat-o la lacul din Drochia, m-am apucat de scris textele pentru numărul de ziar din această săptămână.

Marți

Cer acoperit, pâlcuri de ceață, miros de crizanteme, de gutuie și de frunze galbene, desprinse de pe ramuri. Azi nu pot vorbi despre momentul răsăritului, nu am cum să-l admir. E zi posomorâtă din punct de vedere meteo, dar luminoasă în aspect spiritual. Azi prăznuim, stil vechi, pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea întregii Moldove. Nu voi merge la Biserica cu hramul Sfintei din orașul Soroca, unde este așteptat Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei. Pentru prima oară de când avem această biserică la Soroca nu voi asista la Sfânta liturghie. De când cu pandemia, mă strădui să evit locurile aglomerate. Dar trăiesc sărbătoarea în suflet. Mai ales că e sărbătoarea care mă trimite cu gândul la mama.

De când cu pandemia, mă strădui să evit locurile aglomerate. Dar trăiesc sărbătoarea în suflet...

Dacă ar fi trăit, astăzi mama mea, Parascovia Grosu-Neculce din Popeștii de Sus, Drochia, ar fi împlinit 95 de ani, vârstă la care, tata, cu 13 ani în urmă, și-a încheiat socotelile în lumea de aici. Mama a plecat la Domnul în 1992 la vârsta de 67 de ani.

Cu gândul la cei dragi plecați în veșnicii, revăd și completez una din cele peste 400 de povești de viață scrise până acum. Am aflat zilele trecute ce au mai făcut eroii mei din 2011, când le-am scris povestea întitulată „Emoționantă poveste de iubire” și am hotărât să revin la acest text pentru a-l oferi completat cititorilor. O fac la rubrica mea permanentă „Lume, soro lume”. Și din această poveste este o lecție de învățat. Altfel spus, o poveste de viață e o lecție de viață. Trimit textul dizainerului nostru, Natalia Iacubovici, și mă apuc să redactez două articole în care sunt aduse mulțumiri medicilor.

Iată, de exemplu, un fragment din articolul semnat de Tamara Rotaru din orașul Soroca care s-a tratat de COVID în Secția boli infecțioase a spitalului raional: „…Atât eu,cât și colegele mele de salon, Nina Borodai, Valentina Armaș, Mila Osadciuc, am avut ocazia să vedem cum muncesc acești oameni (medici, asistenți medicali, infirmiere, șoferi) în ture a câte 24 de ore, prinși în costume incomode și măști sufocante, desfășurându-și activitatea cu profesionalism, demnitate și dăruire de sine. Din păcate nu le cunoaștem numele, nu le-am văzut niciodată fața, acoperită cu mască. De aceea le-am dat un nume comun - ”îngeri”. Fiindcă așa ca niște îngeri apăreau în fața noastră, în costume albe de protecție, la orice vreme de zi sau de noapte, reacționând la orice solicitare și acordându-ne îngrijiri medicale la cel mai înalt nivel. Adresăm calde și sincere mulțumiri întregii echipe și o mulțumire aparte doamnei doctor Victoria Tverdohleb, șefa acestei secții. Nu știu cum arată doamna Doctor, fiindcă niciodată nu i-am văzut chipul din cauza costumului și a măștii de protecție. Dar dacă aș avea ocazia să o întâlnesc (fără mască) aș recunoaște-o doar după vocea liniștită și caldă, care ne insufla încrederea fermă că totul se va termina cu bine.” Și, slavă Domnului, s-a terminat cu bine! Pacientele s-au întors acasă tratate, cu dor și dragoste de viață.

Miercuri

Nici azi nu pot vedea răsăritul. Cerul e acoperit de nori. Curge din negură. Dar mă încarc cu energie divină la început de zi, știind că SOARELE, această frumusețe a eternității, este pe cer. Îmi las inima să zboare către Soarele de după nori, închid ochii și, cu mâinile ridicate spre cer spun rugăciunea care îmi încarcă bateriile pentru o nouă zi.

În condițiile impuse de pandemie, toți membrii redacției lucrează de acasă...

Mă scoate din această plăcută atmosferă telefonul staționar pe care îl aud de afară. La celălalt capăt al firului, Maria Pânzaru, conducătoarea ansamblului folcloric „Drăgaicele” de la Casa de cultură din orășelul Mărculești, raionul Florești. Maria a venit cu niște precizări referitoare la interviul pe care l-am realizat cu dumneaei pentru pagina „Repere culturale”. După ce clarific lucrurile cu doamna Maria, fac corectura textelor mele împreună cu colega Natalia Iacubovici. Facem acest lucru prin telefon. În condițiile impuse de pandemie, toți membrii redacției lucrează de acasă. Și așa, ușor-ușor am ajuns la final cu ziarul. E gata pentru tipar și trimis la tipografie.

Respir ușurată și îmi văd de treburile gospodărești. Dans de frunze și de ramuri. A gutuie miroase casa mea. Cu gust de gutuie ne sunt vorbele. Cu amintiri și nostalgii, așa ca în fiecare an, mă apuc de preparat compotul și dulceața ca să putem sorbi din gustul acestui fruct plin de lumină până la roada viitoare.

Nina Neculce
Nina Neculce

Joi

Dimineața vine cu o veste tristă. Aflu de la fiul meu că s-a stins din viață, răpus de COVID, un om drag, un bun prieten al familiei – antrenorul echipei feminine de fotbal din satul Speia, raionul Anenii Noi, domnul Ion Meleca. Întreaga mea ființă nu poate accepta gândul că omul acesta, înalt și frumos ca un brad, plin de viață și împătimit până în măduva oaselor de fotbal, s-a lăsat învins de acest virus nemilos. Tristețea mă ține în cleștele ei toată ziua. Durere, nedumerire, disperare. Mă gândesc și la soția dumnealui, Lidia, infectată și ea, din care cauză nici nu a putut să-l petreacă pe drumul fără întoarcere. Îmi trimit gândurile și la câteva prietene ale mele care luptă cu acest virusu în spital. Ce vremuri, Dumnezeule, ce vremuri! Oprește, Doamne această boală molipsitoare și dăruiește însănătoșire grabnică tuturor celor cuprinși de boală! Apără-i și păzește-i pe cei sănătoși!

Vineri

Chiar de draga dimineața mă telefonează sora mea mai mare: „Ce facem duminică? Pe cine votăm?” Aceeași întrebare mi-o punea la începutul săptămânii distinsa doamnă, Vera Toma de la Cosăuți, indignată de mentalitatea consătenilor dumneaei, care încă nu se pricep cum să aleagă grâul de neghină, dar și de faptul că dreapta politică e dispersată. Neliniștiți, nedumeriți și triști se gândesc la ziua de duminică și câțiva prieteni, ce muncesc în Italia și care nu-i

Aș vrea să cred că ajunși în fața urnei de vot, cetățenii noștri vor face alegerea corectă…

înțeleg pe unii conaționali de-ai noștri care de ani buni muncesc acolo, dar care au rămas încremeniți în mentalitatea sovietică. Eu, optimistă din fire, aș vrea să cred că ajunși în fața urnei de vot, cetățenii noștri induși în eroare de unele partide politice își vor reveni din orbire și vor face alegerea corectă. Până atunci mă cufund în baia de frumusețe a poeziei. Citesc poezii despre toamnă de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Topârceanu, George Coșbuc. Și zic că ziua de azi e tocmai ca în acest vers de Coșbuc „Ieri era frumos pe-afară/Ca-ntr-o caldă zi de vară./Azi e toamnă pe pământ/Vreme rea și bate vânt.”

Să bată vântul doar cu gânduri bune și să ne mai alunge din vreme în vreme din fața calculatorului spre Marea Poezie, care ne umple sufletul de frumusețe și ne îndeamnă la reflecție și meditație.

Vezi comentarii (2)

XS
SM
MD
LG