Incertitudinea cu privire la criza ucraineană persistă, o mare parte a analiștilor concentrându-se asupra a ceea ce s-ar putea realiza, pe plan diplomatic. Occidentul nu este sigur că Putin tratează diplomația cu seriozitate și că își dorește o soluție negociată, dar, în absența informațiilor cu privire la ceea ce vrea cu adevărat, admițând că el însuși știe, sunt analizate diverse opțiuni diplomatice.
Unii analiști cred că orice concesie i s-ar face lui Putin, nu va fi suficient, ținând cont de faptul că aspirația sa este să recupereze cât mai mult din ceea ce a fost Uniunea Sovietică și sfera sa de influență. Actuala criză – spun ei - nu a fost generată de existența unei amenințări reale la adresa Rusiei, ci de convingerea lui Putin că dezintegrarea Uniunii Sovietice a fost un dezastru geostrategic și dorința lui de a reconfigura arhitectura de securitate europeană, împreună cu singurul interlocutor pe care îl consideră viabil – Statele Unite.
Aliații occidentali doresc să testeze disponibilitatea lui Putin de a negocia, cerându-i să facă dovadă bunei sale credințe, detensionând situația de la frontiera cu Ucraina, dar Kremlinul a făcut până acum, exact opusul. Asta nu împiedică însă anumiți analiști să încerce să imagineze ce l-ar convinge pe Vladimir Putin să nu atace Ucraina. Samuel Charap, analist la Fundatia Rand sugerează în revista Foreign Policy ca state post sovietice, ca Ucraina să adere la o postură de nealiniere.0
În Foreign Policy, analistul Anatol Lieven propune un acord de neagresiune și un nou Consiliu pentru Securitate Europeană din care să facă parte Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Germania și Rusia. Astfel de idei contravin însă altora care spun că nici o concesie nu trebuie să compromită securitatea și suveranitatea Ucrainei sau altor state, ceea ce include și dreptul acestora de a adera la orice alianță consideră că servește interesul național.
Fostul ambasador american în Rusia, Michael McFaul pledează pentru revigorarea unor acorduri, între timp abandonate sau deteriorate, care au precedat noul mileniu. Între exemple se numără limitarea poziționării de forțe militare și plasării de rachete cu rază medie de acțiune în Europa, precum și revenirea la accesul reciproc al unor avioane de recunoaștere, alături de alte reguli care să interzică asasinate sau amestec în politică. Ca și alți experți, McFaul privește actuala criză ca pe o oportunitate de a îmbunătăți mecanismele de securitate europeană, de a lărgi cadrul contactelor cu Moscova sau cel puțin a câștiga timp, pentru a putea organiza negocieri mai largi. „Trei ani de pace sunt de preferat față de trei ani de război” – conchide fostul ambasador.
