Linkuri accesibilitate

Ce rămâne după Lukács?


În memoria dragilor mei prieteni Ágnes Heller (1929–2019) și Ferenc Fehér (1933–1994)

Au existat două generații de discipoli ai lui Georg Lukács în Ungaria: mai întâi, cei grupați în jurul Școlii marxismului critic de la Budapesta, în primul și-n primul rând A. Heller și F. Fehér. Apoi, așa-zisa „grădiniță a lui Lukács”, dintre care i-aș aminti pe György Bence și János Kis.

Georg Lukács
Georg Lukács

Primii s-au despărțit până la urmă de marxism și au avut o puternică influență intelectuală asupra unui tânăr avocat disident pe nume Viktor Orbán. Cel din urmă avea să devină unul din liderii Opoziției Democratice, președintele Democraților Liberi și un binevăzut gânditor liberal. Ágnes Heller s-a stins la 90 de ani, în 2019. Născut în 1941, Bence a murit în 2006. Kis predă filosofie politică la Universitatea Central Europeană, relocată la Viena. Viktor Orbán este premierul autoritar și xenofob al Ungariei care a forțat această prestigioasă instituție academică să-și închidă porțile la Budapesta. Arhivele Lukács din capitala ungară au fost și ele ținta unor atacuri și hărțuiri continue din partea actualului guvern autocrat.

La începutul anilor ’90, citind câteva din cărțuliile timpurii ale filosofului-disident sloven Slavoj Žižek, mi-am dat seama că Istorie și conștiință de clasă fusese una din experiențele formative ale amândurora. De ce om fi fost atât de interesați de Lukács? Poate din pricina Muntelui vrăjit al lui Thomas Mann.

Slavoj Žižek
Slavoj Žižek

Până la urmă, profilul profetului comunist iezuit Leo Naphta fusese inspirat chiar de exaltatul intelectual maghiar, care avea să devină el însuși unul din experții mondiali în Mann. Însă interpretarea pe care i-o dau eu tânărului Lukács este mai aproape de critica lui Leszek Kołakowski decât de mariajul entuziast dintre Žižek și fervoarea dialectică a acestuia. Bătrânul însuși, descotorosindu-se de mare parte din patosul tinereții, a rămăs un bolșevic impenitent până în clipa morții.

Este exact lucrul pe care i l-a reproșat și Theodor Adorno gânditorului care i-a descris pe filosofii Școlii de la Frankfurt ca rezidenți ai Marelui Hotel Abis. Splendida locație, arătând, probabil, ca desprinsă dintr-un film de Wes Anderson, era dotată, așa cum scria Lukács, „cu fiecare confort, pe marginea unui abis, a deșertăciunii, a absurdității”.

Aș spune că, oricare vor fi fost păcatele lor, ei n-au renunțat nicicând la gândirea critică în favoarea unui partizanat statornic și orb din punct de vedere moral. Spre deosebire de Lukács, Ernst Bloch și Jean-Paul Sartre, exponenții Teoriei Critice n-au scris nicicând panegirice pentru Stalin.

El s-a ales de fapt pe sine ca leninist

Așadar, sarcasmul lui Kołakowski era complet îndreptățit atunci când răspundea afirmației lui Lukács despre cât de preferabilă este cea mai rea formă de socialism celui mai bun regim capitalist: „Avantajele socialismului albanez asupra capitalismului suedez sunt evidente” (LK). Era în 1991, cu ocazia unei conferințe organizată la Timișoara, când am întrebat-o pe Ágnes Heller cum anume își explică atașamentul bolșevic de-o viață al lui Lukács. Îmi amintesc perfect și azi răspunsul ei: „În 1918, când filosoful neo-kantian Georg Lukács, gânditorul pe care Max Weber l-a descris cândva ca pe speranța filosofiei sociale germane, a ales marxismul, în încarnarea lui leninistă, ca Weltanschauung, el s-a ales de fapt pe sine ca leninist”.

Pariul lui Lukács a fost, de aceea, o identitate, o opțiune existențială. A văzut sovietismul, în pofida tuturor „erorilor”, drept singura alternativă la dezumanizarea capitalistă. Lukács a exprimat acest optimism teleologic citând din depoziția lui Emile Zola în favoarea căpitanului Dreyfus: « La vérité est en marche et rien ne l’arrêtera ».

Ceea ce rămâne din escatologia hegeliano-marxistă a lui Lukács este un sentiment frenetic al inexorabilității istorice, un chiliasm revoluționar deloc stânjenit de semnalele tragice ale realității, un cult romantic al voinței și convingerea că fiecare înfrângere conține promisiunea triumfurilor viitoare.

A fost convins că Vechea Cârtiță va continua să sape și, într-o zi, toată această suferință și tristețe va avea un final fericit. Georg Lukács a împrumutat și simbolizat pasiunea incandescentă pentru construcția Cetății lui Dumnezeu pe pământ, acel Regat al Libertății anunțat de Karl Marx și de misticul teolog politic Leo Naphta, dintr-un sanatoriu de tuberculoși elvețian, în ajunul Primului Război Mondial.

Vezi comentarii (3)

Acest forum a fost închis

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG