Linkuri accesibilitate

Ce semnifică „încrâncenarea” legată de integrarea europeană a R.Moldova


Retrospectiva săptămânii politice moldovenești.

Politicienii se bat, unii sunt vehement „pentru”, alții „contra[ acestei ideii de amendare a Constituției pentru a introduce ideea de integrare europeană drept vector al politicii externe. Ce înseamnă această „încrâncenare”?

Calculele electorale ar putea fi o posibilă explicație a dorinței deputaților democrați de a introduce în Constituția moldovenească a obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova, crede politologului Dionis Cenușă.

Un alt scop al democraților ar fi să discrediteze partidele de opoziție din Parlament, PL și PLDM, care s-au pomenit între ciocan și nicovală: pe de o parte, ar fi nefiresc să nu voteze o asemenea inițiativă, pe de altă parte, dacă o susțin, indirect fac jocul democraților, spune Dionis Cenușă.

„Deci, fiind în această dilemă, democrații cresc costurile pentru cele două partide menționate, deoarece acestea, pe lângă faptul că sunt partide care se consideră pro-europene, ele sunt și partide cu viziuni unioniste. Pentru că acestea insistă pe condiționalitatea de a face modificarea și pe partea lingvistică, democrații pun presiune adițională, insistând pe ideea că aceste două partide șantajează cumva majoritatea democratică prin a impune limba română, deci, aceste partide unioniste fac acțiuni care sunt în contradicție cu interesul național care este integrarea europeană. Cu cât mai mult se va discuta pe acest subiect, cu atât mai ușor pentru ei va fi să discrediteze PLDM și PL, totodată să-i facă într-un final oricum să voteze pentru proiectul de lege privind vectorul european.”

Până în 2014, când s-a produs frauda din sectorul bancar, Republica Moldova era considerată o istorie de succes a Parteneriatului Estic. La patru ani distanță, Uniunea Europeană a suspendat prima tranșă din ajutorul macrofinanciar de o sută de milioane de euro din cauza invalidării alegerilor din Chișinău, considerând că autoritățile moldovene au eșuat să îndeplinească precondițiile politice: respectarea mecanismelor democratice, a statului de drept și a drepturilor omului.

Iată de ce, crede jurnalistul de la Newsmaker.md Evgheni Șolari acțiunile democraților nu reprezintă decât o intenție de a arunca praf în ochii Bruxelles-ului:

Retorica europeană a PD nu-i nimic altceva decât o încercare de a acoperi tot ce se întâmplă astăzi în țară...

„La Bruxelles de la început nu au fost încântați de această inițiativă nici atunci când a fost lansată, cu atât mai mult astăzi, când a fost compromisă istoria de succes a Republicii Moldova. Eu cred că atât în Uniunea Europeană, cât și aici se înțelege că retorica europeană a Partidului Democrat nu-i nimic altceva decât o încercare de a acoperi tot ce se întâmplă astăzi în țară”.

Comisia de afaceri externe a Parlamentul European a aprobat în această săptămână o rezoluție în care se spune că Republica Moldova este „capturată de interese oligarhice”. În rezoluția în care este analizată implementarea Acordului de Asociere, parlamentarii europeni își mai exprimă îngrijorarea în legătură cu „lipsa alegerilor corecte și transparente, a unei justiții imparțiale” și, de asemenea, se reconfirmă că Chișinăul nu va mai primi ajutoare europene până după alegerile din februarie 2019.

Previous Next

XS
SM
MD
LG