În discursul său, Macron a numit ceremoniile de joi „o recunoaștere de nezdruncinat” a eroilor debarcării din 15 august 1944 din cadrul operațiunii „Dragon”, care a fost umbrită însă de operațiunile similare din Normandia, petrecute cu două luni mai devreme.
Ceremoniile de comemorare au avut loc la cimitirul național din Boulouris-sur-Mer, unde sunt înmormântați aproape 500 de soldați care au murit pentru Franța. Președintele francez s-a adresat unui public în care se aflau șase șefi de stat ai unor țări din Africa, foste colonii franceze, de unde au și provenit mulți dintre militarii recrutați forțat în armata franceză, care au participat la acea debarcare, potrivit RFI.
Printre liderii africani prezenți s-au numărat Paul Biya, președintele Camerunului și Faustin-Archange Touadera, președintele Republicii Central-Africane.
Soldații erau „conștienți că luptă pentru o cauză mult mai mare decât stâncile, pericolul sau vieților lor”, a spus Macron, adăugând că „erau gata să moară pentru ca Franța să poată trăi liberă”.
În 2019, Macron a făcut apel la numirea mai multor străzi din țară în cinstea combatanților africani, dar se pare că urmările întârzie să apară, deși unele orașe au ridicat monumente în cinstea lor, relatează AFP.
Umbre în relațiile dintre Franța și fostele colonii
Președintele camerunez, Paul Biya, a spus în discursul său că „nu ar fi existat victorie aliată fără contribuția altor oameni, fără străini”, referindu-se la soldații recrutați de multe ori cu forța din coloniile africane ale Franței.
„Africanii au plătit un preț mare pentru victoriile Aliaților", a spus el, adăugând că lupta a fost „dusă împreună, pentru a apăra valorile universale și idealurile de pace și justiție".
AFP a notat că a fost nevoie de zeci de ani pentru ca Franța să înceapă a recunoaște și evidenția rolul crucial al soldaților din colonii în acele evenimente. Liderii africani au fost invitați pentru prima dată să comemoreze debarcările din Provence doar după jumătate de secol de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Franța ne-a uitat, dar recuperează timpul pierdut”, a declarat Oumar Dieme, un fost infanterist senegalez care a participat la ceremonie.
La cea de-a 80-a comemorare a acestor evenimente, numărul șefilor de stat din Africa a fost în scădere față de anii trecuți, ilustrând declinul influenței Franței pe continentul african, în special după valul de lovituri de stat din ultimii ani, soldate cu căderea mai multor guverne civile din Africa Centrală și de Vest.
Spre exemplu, în 2014, din cele 19 țări africane invitate la ceremonii, 12 au fost reprezentate de președinții lor, în timp ce 10 ani mai târziu, numărul s-a înjumătățit, fiind prezenți doar șase, scrie Le Monde. Țări precum Niger, Mali și Algeria nu și-au trimis nici un reprezentat la ceremonii, în timp ce state ca Burkina Faso, Tunisia, Ciad sau Benin, au fost reprezentante la nivel de miniștri sau ambasadori.
Debarcarea uitată
La 15 august 1944, peste 100.000 de soldați americani, britanici și canadieni au debarcat pe plajele din regiunea Var, de pe Riviera franceză. Ei au fost urmați de 250.000 de soldați care luptau pentru Franța, majoritatea fiind din Algeria, Maroc, Senegal și coloniile din Pacific și Caraibe.
Conduși de generalul Jean de Lattre de Tassigny, acei militari au reușit în două săptămâni, întâmpinând o rezistență limitată din partea unei armate germane epuizate, să recucerească porturile cheie Marsilia și Toulon. În total, forțele aliate au pierdut circa 1.000 de soldați, un bilanț scăzut în comparație cu cei peste 4.400 de morți de la debarcarea din Normandia.
Dar relațiile dintre Franța și militarii săi din colonii au fost dificile. O confruntare la 1 decembrie 1944, când forțele franceze au deschis focul asupra trupelor africane care cereau plata restanțelor salariale, a aruncat multă vreme o umbră asupra relațiilor. Cel puțin 35 de oameni au fost uciși în acel incident.
Debarcarea din Provence a jucat un rol-cheie în eliberarea Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, permițând forțelor aliate să recucerească cea mai mare parte a sudului Franței. Ea a întărit totodată poziția Franței la negocierile de pace postbelice, legitimându-i și mai mult statutul de putere învingătoare.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
