Nazismul și comunismul au distrus societatea civilă, domnia legii, pluralismul și au făcut totul pentru a umili individul. Așa cum scria Hannah Arendt, totalitarismul este o tiranie care face ființele umane superflue. Ambele totalitarisme au divinizat Statul ideologic (naziștii l-au numit Weltanschauungsstaat) și au impus valori colectiviste menite să anihileze autonomia gândirii. Ambele au utilizat poliții secrete pentru a genera un sentiment al terorii universale. Și ambele au organizat teroarea de stat spre a eradica orice formă de opoziție. Nazismul și comunismul (și aici includ și maoismul ca versiune a leninismului) au practicat genocidul. La capitolul diferențe, să spunem doar că în Gulagul comunist reeducarea era posibilă, cel puțin în teorie, în vreme ce în Auschwitz-ul nazist nu exista decât moarte...
C. S. Lewis spunea că „dintre toate tiraniile, cea exercitată spre binele victimelor poate fi și cea mai opresivă. S-ar putea să fie mai bine să trăiești sub orice baron rapace decât sub orice băgăcioși morali omnipotenți. Cruzimea baronului s-ar putea să aibă momente de pauză, lăcomia lui poate fi uneori satisfăcută; dar cei care ne chinuie spre binele nostru o vor face la nesfârșit, pentru că o fac cu aprobare de la propria conștiință”. Distincțiile dintre comunism și nazism sunt legate de intențiile lor declarate. Comunismul nu a admis vreodată că țintea exterminarea fizică a milioane de oameni ca „nevrednici de a trăi”. Nu era împlinirea unei viziuni definită biologic asupra societății perfecte. Dar dacă ne gândim la condițiile reale ale comunismului în timpul stalinismului dezlănțuit (sau maoismului dezlănțuit), diferențele față de atrocitățile naziste par să se estompeze. Funcția Gulagului nu era aceea de a reeduca individul, ci de a-l epuiza, îngheța și înfometa până în punctul anihilării.
O altă distincție importantă este aceea că nazismul (sau fascismul italian) nu au atins un punct de de-radicalizare așa cum au făcut-o regimurile de tip sovietic. Mi-ar fi foarte greu să-mi imaginez un al XX-lea Congres al NSDAP în care Parteigenosse (membri de partid) Martin Bormann (sau Himmler) ar condamna „cultul personalității lui Adolf Hitler și consecințele sale” în felul în care a avut Nikita Hrușciov de-a face cu Stalin. Național-socialismul nu a avut o presupusă pre-istorie umanistă la care să se întoarcă militanții spre a-și justifica angajamentul de durată la Cauză chiar și după denunțarea „zeului care a dat greș”. Nazismul și fascismul italian erau viziuni despre lume liderocentrice. Bolșevismul a fost mai degrabă partocentric. Istoricul Martin Malia scria despre partocrații ideocratice. Stalin a fost glorificat drept liderul unei entități mistice numită Partid. Este ceea ce politologul Ken Jowitt a identificat cu multă precizie ca fiind impersonalismul carismatic. Deci, chiar dacă liderul moare și este ulterior denunțat ca sociopat, imaginea Partidului rămâne sacră, nepătată, nepieritoare, cam ca o idee platonică.
După ce regimurile comuniste s-au prăbușit, intelectualii de stânga occidentali, precum și unii faimoși disidenți est-europeni, au arătat multe rezerve cu privire la eventuale procese ale comunismului de tipul celor de la Nürnberg. Argumentul era că lustrația ar putea genera turbulențe sociale și ar rezulta în vânători de vrăjitoare. N-am fost niciodată de acord cu această idee: mult-dorita reconciliere nu poate fi atinsă în absența căinței (să ne amintim de extraordinarul film omonim al lui Tengiz Abuladze, Căința).
Cât privește ideea vânătorilor de vrăjitoare, ea rămâne rizibilă: în primul rând, vânătorile de vrăjitoare erau despre indivizi inocenți acuzați de crime fantasmagorice. Crimele din fostele țări comuniste nu fuseseră închipuite, ci, în mod absolut, palpabil și dureros, reale. În al doilea rând, nu văd un motiv pentru a arăta compasiune foștilor magnați comuniști și lacheilor acestora. Cei mai mulți dintre ei au prosperat după prăbușirea regimurilor inumane pe care le impuseseră asupra subiecților statului (cetățenii). Cât despre Leninostalgie, o văd ca pe o expresie a ignoranței istorice combinată cu un sentiment al disperării asociat condițiilor din prezent...
