Două date istorice marcate mâine, 24 ianuarie, au prilejuit o masă rotundă despre unire la Academia de Științe de la Chișinău. Dezbaterea sprijinită de Institutul Cultural Român este prima dintr-o suită de manifestări de anul acesta consacrate centenarului unirii.
La 24 ianuarie 1859 principatele române Moldova şi Ţara Românească s-au unit formând statul modern România. Tot la 24 ianuarie, dar în 1918, Sfatul Ţării de la Chișinău a votat proclamarea independenței Republicii Democratice Moldoveneşti.
Ce leagă cele două evenimente? Mai mulţi participanți la dezbaterea de la Academia de Ştiinţe a Moldovei au conturat un arc imaginar între cele două repere remarcând simbolismul alinierii. Punct de vedere împărtășit de istoricul Nicolae Enciu:
„Nu deloc întâmplător deputaţii Sfatului Ţării au ales data de 24 ianuarie când au proclamat Republica Democratică Moldovească independentă. Sigur că în scurt timp, la 62 de zile, s-a ajuns, printr-o serie de procese care au decurs în Basarabia, dar şi în exteriorul ei, s-a ajuns la votul Sfatului Ţării din 27 martie stil vechi, 9 aprilie stil nou 1918 de unire a Basarabiei cu România. Din decembrie 1917, mai ales, şi primele zile ale lunii ianuarie 1918, în Basarabia, chiar dacă exista un Sfat al Ţării, un parlament, se derulau evenimente extrem de grave: armatele ruse se retrăgeau dedându-se la diferite jafuri, la omoruri, la violuri.”
Pe lângă miile de militari ruşi în retragere, erau grupuri de bolşevici, care promovau haosul şi dezbinarea, mai afirmă Nicolae Enciu. În consecinţă, elitele politice basarabeni au avut de ales dintre unirea cu România şi un război civil ce se contura în fostul Imperiu Ţarist.
Proclamarea independenței Republicii Democratice Moldoveneşti este considerată de unii istorici drept „începutul statalității moldoveneşti”, referindu-se la Republica Moldova actuală. Această teorie trebuie discutată cu argumente în cadrul dezbaterilor academice, excluzând orice ingerință din partea unor politicieni, ţine să precizeze academicianul Andrei Eşanu. După părerea lui, versiunea cu „începutul statalității moldoveneşti” ce datează din perioada sovietică este vulnerabilă.
„Istoricii, care au la dispoziţie totalitatea de surse istorice şi de interpretări şi păreri, pot veni cu adevărul istoric în ultimă instanță. Pe când politicienii, fiind interesați să-şi mențină cumva ratingul, încearcă să speculeze pe interpretarea ori prezentarea atât de subiectivă a evenimentelor şi din cauza aceasta politicienii şi apelează la istorie ca un instrument de manipulare a celor mulţi”.
Directorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, Valeriu Cuşnir, unul dintre organizatorii evenimentului, nădăjduiește că tagma cercetătorilor va contribui la educarea unor cetăţeni conștienți care să nu se lase manipulați de politicieni. Pentru el nu e pusă la îndoială unitatea de neam, limbă şi cultură.
„Cât timp cât va exista neamul românesc atâta timp va exista şi idealul reîntregirii neamului. Da, sunt perioade când spiritul acesta poate este într-o degradare, dar depinde tot de elitele intelectuale, mai ales cele din mediul universitar, academic, care, prin aceste cercetări imparțiale, transmit un mesaj către societate, şi mai mult ca atât mențin în vizorul societății acest ideal, acest spirit de neam şi de ţară”.
Ce s-ar fi întâmplat dacă teritoriul dintre Prut şi Nistru rămânea în perioada interbelică în componența Rusiei? Chiar dacă istoricilor nu le plac astfel de întrebări, ei spun că este suficient ca eventualii curioși să rememoreze fără patimă evenimentele de peste Nistru, când s-au întâmplat colectivizarea forţată, foametea organizată, deportările, în urma cărora au murit mii de oameni, şi unde drepturile şi libertățile lor au încetat să mai existe.
