Linkuri accesibilitate

Chișinău și Tiraspol, despre efectele semnării contractului cu MGRES


Centrala electrică de la Cuciurgan.
Centrala electrică de la Cuciurgan.

Reprezentanții Tiraspolului și Chișinăului au făcut o serie de precizări, după ce, la 3 decembrie, compania de stat Energocom a semnat contractul de achiziție a energiei electrice cu MGRES (Centrala de la Cuciurgan) începând cu luna decembrie.

Uzina metalurgică și cea de ciment își vor relua activitatea

MGRES va livra malului drept al Nistrului între 50 și 70% din cantitatea de energie electrică, iar acordul încheiat între Energcom și centrala transnistreană va permite ca uzina metalurgică și combinatul de ciment din Râbnița să-și reia activitatea, a declarat la Radio 1 de la Tiraspol, Serghei Obolonik, pretinsul vicepremier transnistrean.

Obolonik a spus că tot volumul livrat (5,7 milioane m.c.), în prezent, de Gazprom Moldovei va ajunge în regiunea transnistreană, iar acest fapt va asigura, odată cu reluarea exporturilor de curent pentru malul drept, „venituri serioase” în bugetul regiunii, ceea ce va permite onorarea plăților sociale. Potrivit lui, în regiune securitatea sistemului energetic va crește semnificativ.

Serghei Obolonik a mai afirmat că multe dintre măsurile de economisire a energiei în regiune vor fi ridicate, dar o decizie în acest sens va fi luată luni, 5 decembrie, într-o ședință cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski.

Pentru acoperirea tuturor necesităților, potrivit lui Obolonik, Transnistria are nevoie zilnic de 6,7 milioane m.c. de gaze.

Spînu: ținem țara conectată la electricitate și gaz

Pe 3 decembrie, Energocom a încheiat un contract cu MGRES care prevede reluarea achizițiilor de curent, fiind vorba de o cantitate de 204 mii MW la un preț de 73 de dolari per MW/h [53% din tot consumul malului drept]. Chișinăul a anunțat că este examinată posibilitatea extinderii acestui acord până în martie 2023.

Deciziile luate au un singur scop: „să ținem țara conectată la electricitate, gaz, căldură și să avem cel mai mic tarif posibil”, a scris pe Telegram vicepremierul pentru infrastructură, Andrei Spînu, care, sâmbătă, a numit acordul cu MGRES „un compromis rezonabil.” Spînu a mai afirmat că aceasta a fost „cea mai bună decizie din punct de vedere economic.”

Efectele acordului cu MGRES

Vicepremierul Andrei Spînu a explicat că în urma semnării acordului cu MGRES prețul la electricitate ar putea fi micșorat.

Spînu a mai precizat că în ultima săptămână electricitatea cumpărata de Energocom de pe bursa română a depășit prețul de 400 de euro, iar procurarea în continuare la acest preț ar fi dus inevitabil la o creștere suplimentară de tarif de până la peste 8 lei.

Potrivit lui Spînu, după semnarea contractului cu centrala din Transnistria ar putea fi revăzut în scădere până la 4 lei, față de aproape 6 lei, în prezent.

De unde va lua gaz malul drept și cine va plăti pentru gazul rusesc?

Republica Moldova are stocate în prezent în depozitele subterane din România și Ucraina peste 250 de milioane de m.c. de gaze, achiziționate la un preț mediu de circa 1.000 de dolari mia de metri cubi. Volumele respective ar fi suficiente pentru următoarele aproximativ două luni, a declarat premierul Natalia Gavrilița.

Tariful la gaz va fi menținut la nivelul actual. „Oferim compensații în factură, economisim și trecem cu bine de această iarnă”, susține Andrei Spînu.

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat la 3 decembrie, după semnarea acordului Energocom-MGRES, că din data de 4 decembrie compania va cumpăra gaze din două surse: de la Gazprom 5,7 de milioane de m.c. pentru malul stâng și 3,5 milioane de m.c. de la Energocom pentru malul drept.

Volumul zilnic de gaze de 5,7 de milioane m.c. de la Gazprom va fi achitat de malului stâng, a precizat Andrei Spînu. Până pe 20 decembrie, Moldovagaz va achita consumul malului drept pentru luna noiembrie.

Au avut vreun efect negocierile „1+1”?

În ajunul semnării acordului dintre Energocom și MGES, la sediul OSCE din capitala moldoveană a avut pe 2 decembrie o rundă de negocieri în formatul „1+1” [la care au fost prezenți și reprezentanții formatului „5+2”] dintre Chișinău și Tiraspol, unde au fost discutate soluții pentru depășirea crizei energetice. La finalul negocierilor, reprezentantul politic al Chișinăului, Oleg Serebrian, a spus că au fost propuse cinci scenarii, dar că așteptările sale sunt „moderate.” Iar reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, declara în presa transnistreană că „pentru ca să primească energie electrică, Chișinăul trebuie să semneze un acord cu MGRES” [controlată de o companie de stat din Rusia].

Cu câteva zile înainte de semnarea acordului dintre Energocom și MGRES, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban s-a aflat la Gazprom, însă nu au fost făcute publice detalii referitoare la discuțiile cu reprezentanții furnizorului rus de gaze.

  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

XS
SM
MD
LG