În martie 2022, Aleksandra Skocilenko (sau, cum îi spun cunoscuții, Sașa), o artistă din Sankt Petersburg, a protestat împotriva invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, declanșată cu o lună înainte, înlocuind cinci etichete de pe rafturile unui magazin alimentar cu bilete care conțineau informații despre războiul pe care Kremlinul insistă să îl numească eufemistic „operațiune militară specială”.
Skocilenko a fost arestată pe 31 martie 2022 și acuzată că a distribuit cu bună-știință informații false despre armata rusă. După ce a fost ținută în arest preventiv aproximativ 20 de luni, tânăra de 33 de ani a fost condamnată pe 16 noiembrie la șapte ani de închisoare. Ea a recunoscut că a postat etichetele pe raftul magazinului, dar a negat că a comis o infracțiune, deoarece biletele respective nu conțineau informații false.
Avocații ei au spus că vor contesta condamnarea și sentința.
Într-un discurs fără compromisuri rostit în fața instanței înainte ca judecătoarea Oksana Demiașeva să citească verdictul, Skocilenko a vorbit despre pretinsul pericol reprezentat de „cele cinci minuscule petice de hârtie”, de care nu ar fi știut decât una sau două persoane dacă acuzațiile guvernului împotriva ei nu ar fi devenit un important subiect în presa internațională.
„Procurorul a spus, în mod repetat, că aceste cinci bucăți de hârtie sunt excepțional de periculoase pentru statul și societatea noastră”, a afirmat Skocilenko. „Cât de puțină încredere are procurorul nostru în societatea noastră națională, dacă este de părere că statul nostru și securitatea noastră comună s-ar putea prăbuși din cauza acestor bucățele de hârtie! Ce rău am făcut? Cine a suferit din cauza faptei mele? Procurorul nu a spus niciun cuvânt despre asta.”
Skocilenko se numără printre numeroșii cetățeni ruși condamnați la pedepse lungi de închisoare sub acuzații care variază de la discreditarea forțelor armate, la extremism și trădare de țară. Numărul cazurilor de trădare a crescut vertiginos de când Rusia a invadat Ucraina, mulți inculpați fiind arestați, judecați în procese cu ușile închise și apoi trimiși în închisori de multe ori cu regim special.
În timpul conducerii lui Putin, care, după invadarea Ucrainei, a căutat să reducă la tăcere opoziția internă, societatea civilă și libera exprimare, chiar și discursurile sfidătoare din tribunal în procese considerate de mulți politice au devenit o importantă formă de disidență. Iar discursul rostit de Sașa Skocilenko la judecata din 16 noiembrie este cea mai recentă dovadă.
Iată câteva fragmente din intervenția Sașei Skocilenko în instanță:
Onorată instanță, fiecare propoziție este un mesaj, un anumit tip de mesaj către societate. Puteți evalua informațiile de pe etichetele de la raft altfel decât o fac avocații mei, altfel decât le evaluez eu, dar trebuie să fiți de acord că am propriile mele valori morale și că le-am păstrat până la capăt.
Despre cazul meu s-a scris pe larg în Rusia și în străinătate. Au fost realizate videoclipuri și documentare. Se scriu cărți despre asta. Indiferent ce decizie veți lua, veți intra în istorie. Se poate să intrați în istorie ca persoana care m-a aruncat în închisoare. Se poate să intrați în istorie ca persoana care m-a achitat. Se poate să intrați în istorie ca persoana care a luat o decizie neutră și mi-a dat o sentință cu suspendare sau m-a amendat.
Depinde de dumneavoastră. Dar amintiți-vă, toată lumea știe că nu judecați un terorist sau un extremist. Nici măcar un activist politic. Judecați un muzician, un artist și un pacifist.
Da, sunt pacifistă. Pacifiştii au existat dintotdeauna. Ei sunt un tip special de oameni convinși că viața reprezintă cea mai mare valoare posibilă. Pacifiştii cred că orice conflict, chiar şi cel mai teribil, poate fi rezolvat doar prin pace.
Mi-e frică să omor chiar și un păianjen. Chiar și gândul posibilității ca eu să iau viața cuiva mi se pare îngrozitor. Acesta este modul în care am crescut. Așa m-a crescut mama. Războaiele se termină nu din cauza soldaților. S-au încheiat datorită inițiativelor pacifiştilor. Când arunci pacifiştii în închisori, amâni pacea dorită de toţi.
Da, sunt pacifistă. Eu cred că viața este sfântă. Dacă renunțăm la vălul de bogăție aruncat peste această lume - cum ar fi mașinile, apartamentele, averea, puterea, succesul, relațiile, rețelele sociale - singurul lucru real care rămâne este viața. O, da, viața! E incredibilă. Este uimitoare. Este unică. Este îndărătnică. Este puternică. A apărut pe Pământ și până acum nu am reușit să găsim ceva asemănător în tot spațiul.
Străpunge blocuri de beton. Se strecoară printre pietre. Se transformă dintr-o sămânță mică într-un baobab gigantic. De la o celulă microscopică la o balenă gigantică. Locuiește pe vârfuri muntoase și se ascunde în Groapa Marianelor. Se răspândește cu o forță de neoprit din gheața arctică până în deșerturile cele mai fierbinți.
Iar cea mai complexă formă pe care o ia este cea a ființei umane. Oamenii sunt o formă inteligentă de viață. Este o viață capabilă să se înțeleagă pe sine. Este viața care își poate înțelege propria mortalitate. Și de foarte multe ori, nu ne amintim asta și trăim ca și cum am trăi etern.
Dar viața umană este foarte scurtă. Este cumplit de scurtă și tot ce putem este să prelungim scurtul moment de fericire.
Toți cei care sunt în viață vor să trăiască. Chiar și pe gâtul celor care au fost spânzurați, se pot găsi zgârieturi de unghii. Asta înseamnă că, în ultimele lor secunde, s-au agățat de viață. Și-au dorit atât de mult să trăiască. Întrebați o persoană ale cărei tumori canceroase tocmai au fost îndepărtate despre ce este viața și cât de prețioasă este.
De aceea, oamenii de știință și experții medicali din întreaga lume depun eforturi pentru a prelungi viața umană și pentru a găsi tratamente pentru bolile letale.
De aceea, nu pot înțelege de ce avem nevoie de operațiuni militare. De ce facem asta? Acțiunile militare scurtează viața. Acțiunile militare înseamnă moarte.
Le puteți spune cum doriți. Puteți spune că m-am înșelat, că sunt în eroare sau am creierii spălați. Dar voi rămâne mereu la părerea mea, la adevărul meu.
Nu știu pe nimeni care să vrea să mă bage în închisoare decât pe procurorul care s-a ocupat de dosarul meu.
De fapt, cred că, în adâncul sufletului, nici procurorul nu vrea asta. Cred că a devenit procuror pentru a întemnița adevărații criminali și răufăcători - asasinii, violatorii, pedofilii. Dar a ieșit complet pe dos: trebuie să-i închidă pe cei care ar trebui să fie închiși și aceasta este cheia pentru a urca pe scara carierei. Acesta este sistemul pe care îl avem. Să nu ne prefacem că acest lucru nu este adevărat.
Nu te învinovățesc. Ești îngrijorat de cariera ta, vrei să ai un viitor stabil pentru a-ți asigura familia, pentru a pune o pâine pe masă și pentru a avea un acoperiș deasupra capului, pentru a le oferi copiilor tăi sau urmașilor tăi un avantaj în viață. Dar ce le vei spune? Le vei spune cum ai trimis la închisoare o femeie bolnavă din cauza a cinci bucăți de hârtie? Nu, cu siguranță le vei vorbi despre alte cazuri. Poate vei ajunge să crezi că doar îți făceai treaba. Dar ce vei face când pendulul se va balansa înapoi de partea cealaltă?
Aceasta este legea istoriei. Liberalii îi înlocuiesc pe conservatori, iar conservatorii pe liberali. După moartea naturală a unui lider politic, altul vine cu politicile opuse. Și primul devine ultimul și ultimul devine primul. S-ar putea să ți se pară straniu, dar simpatizez cu tine.
Chiar dacă sunt după gratii, sunt mai liberă ca tine. Pot să iau propriile mele decizii și să spun ceea ce cred. Pot să renunț la slujbă dacă încearcă să mă facă să fac ceva ce nu vreau să fac. Nu am dușmani. Nu mi-e frică să fiu săracă sau chiar fără un acoperiș deasupra capului.
Nu mi-e teamă că nu voi avea o carieră uluitoare sau că voi părea caraghioasă, vulnerabilă sau ciudată. Nu mi-e frică să par diferită de ceilalți oameni. Poate de aceea statul se teme atât de mult de mine și de alții ca mine și mă ține după gratii, ca pe un animal periculos.