Linkuri accesibilitate

Cine ar putea fi succesorul lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO?


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferințe de presă la București, România, 29 noiembrie 2022
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în timpul unei conferințe de presă la București, România, 29 noiembrie 2022

O analiză publicată în Politico, sub semnătura lui Lili Bayer, trece în revistă succesiunea la conducerea Alianței NATO, odată cu expirarea mandatului actualului secretar general, Jens Stoltenberg.

Bayer arată că succesorul, sau succesoarea actualui lider va avea misiunea dificilă de a continua sprijinul pentru Ucraina, dacă războiul va continua, fără a angaja alianța direct în conflict.

Analiști politici arată că există trei posibilități. Una ar fi extinderea mandatului actualului secretar general. Între posibilii înlocuitori se numără – într-un grup considerat cu mai mari șanse – premierul Olandei, Mark Rutte, Kaja Kallas, prim ministru în Estonia și ministrul britanic al apărării, Ben Wallace. Între numele menționate mai puțin, dar cu șanse sunt premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte, președinta Slovaciei, Zuzana Caputova și președinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, din Germania.

Mulți cred că a venit vremea ca secretarul general NATO să fie o femeie. Alte voci se pronunță pentru o mai mare diversitate geografică – Stoltenberg e norvegian, predecesorii săi au fost din Danemarca, Olanda și Marea Britanie. Mandatul actualului secretar general a fost extins în martie, după ce Rusia a invadat Ucraina și unii cred că asta s-ar mai putea întâmpla și în toamnă, mai ales că se pare că își dorește.

Pe de altă parte, o extindere a mandatului ar aduce opțiunea pentru coducerea NATO în 2024, când au loc alegeri și în Uniunea Europeană și în Statele Unite. Chiar înainte de invazia rusă, un curent de opinie a fost că noul lider NATO ar trebui să fie din Eastul Europei. Susținătorii ideii adaugă acum că războiul din Ucraina face și mai necesară numirea cuiva din țări cum sunt Estonia sau Lituania.

O oficialitate NATO spune că ar fi logic să fie numită o persoană cu experiență în legătură cu Rusia, care înțelege mentalitatea rușilor”. Articolul din Politico arată că o altă oficialitate luată în considerare este președintele Romaniei, Klaus Iohannis, dar – arată articolul – candidatura sa ar putea fi amenințată de Ungaria și de cei care doresc o femeie în fruntea Alianței Nord-Atlantice. Alte voci arată că este riscant pentru Alianță să aibă un lider est-european, pentru că țările de acolo se pronunță pentru o postură mai agresivă față de Rusia.

XS
SM
MD
LG