Linkuri accesibilitate

Cine e Pavel Abraham și ce știe să facă


Pavel Abraham

Pavel Abraham, 72 de ani, este un personaj complicat și controversat al tranziției românești, care a devenit foarte popular în ultimii 15 ani prin colaborarea lui permanentă cu Antena 3. La această televiziune de știri, fondată de Dan Voiculescu, fost colaborator al securității, Abraham juca rolul avocatului moderat, care se pricepe la toate. Doar tonul vocii suna, însă, moderat, altminteri avea aceeași partitură cu ceilalți oameni din platou, care prin semantica folosită păreau anti-occidentali și împotriva liberalismului democratic.

Abraham a venit ani de zile la Antena 3 pentru a da credibilitate unor subiecte, formulate nu de puține ori în mod propagandistic. Ca fost general de poliție, fost șef al Agenției Antidrog și profesor la Academia de Poliție din București opiniile lui căpătau greutate în fața celor care priveau la televiziunea de știri care a avut un război lung cu Traian Băsescu, aproape pe toată perioada președinției sale.

Recent, Pavel Abraham a fost retras de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu din funcția de membru al comisiei care desemnează judecătorul care reprezintă această țară la CEDO. Sandu îi reproșează probleme de integritate, pe care nu le numește și care nu ar avea neapărat legătură cu amiciția și admirația față de fostul președinte Igor Dodon. Abraham era căutat fiindcă știa cum să tranzacționeze promisiuni și influență, fiindcă în România părea persoana care cunoaște pe toată lumea, în toate domeniile, de la directorii serviciilor secrete la șefii de birouri de la Palatul Victoria. Presa centrală din România a scris de multe ori despre problemele lui Pavel Abraham de la cele despre afacerile imobiliere, la acuzațiile referitoare la înșelătorii. Chiar declarația lui de avere din 2009, când a candidat la europearlamentare scotea în evidență problemele lui.

Anchete minuțioase au fost publicate de România liberă, unde se precizează că înainte de căderea comunismului, Abraham avea sarcina să-i urmărească pe milițieni și să raporteze devierile de la linia partidului. Imediat după 1990, a avansat rapid, a ajuns colonel și șef al Direcției Cercetări Penale de la Inspectoratul General al Poliției. Până în 1996 ar fi beneficiat de credite cu dobânzi mici de la Bancorex, o bancă folosită de spionajul lui Ceaușescu înainte de căderea comunismului și devalizată ulterior de foștii nomenklaturiști ajunși la vârful puterii de la București.

Potrivit documentelor vremii, citate de România liberă în 2009, colonelul Abraham a primit de la Bancorex la începutul anilor 90 suma totala de 200 milioane lei, cu o dobanda de circa 15% pentru a-și consturi locuință. O conversie aproximativă sugerează că ar fi vorba despre circa 150.000 de dolari, bani care la începutul tranziției românești însemnau foarte mult. Un apartament cu trei camere într-un cartier bun al Bucureștiului costa circa 10-12.000 de dolari. Abraham a fost mereu interesat de propria lui prosperitate, indiferent de funcția pe care o avea.

A fost demis pentru că ar fi oferit protecție unor lideri ai clanurilor interlope

Oricum, banii împrumutați de la Bancorex cu dobândă modică, i-ar fi depus la o altă bancă de unde ar fi primit o dobândă de 150%. După 1996, când PSD a pierdut alegerile, Abraham a câștigat o stea și a devenit general și a ajuns în fruntea Poliției Române. După șase luni a fost demis, pentru că ar fi oferit protecție unor lideri ai clanurilor interlope. În anul 2000 a depus mărturie în favoarea oficialilor acuzați că au încălcat embargoul impus de Națiunile Unite fostei Iugoslavii. Ancheta nu a avut rezultate, iar dosarul a fost închis sub guvernarea social-democraților și a premierului Adrian Năstase. Odată cu revenirea lui Ion Iliescu la Cotroceni între 2000 și 2004 și a PSD la Palatul Victoria, Abraham a fost numit în fruntea Agenției Nationale Antidrog, unde a fost păstrat și de guvernările de dreapta până în 2008, când a fost pensionat. De atunci a devenit cunoscut ca avocatul interlopilor. Totuși, se spune despre el că atunci când era polițist nu a reușit să aresteze pe nimeni și că după ce a devenit avocat nu putu să elibereze pe nimeni.

În perioada protestelor din 2017, Abraham le sugera guvernanților să scoată poliția, care poate folosi „în mod democratic muniția”.


Apoi, înainte de alegerile prezidențiale din 2019 vorbea despre necesitatea suspendării preșdintelui Klaus Iohannis și despre faptul că acceptându-l, „românii sunt slugi de profesie”.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG