Linkuri accesibilitate

Cine este candidatul PAS pentru Primăria Chișinăului și de ce s-a grăbit partidul să-l anunțe cu mult înainte de alegeri

Alexandru Vornicu vorbește cu președinta Maia Sandu în incinta primăriei Stăuceni, proaspăt renovată, 1 iunie 2026
Alexandru Vornicu vorbește cu președinta Maia Sandu în incinta primăriei Stăuceni, proaspăt renovată, 1 iunie 2026

Cu aproape un an și jumătate înainte de alegerile locale, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a anunțat că-l va propune pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău pe primarul orașului Stăuceni, Alexandru Vornicu, un nume puțin cunoscut la nivel municipal și național.

De ce credeți că PAS și-a anunțat atât de devreme potențialul candidat la Primăria Chișinău? Click pentru a participa la un SONDAJ

Anunțul făcut de organizația teritorială PAS Chișinău, la o zi după Congresul formațiunii, lăuda reușitele lui Vornicu, menționând că acesta a transformat Stăuceniul în „cea mai dinamică localitate din suburbiile capitalei”, prin creșterea bugetului orașului, atragerea fondurilor europene și implementarea mai multor proiecte „substanțiale” – „un model de dezvoltare pe care PAS îl propune întregului municipiu Chișinău”.

Jurist de profesie, Alexandru Vornicu (37 de ani) este, potrivit biografiei sale de pe site-ul primărie, absolvent al Academiei de Studii Economice a Moldovei, unde a obținut licența în Drept și un master în Dreptul Afacerilor Publice, în perioada 2009-2015.

După absolvire, a activat la Ministerul Justiției și la Cancelaria de Stat, iar mai apoi a emigrat în SUA, unde a lucrat consultant pentru relații cu publicul la furnizorul de internet american Xfinity, la Chicago.

A revenit în R. Moldova în 2018, activând o perioadă în Secretariatul Parlamentului, iar apoi – ca specialist principal în Direcția juridică a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Început de carieră politică în PLDM și asistență pentru un ex-deputat cercetat pentru corupție

Candidatul propus de PAS la funcția de edil al capitalei și-a început carieră politică în 2015, atunci când a fost ales consilier local la Stăuceni pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

Trei ani mai târziu, în 2018, deși era deja membru PAS, de la fondarea partidului, în 2016, Vornicu a fost timp de aproape un an asistentul ex-deputatului PLDM, Sergiu Ceauș.

Din 2017, fostul deputat liberal-democrat era cercetat într-un dosar penal, alături de fostul președinte al raionului Criuleni, Vitalie Rotari (și el fost membru al PLDM), fiind acuzat de implicare în fapte de corupere pasivă și în delapidarea fondurilor europene destinate unor proiecte implementate în raionul Criuleni.

În aceeași perioadă, soția primarului de Stăuceni activa în compania lui Ceauș Radtech Prim SRL.

Solicitat de Europa Liberă, Alexandru Vornicu a explicat că a acceptat o colaborare temporară cu fostul deputat după revenirea sa din SUA, cunoscându-l din perioada în care era consilier din partea PLDM.

Pe de altă partea, Ceauș, care și-a manifestat susținerea pentru Vornicu pe pagina sa de Facebook imediat după anunțul PAS Chișinău, spunea că-l cunoaște de pe „băncile facultății”, el fiind și profesor de Drept la ASEM pe vremea când Vornicu era student acolo.

Întrebat de Europa Liberă despre relația în care se află cu Ceauș în prezent, Vornicu a spus că discută ocazional cu acesta, dar că „în toți acești ani, evident că fiecare are activitatea în domeniul său”, adăugând, totodată, că i se „pare firesc să-l susțină dacă se cunosc de atâția ani”.

Cât despre dosarul în care este vizat fostul deputat PLDM, Vornicu afirmă că nu cunoaște „motivele reale și etapa de examinare” și că nu „ar fi corect să-i dea calificative, în necunoștință de cauză”.

A transformat Stăuceniul din comună în oraș

Alexandru Vornicu a candidat pentru prima dată la funcția de primar al comunei, pe atunci, Stăuceni în 2019, din partea Blocului electoral ACUM, format din PAS și Platforma „Demnitate și Adevăr”, învingându-l în turul doi pe candidatul independent Nicolae Balaur.

Atunci, Balaur s-a plâns în instanță că Vornicu a utilizat resurse administrative în campanie și s-a folosit de imaginea prim-ministrei de la acea vreme, Maia Sandu, care apărea în pliantele electorale. Judecătoria Chișinău a declarat însă inadmisibilă contestația, fără să examineze acuzațiile pe fond, pe motiv că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de legislația electorală.

La alegerile locale din noiembrie 2023, Vornicu a obținut deja 77% din voturi din primul tur, candidând de această dată din partea PAS.

După preluarea celui de al doilea mandat, Vornicu a inițiat un referendum local pentru schimbarea statutului Stăuceniului din comună în oraș, motivând că localitatea „îndeplinește toate criteriile pentru a deveni oraș” și că acest statut îi va oferi mai multe oportunități pentru dezvoltare. În mai 2024, Parlamentul, controlat de PAS, a susținut inițiativa.

Alexandru Vornicu (stânga), alături de Gheorghe Hajder (pe atunci viceprimar de Stăuceni), în timpul campaniei pentru referendumul local pentru schimbarea statutului localității, martie 2024
Alexandru Vornicu (stânga), alături de Gheorghe Hajder (pe atunci viceprimar de Stăuceni), în timpul campaniei pentru referendumul local pentru schimbarea statutului localității, martie 2024

În cei șapte ani la primărie, Vornicu a atras fonduri externe și a implementat o serie de proiecte în localitate. Cel cu care pare să se mândrească cel mai mult este construcția unui nou sediu pentru primărie.

Lucrările de proiectare și construcție au fost realizate de compania SA Colass, care a fost selectată în urma unei licitații publice, criticată pe portalul de achiziții pentru termenii restrânși pentru depunerea ofertelor, pe care reprezentanții instituției i-au justificat prin faptul că nu vor să perturbe activitatea primăriei pentru o perioadă prea lungă.

Noul edificiu, construit pe locul fostei primării, aflate într-o stare avansată de degradare și cu risc de prăbușire, a costat circa 54 de milioane de lei, veniți integral din bugetul local, și a fost inaugurat la 1 mai 2026.

La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai guvernării, inclusiv președintele Parlamentului, totodată și liderul PAS, Igor Grosu, care a promovat proiectul pe paginile sale de socializare, menționând că sediul a fost „construit de la zero într-un timp record și dotat la standarde înalte”, lăudând astfel administrația orașului Stăuceni, „condusă de colegul nostru, primarul Alexandru Vornicu”.

Peste o lună, și președinta Maia Sandu, fondatoarea PAS, a vizitat noul sediu al primăriei, marcând, pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului la Stăuceni. Într-un video postat pe rețele, Vornicu o ghidează pe șefa statului prin clădire, iar aceasta îl felicită pentru realizare.

„M-am bucurat să vizitez noul sediu, cu adevărat european, al primăriei din Stăuceni, care oferă întreaga paletă de servicii de care au nevoie oamenii, în spații moderne și primitoare. Cu astfel de administrații curajoase și multă muncă, modernizăm întreaga țară - comunitate după comunitate”, a scris atunci Maia Sandu.

Miza strategică din spatele desemnării candidatului PAS la un an și jumătate până la alegeri

Alexandru Vornic consideră că desemnarea sa în calitate de candidat pentru primăria capitalei este „o decizie firească”, argumentând că el „fiind preocupat în ultimii șapte ani doar de administrația publică locală, cunoaște exact care sunt provocările în administrația locală și care ar fi soluțiile”.

Primarul de Stăuceni susține că decizia de a anunța înaintarea sa cu mult timp până la alegeri este legată de „procedurile statutare ale partidului”. „Urmează în luna iulie să fie Convenția Municipală PAS, unde va fi aleasă și noua conducere a organizației din Chișinău, funcție la care, de asemenea, candidez. Tocmai din acest considerent s-a anunțat acum”, a punctat el.

Analistul politic Ion Tăbârță
Analistul politic Ion Tăbârță

Analistul politic Ion Tăbârță consideră că anunțul are mai degrabă o miză strategică și de imagine, PAS urmărind să evite erorile din campania pentru alegerile locale din 2023 și să folosească intervalul de timp până la scrutinul din toamna lui 2027 pentru a consolida profilul public al candidatului, inclusiv pentru a-i crește notorietatea în rândul alegătorilor din Chișinău.

„El, probabil, are anumite realizări la Stăuceni, dacă l-a votat lumea masiv, însă nu este cunoscut pentru publicul larg, la nivelul municipiului Chișinău, și nici nu este cunoscut ca politician, iar pentru a fi promovat, este nevoie de timp”, a explicat Tăbârță.

După ce, pe 15 iunie, PAS și-a exprimat „susținerea unanimă” pentru candidatura lui Vornicu la funcția de primar general al municipiului Chișinău la alegerile locale din 2027, în spațiul public au curs zeci de mesaje de susținere din partea colegilor de partid și exponenților guvernării.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, reales la conducerea PAS cu o zi mai devreme, a scris că „Chișinăul are nevoie de un primar care va administra orașul în interesul cetățenilor”, distribuind anunțul despre înaintarea candidaturii lui Vornicu.

SONDAJ

Sprijin politic de peste Prut

La o zi după anunțul PAS, și europarlamentarul român, național-liberalul Siegfried Mureșan, care participase și el la Congresul PAS din 14 iunie, a mers la Stăuceni pentru a-și manifesta susținerea pentru Alexandru Vornicu, scriind pe pagina sa de socializare că el este cel care „îl va învinge pe primarul pro-rus Ion Ceban”.

Mureșan a pozat împreună cu Vornicu și foștii lui viceprimari – actualul ministru al Mediului, Gheorghe Hajder, și fostul ministru al Mediului, deputatul PAS Sergiu Lazarencu, în fața Centrului Educațional Cultural din Stăuceni. El a spus că acesta a fost renovat cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, condus la vremea respectivă de președintele Partidului Național Liberal (PNL) din România, Ilie Bolojan, și al Primăriei Oradea, „condusă de colegul nostru, Florin Birta”.

Astfel, europarlamentarul declara că PNL, care face parte alături de PAS din familia Partidului Popular European, îl va susține pe Vornicu la alegerile locale din 2027.

De altfel, liderul PNL și premierul interimar al României, Ilie Bolojan, urma să ajungă și el la Stăuceni, împreună cu președinta Maia Sandu, la sfârșitul lunii mai, pentru a vizita Centrul Educațional Cultural și noul sediu al primăriei. Vizita a fost însă anulată, Bolojan fiind nevoit să-și întrerupă vizita în R. Moldova și să revină de urgență în România, după ce o dronă rusească a căzut pe un bloc la Galați, declanșând un incendiu.

Centrul, care a fost inaugurat în martie 2025 în prezența vicepremierului Vladimir Bolea, a autorităților locale și a reprezentanților comunității, a fost construit prin Programul Național „Satul European”.

Valoarea totală a proiectului a fost de circa 23 milioane de lei – contribuții din partea Guvernului R. Moldova, prin Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, Primăriei Stăuceni și cofinanțare din partea Primăriei municipiului Oradea și Consiliului județean Bihor, România.

Întrebat de Europa Liberă dacă calitatea de membru de partid l-a avantajat la realizarea unor proiecte mari la Stăuceni, Vornicu a declarat că „așa funcționează democrația” și că „este bine să fii parte dintr-un partid politic pentru a-ți promova ideile și proiectele pe care le-ai într-o funcție de primar”. El a adăugat, totodată, că în mandatul său bugetul orașului a crescut de patru ori, din contul colectării mai eficiente a taxelor și impozitelor și stimulării investițiilor private, ceea ce a permis realizarea unor proiecte de infrastructură, inclusiv construirea noului sediu al primăriei.

„Este meritul nostru al tuturor, atât al colegilor din executivul primăriei, cât și al colegilor din partid, cu care comunicăm pe foarte multe domenii”, a spus Alexandru Vornicu.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Daniela Calmis

    Sunt bursieră la Europa Liberă Moldova în cadrul bursei în jurnalism „Václav Havel”. Din 2022, lucrez ca jurnalistă independentă și scriu despre corupție, drepturile omului și dezinformare. Mi-am început activitatea ca reporteră de investigații la Ziarul de Gardă, iar ulterior am colaborat cu mai multe instituții locale și internaționale. Sunt licențiată în jurnalism și științele comunicării, iar în prezent urmez un masterat în Media și Studii Regionale la Universitatea Carolină din Praga.

XS
SM
MD
LG