Linkuri accesibilitate

Cine poate fi succesorul lui Petru? Mitropolia Basarabiei preselectează doi candidați pentru funcția de mitropolit

Sinodul Mitropoliei Basarabiei, în ședință pe 20 iunie 2026,  preselectând candidații la funcția de mitropolit, sub conducerea Arhiepiscopului Iașilor Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Sinodul Mitropoliei Basarabiei, în ședință pe 20 iunie 2026, preselectând candidații la funcția de mitropolit, sub conducerea Arhiepiscopului Iașilor Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Mitropolia Basarabiei a ales doi candidați la funcția de mitropolit, după retragerea lui Petru Păduraru în contextul unui scandal sexual. Episcopii Antonie de Bălți și Veniamin al Basarabiei de Sud preselectați la Chișinău pe 20 iunie sunt acum propuși Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Un comunicat al Mitropoliei Basarabiei spune că Sinodul de la București are posibilitatea să completeze lista cu încă un candidat, urmând ca Arhiepiscopul Chișinăului şi Mitropolitul Basarabiei să fie ales ulterior prin vor secret. Procedura ar trebui să se consume în 60 de zile de la decizia pentru retragerea lui Petru, din 3 iunie.

Vrem să știm opinia ta despre rolul Mitropoliei Basarabiei. Participă la acest SONDAJ. Sau testează-și cunoștințele despre Mitropolie, participând la un QUIZZ.

Scandalul cauzat de scurgerea unor înregistrări video în care fostul mitropolit întreținea relații sexuale cu un alt bărbat, neidentificat, a aplicat o puternică lovitură de imagine Mitropoliei Basarabiei.

Reactivată în 1992, după prăbușirea URSS, această structură a Bisericii Ortodoxe Române se află de peste trei decenii în conflict și competiție pentru enoriașii și bisericile ortodoxe din Republica Moldova cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove, care a rămas parte a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Conflictul a reizbucnit cu o nouă amploare după începutul invaziei rusești la scară largă în Ucraina, din februarie 2022. De atunci, zeci de parohii au părăsit Mitropolia Moldovei și au aderat la Mitropolia Basarabiei, opunându-se sprijinului pe care Biserica Ortodoxă Rusă îl oferă Kremlinului în agresiunea sa împotriva Ucrainei.

După retragerea lui Petru, în vârstă de 79 de ani, și care a condus Mitropolia Basarabiei din 1995, Patriarhia Română l-a numit locțiitor al său pe Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan.

Mitropolia Basarabiei s-a desolidarizat de fostul său lider, spunând că acesta a avut un comportament „contrar principiilor morale ale credinței ortodoxe”.

Cine sunt cei doi candidați

Episcopul Veniamin (50 de ani) este originar din satul Puhoi, raionul Anenii Noi, și conduce Episcopia Basarabiei de Sud din anul 2018, având studii teologice în România și în Elveția. A fost, între altele, suplinitor de lector universitar la Universitatea din București și secretar la Cancelaria Sfântului Sinod.

Episcopul Antonie (63 de ani) s-a născut în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, și este de formare medic igienist și teolog. A fost ales Episcop de Bălți tot în 2018. El a fost printre cei care s-au plâns la CEDO în dosarul privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei în R. Moldova.

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române spune că eligibil pentru funcția de mitropolit este oricare ierarh membru al Sfântului Sinod (care include toți mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii Bisericii Ortodoxe Române), începând de la eparhia vacantă, care este doctor sau licențiat în teologie și „s-a distins prin viață curată, cultură teologică, demnitate eclezială, zel misionar și simț gospodăresc”.

El trebuie să conducă eparhia respectivă de cel puțin 7 ani și să aibă vârsta de până la 70 de ani. Nu este absolut limpede dacă este necesară și deținerea cetățeniei Republicii Moldova, după cum stabilește un alt document - statutul Mitropoliei Basarabiei, aprobat și reînregistrat la Agenția Servicii Publice din R. Moldova în decembrie 2024.

Dintre episcopii Mitropoliei Basarabiei, în afară de cei doi candidați aleși pe 20 iunie, s-ar mai fi calificat Episcopul Nectarie de Bogdania, fostul stareț al Mănăstirii Putna, care este din 2025 episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului.

Dar în comunicatul Mitropoliei Basarabiei se spune că la sinodul său din 20 iunie nu a fost propus al treilea candidat. Nu este limpede nici dacă Nectarie are cetățenie moldoveană.

SONDAJ

De ce scandalul a apărut acum?

Fostul reprezentant al Mitropoliei Basarabiei la CEDO, politicianul Vlad Cubreacov, a spus într-un interviu publicat pe blogul său că scandalul în care a fost implicat fostul mitropolit Petru a adus, întâi de toate, un prejudiciu de imagine Mitropoliei Basarabiei.

Cubreacov leagă momentul și de decizia pe care Curtea Supremă de Justiție de la Chișinău ar fi trebuit să o dea pe 4 iunie în privința dreptului Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova, de a folosi toate bisericile cu statut de monument ocrotit de stat.

Cubreacov, care neagă că are acum vreo funcție în Mitropolia Basarabiei, crede că viitorul mitropolit „va impulsiona activitatea misionară a Mitropoliei Basarabiei” și că va consolida „ortodoxia românească la răsărit de Prut aflată încă sub presiunea vechilor structuri moscovite de putere bisericească sau a celor cripto-sovietice”.

TESTEAZĂ-ȚI CUNOȘTINȚELE

Cât de atent ați citit? Testați-vă cunoștințele despre alegerea noului Mitropolit al Basarabiei

Cât de atent ați citit? Testați-vă cunoștințele despre alegerea noului Mitropolit al Basarabiei

Fă acest test pentru a afla

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG