Aveam puțin peste cinci ani. Țin minte supărarea mea de atunci că tata îl lua la mitingurile din Piața Marii Adunări Naționale pe fratele meu mai mare, iar eu rămâneam acasă, cu mama pentru că eram mult prea mică. Abia mai târziu am acceptat precauția părintească. Drept recompensă primisem în dar un tricolor de hârtie, care și astăzi stă lipit de ceasul din bucătăria părinților.
Sunt sigură că în fiecare familie există momente legate de acele evenimente, iar în ajunul Zilei Independenței așa sau altfel ne întrebăm cum a fost valorificată șansa ce se deschisese, cât de mult seamănă libertatea jinduită atunci cu cea pe care a reușit să o dobândească societatea?
Ne-am oprit asupra acestei file istorice și în cadrul celei mai recente dezbateri din proiectul „Antinostalgia – privind spre viitor”. Ne-am întrebat: „Cine suntem cu adevărat? State independente sau doar niște cioburi ale URSS?”. Ediția de astăzi are un format mai special, am organizat-o în colaborare cu colegi jurnaliști și experți din Ucraina și Georgia. La Chișinău, invitatul lui Ivan Sveatcenko a fost directorul de programe la Institutul pentru Politici Publice, Oazu Nantoi. Ivan l-a întrebat pe deputatul în Parlamentul Republicii Moldova dacă, personal, are vreo nostalgie pentru URSS.
Oazu Nantoi: „Sincer vorbind, evident că nu am. Vă rog să nu confundați Uniunea Sovietică cu tinerețea. Evident că nu am. Pentru că URSS a fost o violare a bunului simț, o construcție artificială, care s-a prăbușit într-un final, dar încă nu a dispărut. Urmărind ce se întâmplă în acest spațiu post-sovietic, inclusiv acum în Belarus, am ajuns la concluzia că procesul de destrămare al Uniunii Sovietice, inclusiv în mentalitățile din acest spațiu, se va încheia atunci când – iertați-mi abordarea idealistă – când Federația Rusă va deveni un stat democratic și de drept. Adică trebuie să mai așteptăm încă vreo 20 de ani, dacă e să fim optimiști. Abia atunci, cred, vor dispărea aceste încercări de a reface ceea ce nu poate fi refăcut, încercări pentru care de multe”.
Ivan Sveatcenko: Credeți că Rusia este capabilă să se schimbe?
Oazu Nantoi: „Never say never. Desigur. Și Germania a trecut prin denazificare.”
Au fost demontate circa 1300 de monumente ale lui Lenin
În Ucraina vecină, în luna mai a acestui an, Institutul internațional de sociologie din Kiev a făcut un sondaj în cadrul căruia ucrainenii au fost întrebați dacă regretă sau nu destrămarea URSS. Și 33% dintre ucraineni au răspuns că regretă. Pentru ediția din 27 august a proiectului „Antinostalgia” jurnalistul și autorul proiectului Donbas.Realii, Iaroslav Kreciko, a discutat cu directorul Institutului Politicii Globale de la Kiev, membrul Consiliului Societății Civile de pe lângă MAE ucrainean, Evgheni Magda. Și discuția a pornit de la Legea privind decomunizarea aprobată de Rada de la Kiev în 2015 și în baza căreia au fost redenumite mai bine de 50 de mii de străzi, piețe și parcuri. Au fost demontate circa 1300 de monumente ale lui Lenin și aproape la fel de multe monumente ale altor activiști ai regimului comunist.
În ce măsură se poate spune că decomunizarea a devenit a devenit un fel de idee națională a Ucrainei sau, dimpotrivă, aceasta nu face decât să dezbine societatea ucraineană? – este întrebarea adresată lui Evgheni Magda:
„Una dintre problemele noastre este că după 1991, după proclamarea independenței Ucrainei, noi nu am avut național-comuniști. Comuniștii noștri se aliniau pe direcția Moscovei ca pionierii la careul școlar. Și ei oricum nu vroiau să construiască decât un ciob al fostei Uniuni Sovietice. Pentru noi este absolut necesar, în pragul aniversării a 29 de ani de la independență, să creăm propriul nostru discurs național și să înțelegem pentru ce construim o Ucraină independentă. Nu este nimic reprobabil în faptul că decomunizarea decurge așa cum decurge, dar cel mai probabil efectul acestei decomunizări îl vom vedea doar peste vreo 10-12 ani, adică atunci va apărea o nouă generație, cea de după 2015, după adoptarea legii. Din păcate, nu ai cum să faci schimbarea în una din cele mai mari ca teritoriu țări europene printr-o mișcare a baghetei magice.”
La fel ca în Ucraina, și Georgia există o lege care, printre altele, interzice simbolurile totalitare, atât cele sovietice, cât și cele naziste, care a fost adoptată în 2011. Jurnalistul proiectului Europei Libere Ecoul Caucazului (Эхо Кавказа), Vladimir Unanianț a observat că în perioada când Mihail Saakasvili a fost în fruntea Georgiei, politica decomunizării era dusă destul de activ. Anume pe durata mandatului său a fost demontat celebrul monument al lui Stalin din Gori și monumentul dedicat Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. În ce măsură această politică este continuată de actuala putere? Directorul Fundației pentru Studii Strategice și Internaționale din Georgia, Kaha Gogolașvili, constată că inițiativele lansate de Saakasvili nu au continuitate:
Poți demola un simbol vechi și ridica în loc unul care să fie în aparență nou, dar în esență – același
Kaha Gogolașvili: „Vedem un context nou, relații noi, alte metode și alte accente – atât în societate, cât și în atitudinea autorităților față de aceste probleme. Adică față de trecutul sovietic și depășirea acestui trecut, dar și, cel mai important, față de democratizarea și europenizarea societății. S-au spus astăzi multe lucruri interesante despre cum s-au prăbușit simbolurile în Moldova, în Ucraina. Lucruri similare s-au întâmplat și în Georgia la începutul anilor 1990, ba chiar încă la sfârșitul anilor 1980. Dar se pare că să distrugi simbolurile nu e totul. Munca cea mai grea vine după, când simbolurile sunt deja demolate și trebuie construite altele noi. Pentru că poți demola un simbol vechi și ridica în loc unul care să fie în aparență nou, dar în esență – același. Evident că în mare, la nivel de declarații, optăm cu toții pentru un stat de tip european. Deci, nu doar pentru o democrație, ci pentru o democrație de tip european. Încercăm să ne distanțăm de Rusia. Distanțarea are loc și la propriu, și la figurat. Ne distanțăm de modelul rusesc de administrare, de modelul rusesc de gândire care, de altfel, domină și astăzi în Rusia, și care conține foarte multe elemente post-sovietice”.
Așadar, trei decenii de independență s-au dovedit a fi insuficiente ca realitatea să corespundă idealului de libertate pentru care s-au pronunțat oamenii la mitingurile din ’91 – aceasta este posibila concluzie ce rezultă din dezbaterea organizată de Europa Liberă în cadrul proiectului „Antinostalgia – privind spre viitor”. Întrebarea generică a acestei dezbateri „Cine suntem cu adevărat? State independente sau doar niște cioburi ale URSS?” va mai frământa mințile multor generații. Un lucru însă e cert: astăzi avem libertatea să formulăm această întrebare, dar să și cerem socoteală acelor care se declară chemați să înfăptuiască năzuințele poporului dornic de libertate.
