N-am încotro, trebuie să încep de departe – student fiind, citisem Însemnările lui Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke; m-a electrocutat fraza: „Atunci am presimţit oarecum ceea ce am simţit mai târziu: că nu ai dreptul să deschizi o carte, dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate”; a fost ca un vaccin – m-a imunizat!
Mult mai târziu, citind Orgia perpetuă, de Mario Vargas Llosa, o altă frază m-a marcat: „…o carte se publică la un moment dat, dar lucrul la ea nu se sfârşeşte niciodată. Niciodată atât timp cât autorul trăieşte” – mai cu seamă că tocmai îmi confirma metoda mea de lucru, rescrierea fiind „marota” mea (de la Mihai Iovănel citire, apropo de ediţia a II-a, remake-tată, a Ţesut-ului viu. 10 x 10: „Unii vor citi acum cartea pentru întâia oară, alţii o vor reciti; unii o vor citi şi reciti în anii ce vin. Dar în special aceia care o vor reciti o vor citi cu adevărat prima dată”).
Delicioasă şi fraza cubanezului Guillermo Cabrera Infante (1929 -2005): „Căci femeile sunt precum cărţile: eşti mereu tentat să le iei cu tine în pat”. Asta la modul general, căci nu toate cărţile bune, şi nici măcar nu toate capodoperele sunt de luat în pat; iar dacă ne gândim la nişte mari „devoratori de cărţi” cum ar fi, pe de-o parte, André Gide (nu atât homosexual, cât pederast – cum îi plăcea să precizeze în monumentalul său Jurnal) sau la Jorge Luis Borges (care a reuşit contraperformanţă să rămână virgin până pe la/trecut de 50 de ani), pe de-alta, ecuaţia se arată a fi cu mai multe necunoscute. Şi nu-i vorba de pluralul Necunoscutei (Незнакомка) lui Aleksandr Blok, ci… de gustibus. Altfel spus, în materie de pasiune, că o fi cartea sau femeia, nu te pui cu gustul omului.
Altminteri, datele problemei pot fi reformulate în mai multe feluri: ce cărţi trebuie să fi citit ca să ajungi cu o femeie dorită în pat (memorabil, versul lui O. Nimigean: „Citii biblioteci ca să te f…”; e valabilă şi varianta: ce cărţi trebuie să fi citit femeia ca să ajungă… tot acolo, cu bărbatul visat); ce fel de cărţi poţi citi cu o femeie în pat (şi dacă nu există „incompatibilităţi de lectură”), că-i vorba de lecturi încrucişate sau paralele, cu ochii în una şi aceeaşi carte (magistral, în acest sens, romanul lui Italo Calvino Dacă într-o noapte de iarnă un călător); să există oare cărţi „masculine” şi cărţi „feminine”, pe care partenerii de lectură le-ar putea schimba ei înde ei, după modelul cuplurilor eşanjiste; şi dacă se cuvine să iei mai multe cărţi deodată în pat (şi cine e în drept s-o facă, bărbatul sau femeia?); ş.a.m.d., etc., etc.
Adevărată bandă a lui Moebus, fraza Infantă (cu majusculă, fiind vorba de magistrala spusă a cubanezului omonim), căreia încercând să-i dau de capăt, m-am pomenit că alcătuiesc în gând liste de cărţi bune la pat (primele zece care-mi vin în minte; apoi „o singură carte de luat pe o insulă nepopulată” ş.a.m.d.; între paranteze fie spus, mi se par deosebit de suspecte topurile de genul Cele mai bune o sută de cărţi/ romane ale lumii/ ale secolului XX). Când deodată mi-am amintit de urarea pe care am auzit-o la o nuntă într-un sat din nordul Moldovei: tinerilor însurăţei li se doreşte să îmbătrânească pe aceeaşi pernă! De bună seamă, ce şansă e să cunoşti o femeie (nu mă refer la titlul lui Amos Oz) cu care să vrei să-ţi trăieşti viaţa cu ochii într-o aceeaşi carte, de ce nu chiar În căutarea timpului pierdut (roman despre care se zice că toată lumea îl citează, şi nimeni nu-l citeşte, ceea ce nu-i chiar adevărat). Mai presus de această fericire poate fi numai scrierea unei cărţi împreună, dar asta este o mare taină care nu se mărturiseşte, decât doar după ce vei fi scris acea Carte+.
…dar pentru a nu-mi lăsa cititorul/cititoarea acestor rânduri sur sa soif, voi încheia cu un mic poem, un fel de replică pre stihuri alcătuită la butada rabinului Levi Yitzhak din Berdicev: „Pentru că oricâte pagini citeşte omul, nu trebuie să uite niciodată că tocmai la prima pagină n-a ajuns încă”, pe post de billet doux pentru cea cu care ai vrea să ceteşti (o viaţă!) Proust & pentru care visezi să scrii Cartea+:
Live / Love
Câtă
vreme
scriu
direct
într-o
fiinţă,
să nu-
mi fie
respins
ţesutul,
îi trec
liniavieţii
fin palmă
ca semn
de carte –
lucrarea
mâinilor
îi preface
făptura-n
Scriptură.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
