Linkuri accesibilitate

CNA a pus sechestru pe bunuri infracționale de 2,6 miliarde lei, dar a încasat de 172 de ori mai puțin(MOLD STREET)  


Revista presei matinale la radio Europa Liberă.

  • Revista presei matinale
    Așteptați

    Nici o sursă media

    0:00 0:03:52 0:00
    Link direct

    Portalul AGORA îl citează pe ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu, care a declarat într-o emisiune la N4 că Ilan Șor, liderul fugar al partidului ce-i poartă numele, ar putea fi deferit justiției din Republica Moldova pentru a fi condamnat doar dacă se va încheia un acord de extrădare cu Israelul, țara în care se află acum politicianul condamnat în prima instanță. Un astfel de „scenariu”, cum a spus ministrul, ar presupune că, deși va fi condamnat în Republica Moldova, Ilan Șor ar urma să-și ispășească pedeapsa în Israel, țară a cărui cetățenie o deține.
  • Întrebat de CONTRIBUTORS.ro în ce măsură subiectul integrării europene va fi prezent în campania pentru alegerile prezidențiale din R.Moldova, Nicu Popescu, în prezent director de programe al Consiliul European pentru Politică Externă, pornește de la premisa regretabilă că R.Moldova nu a avut niciodată acel consens pe care l-a avut clasa politică din România în favoarea integrării euro-atlantice și europene încă din anii `90. „În Moldova, în ultimii ani o sumedenie de corupți au făcut cariere politice pretinzând că sunt pro-occidentali și pro-europeni sau mascându-și anti-europenismul prin pretenția ca vor o politică externă echilibrată. Ca rezultat, cetățenii Republicii Moldova sunt ceva mai decepționați de perspectivele integrării europene ale țării decât erau acum un deceniu”, constată fostul ministru de Externe în Cabinetul Maiei Sandu. Și totuși, numărul celor care optează pentru direcția europeană continuă să fie mai mare decât al pro-rușilor, fiindcă s-a înțeles că nu Europa oferă motive de decepție, ci actualii politicieni, mai spune Nicu Popescu într-un interviu pentru platforma Contributors.ro
  • DESCHIDE.MD publică un comentariu semnat de analistul ucrainean, de origine transnistreană, Serghei Ilcenko, despre „Cum încearcă Rusia să înrobească financiar R. Moldova prin credite dubioase și cumpărarea socialiștilor”. Potrivit acestuia, scopul Kremlinului este înrobirea economică a fostelor republici sovietice, iar dacă Ucraina vor să o nimicească cu ajutorul armelor, R.Moldova se vrea zdrobită cu puterea corupției, prin cumpărarea funcționarilor și a politicienilor socialiști. „Scopul final al Moscovei este de a transforma R.Moldova într-un câine de companie al lui Putin”, afirmă Ilcenko. El mai vorbește despre „trubadurii moscoviți”, care se comportă în R.Moldova cu o aroganță și cinism excepțional. „Țara este literalmente acoperită de o rețea de găști dubioase care sunt în mod evident finanțate de către serviciile speciale rusești. Toate aceste asociații lucrează în vederea periclitării statalității moldovenești”, mai scrie Ilcenko, căruia „o influență crescândă a uniunii „Pro Moldova” îi inspiră un optimism prudent.
  • Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dat asigurări, într-o emisiune la JURNAL TV că instituția pe care o conduce va solicita o expertiză a înregistrării video în care președintele Igor Dodon este surprins atunci când i se oferă o pungă în care se presupune că ar fi bani, de la fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. Înregistrarea, însă, nu poate fi folosită ca bază pentru învinuire, afirmă șeful Procuraturii. El s-a arătat, de asemenea, convins că suma de 100 de milioane de dolari, pentru care procurorii ar deține dovezi că a ajuns la Vladimir Plahotniuc în urma jafului bancar, va crește. „La astfel de acțiuni eram gata acum două săptămâni, iar când s-a terminat carantina au fost posibile acțiuni mai concrete. Au fost declarații politice că nu facem nimic, dar noi ne-am făcut munca și am evitat discutarea publică a acestui subiect”, susține Stoianoglo. El a mai spus că dosarul privind uzurparea puterii în stat este instrumentat în continuare și că nici nu se discută despre clasarea acestuia.
  • MOLD STREET scoate în evidență faptul că anul trecut Centrul Național Anticorupție (CNA) a pus sechestru pe bunuri infracționale de 2,6 miliarde lei, dar a încasat de 172 de ori mai puțin. Saltul s-a produs, în special, începând cu luna iunie 2019, după fuga din țâră a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc și a primarului de Orhei Ilan Șor. Mold-Street notează că pe o mare parte din activele pe care s-a pus sechestru în 2019, acesta a fost deja ridicat, în urma unor decizii de judecată sau ordonanțe ale procurorilor. Or, se constată că în unele cazuri acțiunile procurorilor și ofițerilor de anchetă nu au fost urmate și de prezentarea unor probe concludente.
  • NEWSMAKER a încercat să afle „de ce Republica Moldova plătește mai mult pentru gaze și dacă într-adevăr plătește mai mult”. Mai ales că în luna mai prețul la gaz în Europa a atins minimul istoric în ultimul deceniu. Săptămâna trecută, bunăoară, prețul spot al gazelor a căzut într-o zi de la 45 de dolari la 34 pentru o mie de metri cubi, în timp ce Republica Moldova plătește în continuare 168 de dolari. În articol este citat expertul în energetică Victor Parlicov, fost director al ANRE, care spune la un moment dat: „De ce se leagă toți de acest preț? Noi de ce am liberalizat această piață? Oricine acum poate obţine licenţă de livrare a gazelor pentru Moldova în 15 zile. Și nu prea văd cutezători s-o facă...”, a spus expertul.
  • Portalul SĂNĂTATE INFO descrie într-un reportaj cum își ajută asistenții medicali colegii care se îmbolnăvesc de COVID-19. „În fiecare dimineață la ora 05:30 ea se trezește și mulge vaca, apoi o duce la cireadă, dă mâncare la păsări, își trezește cele două fetițe, le îmbracă și, somnoroase, merg împreună cu tatăl lor la bunici, până se întoarce mama. Mai bine de o lună așa începe ziua asistentei medicale Daria Bolfun”. După ce asistenta medicală din sat a fost diagnosticată cu COVID-19, Daria vine în fiecare dimineață de la Ghiduleni să muncească la Oficiul medicului de familie Cuizăuca, scrie scrie autoarea reportajului, Irina Odobescu.
  • Ziarul Național îl citează pe premierul Ion Chicu care a declarat într-o emisiune la TVC21 că nu are de gând să facă pe plac opoziției, demisionând de bună voie, chiar dacă coaliția PSRM-PDM nu va mai avea majoritatea în Parlament. „Dacă cineva dorește să destabilizeze situația din țară, să-și asume responsabilitatea” pentru debarcarea Guvernului, a spus premierul. Ion Chicu crede că opoziția va dori să „doboare” acest guvern la vară, cu vreo două luni înainte de alegerile prezidențiale, pentru a trage foloase electorale demonizând guvernarea.
  • Într-o nouă cronică realizată de STOP FALS se arată că, odată cu încheierea stării de urgență în R.Moldova, în mediul online apar noi site-uri obscure care publică știri false. Numai în ultimele două săptămâni ale lunii mai, mai multe site-uri de știri false au anunțat că „sursa virusului mortal este ascuns în măștile de protecție” și că „cetățenii veniți acasă pe timp de pandemie nu vor putea părăsi țara în următorii 2 ani”, iar „Piața Centrală din Chișinău rămâne închisă până la toamnă”. Unii utilizatori de Internet au crezut aceste dezinformări și le-au distribuit pe rețelele sociale de mii de ori. Totodată, în lista de site-uri de știri false, completată de Stopfals.md, au mai fost adăugate trei site-uri noi.
XS
SM
MD
LG