Linkuri accesibilitate

Comemorarea atentatorilor asupra lui Hitler


Presa vremii despre atentat (Montaj: William Totok)

75 de ani de la atentatul eşuat asupra dictatorului nazist, din 20 iulie 1944

În Germania au avut loc festivităţi comemorative dedicate aniversării a 75 de ani de la atentatul asupra lui Adolf Hitler. Preşedintele federal Steinmeier a arătat cu acest prilej că persoanelor care au fost implicate în atentat li s-a refuzat multă vreme recunoaşterea actului lor curajos.

Comemorarea atentatorilor asupra lui Hitler
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:59 0:00
Link direct

Într-adevăr, decenii după război s-a mai susţinut în Republica Federală că ofiţerii din jurul contelui Claus Schenk von Stauffenberg ar fi fost nişte trădători care şi-au încălcat jurămîntul militar.

Ştirea despre atentatul eşuat asupra lui Hitler a fost difuzată în seara zilei de 20 iulie 1944. Într-un comunicat difuzat de postul de radio al Germaniei Mari s-a anunţat lapidar că Hitler a supraveţuit un atentat.

„Asupra Führer-ului s-a comis astăzi un atac cu explozibil. În afară de arsuri neînsemnate şi vînătăi, Führer-ul n-a suferit alte leziuni.”

Cei implicaţi în atentat mai trăiau în momentul difuzării acestei ştiri. Colonelul Stauffenberg, care a amplasat bomba în buncărul din Prusia Orientală, unde se afla Hitler, a încercat să dezmintă ştirea pentru a-i determina pe cei implicaţi să declanşeze insurecţia armată planificată. După miezul nopţii, acelaşi post de radio a transmis o cuvîntare a lui Hitler în care acesta a dezminţit zvonurile că nu ar mai trăi.

În stilul său isteric, Hitler a anunţat apoi că „elementele” implicate urmează să fie arestate imediat, iar dacă opun rezistenţă să fie lichidate pe loc.

Piatră memorială dedicată atentatorilor
Piatră memorială dedicată atentatorilor

Hitler nu ştia la ora difuzării acestei cuvîntări, că Stauffenberg împreună cu alţi conspiratori fuseseră deja arestaţi şi împuşcaţi. Trupurile neînsufleţite au fost duse în cimitirul berlinez Sf. Matei şi îngropate. Ulterior cadavrele au fost scoase din mormîntul improvizat, duse într-un crematoriu şi incinerate. Cenuşa a fost risipită pe un teren viran. Pe locul din cimitirul amintit, unde au fost aruncaţi într-o groapă comună, se află astăzi o piatră memorială (vezi foto), inscripţionată cu numele celor care au fost împuşcaţi în seara zilei de joi, 20 iulie. Circa 200 de persoane, bănuite că au fost implicate în conjuraţia contra Hitler, fuseseră arestate în următoarele zile. Au urmat procese şi condamnări la moarte.

Unii dintre ei s-au sinucis sau au fost obligaṭi să-şi pună capăt zilelor.

Ample comentarii propagandistice, privind atentatul, au apucat ziarele să publice abia sîmbătă, 22 iulie. Titluri de-o şchioapă au anunţat în mai toată presa unifomizată că „providenţa” l-a salvat pe Hitler. Oficiosul mişcării naţional-socialiste, „Völkischer Beobachter” (ediţia vieneză) titra pe prima pagină: „Am auzit vocea Führerului. Providenţa confirmă misiunea lui Adolf Hitler”. Cuvîntul „providenţă” a fost preluat şi în titlul de pe prima pagină a cotidianului Grupului Etnic German din România, „Südostdeutsche Tageszeitung” (vezi fotomontajul): „Providenţa este cu Führer-ul şi cu noi.” Subtitlul articolului sugera cititorilor din România că o mînă de complotişti, ghidaţi de forţe ostile, au pus la cale asasinatul eşuat. În acest stil a continuat propaganda şi în următoarele zile. S-au organizat mitinguri de solidaritate şi s-au trimis telegrame de susţinere a regimului de la Berlin.

Un conspirator, originar din România, între legendă şi adevăr

Pe 21 iulie, comentatorul postului de radio central al Reich-ului, Fritz Theil (născut în 1895 în România - decedat în 1961 în R.F.G.), a părăsit în grabă Berlinul, cu destinaṭie Viena. De acolo a luat un avion şi a aterizat o zi mai tîrziu la Bucureşti. Ajuns în România, Theil povesteşte unor persoane apropiate că ar fi fost implicat în conjuraṭia contra lui Hitler şi, din cauza asta, a fost nevoit să fugă din Germania.

Dosarul lui Fritz Theil (ACNSAS, P 50392 vol. 2)
Dosarul lui Fritz Theil (ACNSAS, P 50392 vol. 2)

După ce a sosit la Bucureşti, fusese găzduit de editorul ziarului „Universul”, în care i-au apărut numeroase corespondenṭe trimise din Berlin. După răsturnarea lui Antonescu, la 23 august 1944, şi alăturarea României puterilor aliate, colaboratorii principali ai regimului, cît şi liderii nazişti din Grupul Etnic German din România au fost arestaṭi şi internaṭi în lagăre. Între cei arestaṭi s-au aflat şi Fritz Theil, şi fratele său, Karl-Hermann Theil (1903-1988), tot ziarist şi pînă la acea dată corespondent al oficiosului nazist „Völkischer Beobachter” în România. Potrivit propriilor declaraṭii, Fritz Theil a fost eliberat deja în octombrie şi a contactat autorităṭile americane din Bucureşti. Le expune povestea sa cu implicarea în puciul anti-hitlerist eşuat care e primită cu mari rezerve, precum rezultă dintr-o serie de documente CIA declasificate. Într-un raport informativ al maiorului Robert Bishop (de la OSS – serviciul secret militar) din 25 aprilie 1945, acesta notează despre Fritz Theil care, între timp, acceptase să devină agent:

„Dr. Fritz Theil a fost unul dintre cei mai apropiaṭi colaboratori ai lui Goebbels [ministrul nazist al propagandei – n. n.]. Probabil nu a fost niciodată un nazist, ci un oportunist care îşi orientează velele după vînt. A participat la puciul din 20 iulie şi a evadat în România cu avionul în aceeaşi zi [sic!]. A fost introdus de Smit [în reṭeaua informativă – n.n.] şi [a fost] foarte productiv pentru o perioadă îndelungată de timp. Utilitatea lui s-a încheiat. A primit compensaṭii, însă nu în mod regulat. Raportul referitor la el există în dosar. Simbol [adică număr conspirativ – n.n.] AD-425.”

Despre fratele său, Karl-Hermann Theil, care şi el acceptase să lucreze ca agent, acelaşi ofiṭer de legătură notează în raportul citat: „Karl Hermann Theil, fratele lui Fritz, [este] un nazist confirmat. A fost corespondent la Völkischer Beobachter şi deṭinea o funcṭie importantă în Hitler Jugend [organizaṭia nazistă de tineret – n.n.]. Un om deştept şi foarte inteligent, a produs cantităti mari de material CE [probabil: informativ – n.n.]. Utilitate încheiată. Simbol AD-426.”

Corespondenţă din România a lui Karl-Hermann Theil în „Völkischer Beobachter” din 22 iulie 1944
Corespondenţă din România a lui Karl-Hermann Theil în „Völkischer Beobachter” din 22 iulie 1944

Încercînd să acumuleze capital politic şi să scape de consecinṭe juridice pentru activitatea sa publicistică în perioada nazistă, între anii 1944 şi 1948, Fritz Theil a răspîndit insistent povestea cu puciul, însă fără să producă vreo dovadă clară pentru implicarea sa în conspiraṭia de la 20 iulie 1944.

Odată cu abolirea monarhiei şi instaurarea regimului comunist, în 1948, fraṭii Theil au fost arestaṭi din nou şi internaṭi administrativ, mai întîi, în diverse unităṭi şi colonii de muncă, apoi în diferite puşcării, fără să fie judecaṭi sau condamnaṭi.

Securitatea nu prea ştia ce să creadă despre povestea cu puciul şi a încercat să lămurească problema cu ajutorul unor informatori şi prin anchetarea repetată a lui Fritz Theil, care, în 1955, era încarcerat la Făgăraş.

Într-o notă a informatorului „Florescu” (numele conspirativ al istoricului Carl Göllner) din 16 aprilie 1953, acesta sintetizează tot ce ştia despre Theil, oferind Securităṭii o interpretare plauzibilă a cazului care urma să fie rezolvat:

„Nu ştiu dacă este adevărat ceea ce mi-a povestit în legătură cu complotul împotriva lui Hitler. El /Theil/ mi-a povestit că era în strînsă legătură cu complotiştii şi în legătură cu primarul din Lipsca, spînzurat de Hitler, Gördeler).

Într-un memoriu al lui Hans Otto Roth, ce am tradus pentru Dumneavoastră, era vorba tot de Gördeler, de care spunea Roth că-i era prieten. Legătura aceasta a fost făcută – dacă exista - de Theil.

Theil mi-a povestit de asemenea, că el era desemnat, dacă atentatul ar fi reuşit, să ṭină o comunicare despre formarea noului guvern la Radio Berlin. S-ar putea ca cele povestite mie, să aparṭină fanteziei.” (ACNSAS, M FI 36445 SB, ff. 27-28)

Analizînd informaṭiile culese, Securitatea întocmeşte pe data de 18 martie 1955 un referat în care se arată că după 23 august 1944, Theil s-ar fi prezentat iniṭial „la Legaṭia Sovietică din Bucureşti, pentru a lucra informativ în favoarea Uniunii Sovetice, însă nu a fost acceptat şi apoi a lucrat în favoarea americanilor, după care a fost descoperit şi în prezent este încarcerat în Penitenciarul din Făgăraş.” (ACNSAS, M FI 36445 SB, f. 24) În acelaşi referat se mai citează şi o caracterizare a lui Fritz Klein din cartoteca Gestapo-ului (poliṭia secretă nazistă) în care este descris drept un ins „intrigant” şi „lipsit de caracter” (ACNSAS, M FI 36445 SB, ff. 25-26).

În 1955 Theil a fost eliberat din închisoare, iar în 1956 a emigrat legal în R.F. Germania. A murit în 1961.

Cea mai plauzibilă ipoteză care se desprinde din toată această poveste încîlcită este că Fritz Theil care, într-adevăr a cunoscut personal pe cîṭiva conspiratori, probabil a fugit doar de teamă ca nu cumva să fie acuzat de colaborare. În niciun studiu despre puciul contra lui Hitler nu este menṭionată implicarea lui Theil. Doar într-un necrolog publicat în ziarul refugiaṭilor saşi din Germania (Siebenbürgische Zeitung din 15 septembrie 1961) este menṭionată legenda cu puciul. Povestea înfrumusețată de imaginație a mai fost vehiculată şi de către un apropiat al lui Theil, Arnold Weingärtner (1913-1981), care a lucrat împreună cu el în redacṭia postului de radio nazist, unde temporar a activat şi legionarul Viorel Trifa (1914-1987) (ACNSAS, P 50392, vol. 1, f. 9) şi care după rebeliunea gardiştilor a fugit în Germania, emigrînd, în 1950, în Statele Unite, unde a devenit arhiepiscop ortodox. După ce s-au aflat detalii despre implicarea lui Trifa în violenţele din timpul aşa-zisei „rebeliuni legionare”, din ianuarie 1941, autorităţile americane l-au expulzat în 1984. Trifa a murit, în 1987, în Portugalia.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG