Mult trâmbițatele proteste ale socialiștilor în provincia moldoveană n-au avut elanul promis. Duminică, la Bălți, Cahul și Anenii Noi, s-a adunat un public restrâns, iar activiștii PSRM aveau vădite probleme de strigare corectă a lozincilor distribuite pentru campania lor de zgomote.
După o perioadă de tăcere, când aproape cu toții uitaserăm cine e președintele formal al PSRM, a ieșit la rampă Zinaida Greceanîi, afișând un ton marțial și revoluționar, deși cam fără convingere. Am surprins secvențe în care aceasta își chema tovarășii de miting să-și susțină președintele: „Suntem moldoveni, de aceea în școli trebuie studiată istoria acestui ținut, istoria Moldovei. Nouă ne trebuie o verticală a conducerii statului. Noi vrem cu Dumneavoastră o țară prezidențială, vrem sau nu?... S-avem un președinte puternic, pe care cu toții l-am ales!” Apoi, mai la vale, în rusă: „Haideți să ne unim, să stăm umăr la umăr ca nimeni să nu străpungă rândurile noastre. Noi nu trebuie să pierdem țara noastră. Trebuie să manifestăm împotriva celor care vor să lichideze Republica Moldova. Haideți să o apărăm, stimați prieteni… Za prezidenta!”
Animați de acest apel înflăcărat, socialiștii vor porni din casă-n casă ca să strângă semnături pentru o republică prezidențială.
Dodon vrea să fie un Putin mai mic și-l pizmuiește pe Plahotniuc. Ar dori să aibă aceeași influență, dar să i-o ofere poporul pe tavă, cadou, nu să și-o dobândească prin muncă intensă și nopți nedormite...
Atât a putut produce gândirea politică a PSRM: împuterniciri pentru președinte, nu instituții puternice, eficiente, independente de factorul politic – pilonii statului de drept. Dodon vrea să fie un Putin mai mic și-l pizmuiește pe Plahotniuc. Ar dori să aibă aceeași influență, dar să i-o ofere poporul pe tavă, cadou, nu să și-o dobândească prin muncă intensă și nopți nedormite, construind scheme, studiind dosare, întinzând plase funcționarilor statului și adversarilor politici.
Dodon se visează un El Comandante de Moldova în epoca post-comunistă. Halucinantă acrobație, pentru că socialistul nu face față nici măcar prerogativelor sale de acum: jocul său de-a mâța și șoarecele cu guvernarea nu mai are niciun haz când e vorba de siguranța națională și de relațiile cu vecinii. Dodon s-a certat cu România și cu Ucraina, își insultă o mare parte din concetățeni pe care îi vrea eliminați și neutralizați doar pentru că nu-i împărtășesc teoria sa cu „Rusia, eliberatoarea de serviciu a moldovenilor” și nu agreează modelul politic putinist. Singurele vizite pe care le-a întreprins peste hotare Igor Dodon au fost la Moscova, unde merge pentru noi directive sau pentru dări de seamă, cum scrie presa. A mai fost primit de Lukașenko, „tătucul” Bielorusiei, a vizitat Iranul (fieful democrației islamice) și a primit la Chișinău delegații din Coreea de Nord. Și acest om cu preferințe anacronice în materie de politică (să mai cităm și prietenia sa cu preoțimea pravoslavnică, cea atât de ahotnică de averi și petreceri abundente) se vrea un far călăuzitor, un „padre ot Moldova”!
Nemăsuratei dorințe de mărire a lui Dodon i se poate răspunde cu vorbele lui Andrian Candu, care zicea că speră ca Dodon să aibă discernământ și să promulge legile revotate în Parlament, pentru că altfel ei, puterea, vor merge până la capăt. Imediat Dodon a declarat că va promulga legile pe care le-a respins prima dată, iar pentru a-și păstra o brumă de demnitate (așa cum și-o imaginează el) se va adresa, la rându-i, Curții Constituționale pentru o verificare normativă a legilor cu pricina. Astfel, Dodon se împotrivește din greu actualei guvernări, dar, vedeți, n-are destule împuterniciri. Nu voință și imaginație instituțională, ci „pârghii”. Toți conducătorii Republicii Moldova, de la Snegur și Lucinschi încoace, și-au dorit pârghii, pentru că nu i-a dus capul să facă ceea ce se cuvine pentru cetățeni.
Responsabilă față de Dodon, guvernarea se vrea la fel de „constructivă” și în relația cu Opoziția proeuropeană. Tot Andrian Candu se plânge că partidele antioligarhice nu au planuri concrete, utile țării, că refuză să participe la întruniri și dezbateri organizate de putere. Și dacă Opoziția e în pană de idei, spicherul Parlamentului are pentru ea niscaiva oferte. Cum ar fi aceea ca partidele de opoziție să identifice un „lider din oficiu”, căruia guvernarea să-i asigure accesul la informații clasificate, fără ca această asociere să însemne încheierea unui parteneriat politic, a precizat Andrian Candu.
Lipsa de credibilitate a actualei majorități îi subminează chiar și bunele sale intenții. Iată și acum: propunerea spicherului nu pare menită să consolideze Opoziția de dreapta, ci să-i fisureze unitatea, să o compromită prin aranjamente din care partidele componente să nu aibă nimic de câștigat, în schimb să dea legitimitate unei guvernări aflate în mare criză de legitimitate. După ce a schimbat abuziv sistemul electoral, puterea o invită pe Maia Sandu într-o dezbatere la Moldova 1, dezbatere care, înțelegem, până la urmă, va avea loc.
„Faptele concrete” ale guvernării nu arată deloc încurajator. Prima ei „realizare palpabilă” este un produs finit și foarte vocal: Igor Dodon președinte. O altă „izbândă” șocantă este Ilan Șor, primarul de Orhei, condamnat la circa 7 ani de închisoare. Omul e liber, organizează concerte şi... vrea să „lupte cu corupția”...
Totuși, spicherul Candu a rămas dator cu o lămurire: de ce refuză Vlad Plahotniuc să participe la o asemenea confruntare televizată, cu cărțile pe masă, așa cum a cerut într-o primă instanță lidera PAS? Cum poate cel autointitulat „coordonatorul majorității de guvernământ” să vrea să joace un rol politic major în Republica Moldova, fără să iasă la lumină, fără să comunice cu oamenii, eschivându-se sistematic de la întrebările pe care i le adresează presa? Un șef de partid este, ar trebui să fie o persoană eminamente publică și deschisă.
„Oferim Opoziției acces la secretul de stat”, spune Andrian Candu. Ne întrebăm: care secret de stat? Vrea guvernarea să dezvăluie Opoziției Raportul Kroll 2, îi va comunica off-shorurile lui Dodon, din care acesta și-a finanțat campania prezidențială, sau îi va explica, tehnic, cum poți obține în alegeri doar 15% de voturi și să ajungi să controlezi în Parlament vreo 70%? I se va povesti Opoziției și cum îți poți subordona sistemul judecătoresc din Moldova?... Ar fi ceva, într-adevăr! Numai că aceste „informații clasificate” nu au nimic de a face cu statul de drept și cu ideea de colaborare onestă dintre Guvernare și Opoziție.
În campania de discreditare a partidelor de dreapta s-a prins și holdingul mediatic al puterii. Politologi și scriitori, oricând disponibili, declară sincer și expresiv că sunt „dezamăgiți”, că n-au auzit nicio propunere concretă din partea partidelor antioligarhice. Se vor fi gândit ei ca Opoziția să-și asume interconectarea energetică cu România, construcția podurilor peste Prut, gazoductul până la Chișinău, renovarea de școli și spitale ș.a. – măsuri neglijate până acum de guvernanți, deși au toate resursele la îndemână? Pentru că eliberarea statului din captivitate, instaurarea unei justiții echitabile, găsirea miliardului furat, pedepsirea hoților etc. sunt revendicări din alt „film”, ele nu pot fi puse în discuție, pentru că deranjează.
Imputându-i Opoziției lipsa de inițiative „pozitive”, în același timp, „faptele concrete” ale guvernării nu arată deloc încurajator. Prima ei „realizare palpabilă” este un produs finit și foarte vocal: Igor Dodon președinte. O altă „izbândă” șocantă este Ilan Șor, primarul de Orhei, condamnat la circa 7 ani de închisoare. Omul e liber, organizează concerte, împarte pomeni și ne anunță că tema principală a partidului său în viitoarea campanie electorală va fi – rog să vă stăpâniți zâmbetul – „lupta cu corupția”. E o batjocură, veți spune probabil, să auzi din gura unui condamnat pentru devalizare de bănci, chemări la virtute și intransigență morală. Dar aceasta e fotografia-simbol a justiției moldovene și a faptelor concrete ale actualei puteri.
Să lăsăm deci emoțiile la o parte. Important este, vorba lui Andrian Candu, să avem discernământ.
